Odoraș.

Odoraș.

Tedi

Activități de weekend 25-26 martie 2017

Activități de weekend 25-26 martie 2017

Sâmbătă, 25 martie:

 

Atelier de creație: „Modelăm din lut” (Ловец Снов)

Când?  Sâmbătă, 11:00

Unde?  Art-Studio „Amighen”, str. Albișoara 82/12

Copiii de la 6 ani vor avea posibilitatea să meșterească o lucrare frumoasă din lut. Preț: 100 de lei. Detalii AICI.

 

Iepuraș drăgălaș! Atelier de creație!

Când?  Sâmbătă, 12:00 – 14:00

Unde? Stația de Creație cu Irina Cazan; str. Florilor 32/1, nr.102

Și în această sâmbătă veți avea posibilitatea să folosiți o varietate de materiale pentru a crea un iepuraș drăgălaș. Atelierul este recomandat copiilor cu vârsta între 4-12 ani. Prețul: 100 de lei/ 2h. Detalii AICI.

 

Spectacol: „Doctorul Aumădoare” (Доктор Айболит)

Când?  Sâmbătă, 11:00 – 11:45

Unde?  Teatrul Republican de păpuși „Licurici”, str. 31 august 1989, 121

Spectacolul va fi în limba rusă. Pot participa copiii de la 2 ani. Preț: 40 de lei. Detalii AICI.

 

Atelier de creație: „Păsări îndrăgostite” (Влюбленные Птички)

Când?  Sâmbătă, 12:30

Unde?  Art-Studio „Amighen”, str. Albișoara 82/12

Copiii de la 6 ani vor avea posibilitatea să meșterească păsărele îndrăgostite din pompoane. Atelierul se va desfășura în limba română și rusă. Preț: 100 de lei. Detalii AICI.

 

DRUMEȚII organizate în Codri

Când? Sâmbătă, 11:00

Unde? Complexul Etno - Cultural VATRA

Dacă doriți să aveți parte de week-end excepțional petrecut în Codri, atunci vedeți aici ce oportunități vi se oferă. Excursiile date vă vor umple de energie și sănătate. Detalii AICI.

 

Atelier de creație pentru copii

Când?  Sâmbătă, 15:00 – 16:30

Unde? Papetărie & Ustensii Handmade; stradela 1 Lvov, 66

Copiii cu vârstele cuprinse între 6 și 11 ani vor avea posibilitatea să realizeze o lucrarea frumoasă „Felicitare mobilă” cu ajutorul tehnicii scrapbooking. Preț: 70 de lei. Detalii AICI.

 

Atelier de creație: „Meșterim manget din lut polimeric: buchețel de lalele”

Când?  Sâmbătă, 11:00 – 12:30

Unde?  Miriam; str. Nadejda Russo, 2/2

Atelierul este destinat tuturor persoanelor. Acestea vor avea posibilitatea să realizeze o lucrare frumoasă din lut polimeric, pe care ulterior o vor lua acasă. Preț: 120 de lei. Detalii AICI.

 

Plantăm Fapte Bune în Moldova

Când?  Sâmbătă, 9:30 – 16:00

Unde? Comuna Tohatin; str. Ștefan cel Mare, 1

Organizatorii vă invită sâmbătă, de la ora 9:30, în Comuna Tohatin, unde vor organiza o acțiune de plantare a copacilor. Ei vor aduce puieți, hârlețe, mănuși, specialiști care vor explica cum trebuie plantați corect copacii și chiar vor oferi un prânz gustos în câmp. Detalii AICI.

Târg de haine (Târgul mămicilor fericite)

Când?  Sâmbătă, 11:00 – 14:00

Unde? Grădina Publică „Ștefan cel Mare” din Chișinău

În cadrul târgului veți avea oportunitatea de vă reînnoi garderoba cu hăinuțe frumoase, vândute la prețuri avantajoase. Detalii AICI.

 

Spectacol: „Câinii cu colaci în coadă” la JUMBO

Când?  Sâmbătă, 13:00 – 13:45

Unde?  Centrul Comercial JUMBO; bd. Decebal, 23, etajul 4

Matineul se va desfășura în limba română şi se va juca gratuit. Detalii AICI.

 

Seminar: Cum comunic eficient cu copilul meu

Când?  Sâmbătă, 13:00 – 15:30

Unde? Școala Părinților; str. Bogdan Voievod, 7

Atelierul este destinat părinților care își doresc o relație bună cu copiii lor. Vor fi discutate multe teme interesante, de exemplu: ce este o comunicare eficientă, ce stă în spatele devierilor comportamentale etc. Contribuție personală: 150 de lei. Detalii AICI.

 

Atelier de creație: Petrecere artistică pentru fete (desenăm cu ajutorul tehnicii Ebru)

Când?  Sâmbătă, 18:00 – 21:00

Unde?  Art-Studio „Amighen”, str. Albișoara 82/12

Reprezentantele sexului frumos au posibilitatea de a petrece o seară de neuitat. În cadrul atelierului veți învăța cum să desenați în tehnica Ebru (tehnica pe apă), plus la aceasta veți savura ceai/cafea/vin, fructe și cașcaval. Preț: 300 de lei. Detalii AICI.

 

Poetry Fest – 2017

Când?  Sâmbătă, 14:30 – 18:00

Unde? Atrium Moldova; str. Albișoara, 4

Festivalul „Poetry Fest – 2017” este organizat cu ocazia Zilei Internaționale a Poeziei. În cadrul evenimentului vor avea loc: master-class-uri, iarmaroc de cărți, expoziție, gustoșenii, târg artizanal, victorine literare, jocuri și dueluri de poezie. Intrare liberă. Detalii AICI.

