Odoraș.

Odoraș.

Tedi

Vino la cel mai ţepos eveniment al anului: Cactus Festival!

Vino la cel mai ţepos eveniment al anului: Cactus Festival!

La 15 iulie, în Chişinău va avea loc un festival inedit… dedicat cactuşilor! Născut din pasiunea față de suculente, muzica rock, mâncarea mexicană și activități interesante, festivalul este primul de acest gen din Estul Europei.

Don't Touch Me Day este la a doua ediție şi se va desfășura pe 15 iulie, la terasa Centrului Republican pentru Copii și Tineret ”ARTICO”, de la ora 13:00 până la ora 19:00.
 

De ce trebuie să vii?

  • Vei descoperi că avem o comunitate mare de iubitori de cactuși, iar invitatul special, un colecţionar cu peste 800 de suculente(!), Valeriu Ciolacu, e cel mai bun exemplu! Vei vedea o expoziţie unică şi specii deosebite de plante.

 

  • Dacă eşti şi tu pasionat de cactuşi, şi ai cel puţin 4 exemplare frumoase, vino să-i arăţi lumii şi să îţi împărtăşeşti experienţa. Te poţi înscrie aici.
  • Evenimentul, deşi este unul „ţepos” în aparenţă, va fi mega distractiv şi plăcut. Organizatorii promit multe activităţi interesante: tatoo cu hena, târg, concert, concursuri, ateliere gastronomice etc.

 

  • Cei mai pofticioși vizitatori nu vor rămâne flămânzi, căci în cadrul evenimentului vor fi comercializate tot felul de bucate apetisante, inclusiv din bucătăria maxicană: churros, dulciuri, fructe uscate, fructe fresh, brioșe, băuturi răcoritoare etc. Oare va fi ceva şi cu gust de cactus? 

 

  • În cadrul Teatrului Gastronomic vor evolua câțiva experți în gastronomie și vor găti mâncare vegetariană. Veţi învăța rețete originale și veţi afla sfaturi utile.
  • Pentru copii se vor organiza ateliere de creație unde picii își vor putea dezvolta creativitatea, iar părinții se vor putea odihni în relax zone.

 

  • Iubitorii de suculente vor avea ocazia să pariticipe la un workshop floristic susținut de florăria FlorArt unde vor învăța multe lucruri utile despre suculente. Speakerii vor fi Călin Mălai și Aurelia Mălai, profesioniști și pasionați de floristică cu experiență de mai mult de 10 ani.
  • La târgul de artizanat veţi găsi maiouri pictate manual, plante, ghivece și accesorii pentru cactuși, perne în formă de cactuși, bijuterii tematice, jucării pentru copii, obiecte din ceramică, bluze din denim pictate manual, decorațiuni din lemn și multe altele.

 

  • Evenimentul se va încheia cu un concert de muzică indie rock și alternative rock, în cadrul căruia vor evolua Cătălin Caragea, Laurențiu Coțagă, Rodica Olișevschi, Tatiana Turtureanu, Xenia Chitoroagă și încă câțiva tineri artiști.

Când, unde?

15 iulie 2017, ora 13:00 până la ora 19:00

Terasa Centrului Republican pentru Copii și Tineret „ARTICO”

Intrare: 30 de lei

Share:

Articole recomandate