KID'S EXPO – 2017: totul pentru odihna de familie. Vedeți programul evenimentului!

KID'S EXPO – 2017: totul pentru odihna de familie. Vedeți programul evenimentului!

C.I.E Moldexpo invită copiii și părinții să sărbătorească vesel Ziua Internațională a Copilului la expoziția-festival de bunuri și servicii pentru copii și viitoarele mame - KID`S EXPO. În perioada 1-4 iunie la KID`S EXPO vă așteaptă programe de divertisment și evenimente educative, un program de concerte, precum și o gamă largă de bunuri și servicii pentru tânăra generație.

KID`S EXPO este o expoziție de produse pentru copii: haine, încălțăminte și accesorii; alimente și băuturi, dulciuri și înghețată; produse și servicii pentru îngrijirea nou născuților; cosmetice și produse de igienă; jocuri și jucării; mobilier pentru camera copiilor, lenjerie de pat și accesorii, articole pentru instruire și dezvoltare, cărți pentru copii și multe altele. Expozanții au pregătit promoții interesante, reduceri, surprize și cadouri.

Rețeaua de farmacii Farmacia Familiei va avea la standul său, în toate cele patru zile de expoziție, reduceri de 20% la toate produsele Chicco, iar primii 100 de vizitatori vor primi un card de fidelitate cu care vor beneficia de discount de 10% la produsele Chicco. Compania farmaceutică Prosanitas Farm SRL va prezenta o gamă largă de medicamente și dispozitive medicale pentru copii, fabricate în Europa. Fiecare client va primi un cadou dulce de la compania Dulcinella.

La eveniment veți găsi și o selecție largă de produse pentru nou-născuți. Firma Rasna Plus SRL (marca BabyOno) va oferi tot ce este necesar pentru îngrijirea, creșterea și dezvoltarea copilului: sticluțe, suzete, ceșcuțe, jucării, pături, lenjerie de corp și produse de igienă pentru femei însărcinate și mame care alăptează, pătuțuri, scăunele și multe altele. Bebetto Moldova va prezenta haine și accesorii pentru sugari și copii de până la 5 ani, inclusiv lenjerie de pat și lenjerie pentru viitoarele mămici. Cărucioare și biciclete veți găsi la standul SmartBaby. Magazinul ErFi (România) va aduce produse pentru copii de la astfel de branduri precum Maclaren, Graco, RedCastle, Motorola, Vtech, Diono, Quercetti, Playgro, Beaba.

Părinții vor avea posibilitate să participe la un șir de seminare și master-classuri. Expoziția oferă și oportunitatea de a obține consultanță profesională. Cu suportul revistei pentru părinți odoraș.md se va desfășura forumul „Părinții întreabă - medicul răspunde.“ În timpul forumului, tinerele mame vor putea afla mai multe despre particularitățile de îngrijire a nou-născutului, despre regulile alăptării,  despre primul ajutor în caz de traume și arsuri. Mai multe detalii despre evenimentele noastre organizate în cadrul KID`S EXPO și cum puteți participa la ele, aflați AICI.

Lilu (Lilia Ojovan), prezentatoare TV, blogger și mamă a două fetițe, invită la un seminar dedicat tuturor femeilor. Evenimentul va avea loc pe 1 iunie, de Ziua Internațională a Copilului. În timpul seminarului, Lilu va povesti despre armonizarea vieții de familie cu cariera, menținerea feminității și grijile pe care le are o mamă.

Nu ratați seminarul gratuit organizat de compania DIC Automotiv S.R.L., în care experții vă vor instrui privind alegerea corectă a scaunului auto pentru copil, vă vor spune cum să învățați copilul să stea în scaun și cum să evitați greșelile de folosire a scaunului auto. Pe 3 iunie, în timpul seminarului, se vor acorda trei certificate în valoare de 1.000 de lei fiecare pentru achiziționarea de scaune sau cărucioare de la faimosul brand german Recaro, iar cei mai activi participanți la eveniment vor primi cadouri din partea organizatorilor seminarului!

În timpul expoziției, înghețata de la JLC, Algida și alte companii va fi gratuită. Iar în ziua deschiderii evenimentului veți putea gusta tortul imens de 7 kilograme oferit cu drag de compania Dulcinella și veți obține premii de la Coca-Cola.

Centrul de dezvoltare a copiilor Leader Land va prezenta programul său de activități și ore de studii pentru diferite grupuri de vârstă (de la 3 până la 7 ani). 

Programul KID`S EXPO, în toate cele patru zile de activitate, va include o varietate de programe de divertisment și de instruire. De pe 1 până pe 4 iunie, OM Kids în colaborare cu fundația BITONIC și platforma E-Sanatate va organiza pentru copii un concurs culinar și ateliere de pregătit gustări și băuturi reci pentru un picnic de familie.

Centrul de dezvoltare Smart Start invită copiii să participe la ateliere de creație - crearea de păpuși din carton: personaje istorice ale Egiptului Antic, personaje din basmul „Pinocchio“, felicitări tri-dimensionale și multe altele.

O modalitate excelentă de a petrece o zi în familie este de vă juca într-o versiune neașteptată a celebrului joc de masă „Monopoly“. Participanții versiunii gigant al Moldopoly vor putea cumpăra gara căii ferate din Chișinău sau vor putea deveni proprietari ai unor hoteluri din Moldova.

În cadrul  KID`S EXPO va avea loc un mare raliu - concursul copiilor ce merg de-a bușilea pentru copiii de 6-9 luni și 10-14 luni, precum și cursa cu mașinuțe Tolo (mașini electronice) pentru copiii de la 15 luni până la 3 ani. Veți putea să vă petreceți timpul vesel, să vă puneți la încercare imaginația și să câștigați premii valoroase luând parte la Parada cărucioarelor și a slingurilor. Câștigătorul va primi premiul mare - o bicicletă!

Orășelul distracțiilor vă așteaptă în fiecare zi, în intervalul 10.00-18.00, cu trambuline, carusel, program de divertisment. Nu vor lipsi ansamblurile vocale și de dansuri, iar în prima zi a expoziției Centrul de creație din Strășeni va prezenta un spectacol de păpuși.

Defileul de hăinuțe moderne pentru copii de pe 4 iunie va culmina cu marea finală - Kid`s Fashion Show!

 

Pentru a afla întreg programul evenimentului din 1-4 iunie fă click pe imaginea de mai jos:

Articole recomandate

Adaugă comentariu

Închide