Odoraș.

Odoraș.

Tedi

În premieră la evenimentele marca Odoraș s-a abordat tema hemoroizilor la gravide și femeile care au născut

În premieră la evenimentele marca Odoraș s-a abordat tema hemoroizilor la gravide și femeile care au născut

După o mică pauză de la tradiționalele evenimente, echipa Odoraș a revenit în forță cu o nouă serie de Șezători pentru mămici. Prima ediție din acest an a avut loc pe 6 septembrie, într-o componență la fel de caldă și plăcută. De fiecare dată suntem bucuroși să observăm fidelitatea zecilor de mămici care ne pășesc pragul evenimentelor și care își cresc picii împreună cu Odoraș.

De această dată la eveniment s-a discutat despre cele mai frecvente probleme și boli întâlnite la copii și bebeluși, iar părinții prezenți la eveniment au avut oportunitatea de a discuta tet-a-tet cu medicii despre unele problem întâlnite la copilașii lor.

 

Despre întărirea imunității la copii și maturi a vorbit Ecaterina Stasii, medic alergolog-pediatru, doctor în științe, categoria superioară, invitată în sală de către partenerii noștri, compania Nestle. Medicul a ținut să menționeze că cei care se confruntă aproape mereu cu o imunitate scăzută sunt copiii și vârstnicii. Însă mai sunt și alți factori care scad nivelul de autoapărare al organismului, cum ar fi: alcoolul și fumatul (părinții); obezitatea; stresul emoțional și fizic; tulburările de somn; alimentația precară; expunerea la un mediu toxic.

De asemenea medicul a venit în fața părinților cu o serie de recomandări pentru a întări imunitatea la copii:

1. Asiguraţi-vă că se odihneşte suficient (un copil are nevoie, în medie, de 10 până la 14 ore de somn, de preferat într-o cameră răcoroasă şi întunecată).

2.  Aerul proaspăt. Ieşiţi cu cei mici în aer liber, lăsaţi-i să alerge, să meargă cu bicicleta, să se caţere şi să exploreze. Natura este un teren de joacă uriaş.

3. Distraţi-vă împreună. Creşterea unui copil poate fi stresantă şi vă poate acapara tot timpul, însă nu-i transmiteţi şi lui starea de stres.

4. Creaţi-vă o rutină de familie. Copiii au nevoie de un mediu stabil şi prin crearea unei rutine familiale veţi contribui la stabilirea siguranţei emoţionale.

5. Igiena mâinilor. Învăţaţi copilul când şi cum trebuie să se spele pe mâini.

6. Mediul înconjurător: un mediu sănătos și armonios acasă este benefic pentru orice copil.

7. Includeți în alimentația copilului alimente care cresc imunitatea în mod natural (broccoli, căpșuni, portocale, brânză, nuci, carne slabă, ouă etc.), iar în alimentația sugarilor și copiilor de vârstă fragedă terciuri și piureuri de fructe și legume sigure, care nu conțin zahăr și care sunt testate în timp.

 

Un alt subiect de mare interes pentru proaspetele mămici este și problema hemoroizilor, cea care apare foarte des și în special după naștere. Despre cele mai moderne și non-invazive metode pentru tratarea hemoroizilor a vorbit, chirurgul-proctolog de la Medpark, Iurie Serbulenco. Doctorul a menționat că cei mai frecvenți factori predispozanți la hemoroizi sunt: insuficiența de fibre în dietă, modul sedentar de viață, băile fierbinți, obezitatea, fumatul, constipațiile, diareea, tusea prelungită, dereglări ale actului defecării, efort fizic exagerat, sarcina (în special ultimul trimestru), nașterea, tumori ale rectului etc. Datorită noilor tehnologii apărute în domeniul medical, înlăturarea hemoroizilor nu mai este o problemă. Spitalul Medpark oferă servicii de înlăturare a hemoroizilor, fără bisturiu și fără dureri.

Iurie Serbulenco, chirurg proctolog Medpark:  „Cu ajutorul unui aparat special blocăm arterele ce alimentează cu sânge hemoroizii, iar fără o sursă de alimentare aceștia își reduc dimensiunile semnificativ. Efectul se observă chiar din momentul operației, iar pentru că nu există nicio plagă la nivelul țesuturilor, senzațiile dureroase lipsesc. Principalul beneficiu pentru pacient este reîntoarcerea la viața normală la câteva ore după intervenție.”

 

Odată cu revenirea din vacanță a copiilor și integrarea în colective mai mari, a reapărut o problemă – pe cât de rușinoasă uneori, pe atât de obișnuită – păduchii. Dacă acum câțiva ani, metodele de a scăpa de acești paraziți erau destul de nocive, acum există soluții eficiente și nedăunătoare celor mici. Veronica Cernei, reprezentant medical al Sodimed, a prezentat o soluție foarte eficientă, practică și dăunătoare doar pentru păduchi, o soluție care ne ajută să scăpăm rapid de ei – Parasidose. Acesta fiind potrivit și pentru protecție în cazul unei „epidemii” sau situații de risc.

