Odoraș.

Odoraș.

O maimuțică își plânge puiul pe care-l crede mort, lovit de o mașină

O maimuțică își plânge puiul pe care-l crede mort, lovit de o mașină

Uneori animalele își iubesc puii de zece ori mai mult ca oamenii, doar că cei din jur rareori pot observa asta. Dovadă este această fotografie realizată de Avinash Lodhi, un fotograf de 31 de ani, din India. Acesta a reușit să surprindă momentul în care o mama-maimuțică își plânge fiul pe care îl crede mort, rănit în urma unui accident rutier.

Fotograful spune că deși are o experiență în spate, acest moment a fost irepetabil, care l-a marcat pentru întreaga viață.

„Am declanșat exact în momentul în care urla de durere. O oră după aceea n-am putut respira”, spune fotograful.

Cel mai important este faptul că totuși puiul a fost salvat, revenindu-și în totalitate. La scurt timp după publicarea fotografiei pe internet aceasta a devenit virală și a fost desemnată drept „fotografia anului”. Cadrul a fost capatat în Jabalphur, Madhya Pradesh, India. 

„În întreaga mea carieră n-am văzut așa ceva. Eram foarte aproape, i-am auzit țipătul”, spune fotograful.

Foto: Carters News Agency

Share:

Articole recomandate