 

 

Duminică, 26 martie:

 

Visătorii – un show fantastic pentru copii

Când?  Duminică, 11:00 – 15:00

Unde?  Filarmonica Națională „Serghei Lunchevici”; str. Mitropolit Varlaam, 78

Unicul teatru de lumini din Europa „ISMENLIGHT”, vine pentru prima dată în Moldova, în cadrul unui turneu. Ei vor prezenta o poveste fantastică în costume de neon pentru întreaga familie. Preț: de la 100 până la 320 de lei. Detalii AICI sau AICI.

 

Tangou Argentinian Show

Când?  Duminică, 19:00 – 20:30

Unde?  Filarmonica Națională „Serghei Lunchevici”; str. Mitropolit Varlaam, 78

De Ziua Mondială a Teatrului, pe 26 martie 2017, ora 19.00, pe scena Filarmonicii Naționale, va avea loc un spectacol grandios cu participarea vedetelor mondiale de tango argentinian - NERI PILIU ȘI YANINA QUINONES (ARGENTINA). Preț: de la 160 până la 620 de lei. Detalii AICI.

 

Atelier de creație: „Decor din linguri”

Când?  Duminică, 12:30

Unde?  Art-Studio „Amighen”, str. Albișoara 82/12

Copiii de la 5 ani vor avea posibilitatea să meșterească o lucrare deosebită din linguri, care ulterior vor putea fi folosite pentru decor. Preț: 100 de lei. Detalii AICI.

 

Spectacol: Câinii cu colaci în coadă

Când?  Duminică, 11:00 – 11:45

Unde?  Teatrul Republican de păpuși „Licurici”, str. 31 august 1989, 121

Spectacolul va fi în limba română. Pot participa copiii de la 2 ani. Preț: 40 de lei. Detalii AICI.

 

Spectacol cu delfini

Când? Sâmbătă-Duminică, 12:00, 15:00, 18:00

Unde? Andrei Doga 26

Spectacole cu delfini şi foci chiar la Chişinău. Copiii până la 3 ani (inclusiv) dispun de intrare gratuită la Delfinariu, dacă au un însoțitor şi stau în braţe. Până pe data de 1 mai biletele au un preț special, de 200 de lei. Detalii AICI.

 

Petrecerea „Carnavalul primăverii”

Când?  Duminică, 13:00 – 16:00

Unde?  Glamour Girls; str. Miron Costin, 28/1

La petrecere fetițele se vor distra cu proceduri de frumusețe: coafură stilată, manichiură colorată, face-painting sclipitor. Cele mai frumoase momente vor fi surprinse de un fotograf profesionist, iar la final domnițele vor îmbrăca rochii elegante și vor defila pe podium. Preț: 250 de lei. Detalii AICI.

 

Iată femeia pe care o iubesc

Când?  Duminică; 18:30 – 20:00

Unde?  Teatrul Studio Geneza Art; str. Alexei Mateevici, 109/1

Spectacolul „Iată femeia pe care o iubesc” de Camil Petrescu revine pe scena teatrului „Geneza Art” într-o nouă distribuție. Regie: Daniela Burlaca. Prețul biletelor: 100 de lei. Detalii AICI.

 

Distracție cu toată familia

Când? Sâmbătă - Duminică

Unde? Acasă

Bucură-te de weekend și petrece-l cu cei dragi alături! Distrează-te împreună cu copilul tău și confecționați obiecte frumoase din farfurii de unică folosință. Detalii AICI.

 

Ateliere de creație pentru copii

Când?  Sâmbătă - Duminică

Unde? Bd. Mosova, 2; str. Alba Iulia, 77/18; bd. Dacia, 49/14

Copiii de la 5 ani au posibilitatea să petreacă un weekend de neuitat și să confecționeze diferite lucrări interesante. Accesați pagina de facebook pentru a vedea programul activităților pentru fiecare sector al capitalei. Detalii AICI.

 

Filmul „Hai să cântăm!” 3D (RO/RU)

Când? :  Sâmbătă - Duminică

Unde?:  Cinematograful Patria. 

Plasată într-o lume similară cu a noastră, dar populată de animale, noua producţie a studiourilor Illuminations Entertainment (Despicable Me, Minions), Sing, îl are în centru pe Buster Moon (Matthew McConaughey), un koala stilat, aflat la cârma unui teatru ale cărui zile glorioase au cam trecut. Detalii pe patria.md

 

Filmul „Cine-i șef acasă” 3D (RO/RU)

Când? :  Sâmbătă - Duminică

Unde?:  Cinematograful Patria. 

Un copil în costum și cu servietă face echipă cu fratele lui mai mare de 7 ani pentru a opri complotul mișelesc al directorului general al Puppy Co. Detalii pe patria.md

 

Filmul „Frumoasa și Bestia” 3D (RO/RU)

Când? :  Sâmbătă - Duminică

Unde?:  Cinematograful Patria. 

Belle (Emma Watson) este o tânără femeie care este luată prizonieră de o bestie în castelul său, în schimbul libertății tatălui ei, Maurice (Kevin Kline). În ciuda temerilor sale, ea se împrietenește cu personajul fermecat al castelului și învață să privească dincolo de exteriorul bestiei pentru a recunoaște inima adevarată și sufletul prințului, doar că, un vânător pe nume Gaston (Luke Evans) este hotărât să o aibă pe Belle pentru el însuși și să vâneze bestia cu orice preț. Detalii pe patria.md

Foto: Facebook.com; kidspot.com.au

Share:

Articole recomandate