 

Dat fiind faptul că tema colicilor este cea care preocupă cel mai mult proaspetele mămicile, reprezentantul medical al companiei Berlin-Chemie, Viorel Verbinski, a prezentat un produs eficient și pe larg recomandat de medici – Espumisan, care poate fi administrat din primele zile de la naștere și este eficient în tratament, în special, datorită conținutului de simeticonă. Am realizat chiar un experiment. Cu ajutorul a două borcănașe umplute cu apă și un pic de detergent pentru vase, mamele au putut observa cât de rapid se dizolvă bulele de săpun (la fel ca și gazele din burtica bebelușului) datorită câtorva picături de Espumisan.

 

Despre igiena nazală și prevenirea afecțiunilor respiratorii la bebeluși și copii, dar și despre erupțiile dentare, a vorbit managerul companiei Berlin-Chemie, Veaceslav Culev. Acesta precizează că igiena nazală este la fel de importantă ca și igiena mâinilor, de aceea ea trebuie efectuată în fiecare zi. În acest sens, un remediu natural pentru curățarea nasului este – Quixx Baby, un real ajutor pentru năsucurile copiilor, și nu numai. Și așa cum nici un părinte nu scapă de perioada erupțiilor dentare, acesta fiind, poate, și unul dintre cele mai dificile momente în procesul de creștere a unui copil, Veaceslav Culev a prezentat produsul Anaftin Baby, care începând cu săptămâna viitoare va apărea în farmaciile din țară.

 

O temă actuală și des discutată de către mămici este utilizarea nebulizatorului (inhalatorului) pentru tratarea afecțiunilor respiratorii la copiiVictoria Cociug, reprezentanta companiei Dr. Frei Moldova, a vorbit despre tipurile acestora, situațiile când pot și când nu pot fi folosite, regulile de utilizare ș.a. Câteva reguli de utilizare a nebulizatoarelor sunt: le folosim la 1,5 ore după masă, iar după procedură e bine ca timp de o oră să nu se bea și să nu se mănânce nimic; poziția trebuie să fie confortabilă; aparatul să fie bine curățat în prealabil; să nu se folosească infuzii din plante și nici uleiuri eterice, ci doar soluții fiziologice, apă Borjomi sau medicamente, doar cu prescripția medicului.

 

Graviduțelelor și mămicilor cu senzație de pirozis în sarcină și alăptare le-a fost recomandat produsul Gaviscon. Un preparat cu gust ușor de mentol, care este foarte eficient în tratamentul simptomelor refluxului gastro-esofagian, cum ar fi: indigestie, regurgitație acidă sau arsuri în capul pieptului.

 

Ca de obicei, toți participanții la eveniment au primit daruri de la partenerii evenimentului: produse de la Heinz. Iar cele mai norocoase mămici au câștigat daruri utile la tombolă. Graviduța cu cel mai mare termen, de peste 40 de săptămâni, a primit o cutie plină cu daruri de la Fundația Edelweiss și de la partenerii evenimentului. 

 

La pauză participantele au savurat cafea Moka, dulciuri de la Foxy Sweets și apa OM. Iar la târgul improvizat au putut găsi tot felul de lucruri utile: hăinuțe de la Buburuze, articole pentru copii de la Marvel Baby, Special Baby și Baby Botez, produse de sănătate de la diverse companii farmaceutice, detergenți prietenoși mediului de la Sinergetyc, lentile de contact, nebulizatoare, dar și alte produse utile de la Dr. Frei.

Fotograful care a surprins cele mai frumoase momente este Irina Spinei, iar decorul pentru fotografii a fost realizat de Llux Decor.

Următorul eveniment va avea loc pe data de 19 septembrie. Amintim că participarea este gratuită, în limita locurilor disponibile și doar în bază de înregistrare. Urmăriți rubrica Evenimente pe pagina Odoraș pentru detalii.

 

 

Parteneri: Nestle, Nurofen, Espumisan, Quixx, Dr. Frei, Parasidose, Busuioc TV, Fundația Edelweiss etc.

Sponsori: Laboratorul Innotech, Darkids, MAM&ME, Sandoz, United Vision, Buburuze, Maxikids, Pufies, Ushastii Neani, Synergetic, Baby-botez, Equilibra, Special Baby, Marvel Baby etc.

Fourshette: Foxy Sweets, Apa OM, MOKA CAFFE.

Fotograf: Irina Spinei Photography

Decor: Llux Decor

Foto: Irina Spinei Photography

Share:

Articole recomandate