Horoscop pentru ziua de luni, 27 februarie 2017

Horoscop pentru ziua de luni, 27 februarie 2017

 

Berbec

Săptămâna începe cu mici suprize... neplăcute. Nu se întâmplă nimic grav, doar vei constata că anumite persoane în care aveai deplină încredere, se dovedesc a avea două fețe. Se pare că cineva abia așteaptă să-ți facă probleme.

Taur

Ai tendința să-i conduci pe ceilalți. Dacă, de cele mai multe ori, asta te ajută să te impui, astăzi încearcă să eviți această atitudine. Chiar dacă șefului îi place siguranța ta, astăzi nu vrea să vadă că cineva se „antrenează” să îi ia locul. 

Gemeni

Ești bine dispus și liniștit azi. Asta se datorează și eforturilor depuse de partenerul tău în weekend când a vrut să te simți răsfățat. Mulțumește-i, nu toți au parte de așa ceva.

Rac

Știi ce vrei și ai de gând să faci totul pentru a avea succes. Totuși, nu fii prea nerăbdător, sunt șanse să intri în conflict cu cineva. Tenacitatea ta te va ajuta să faci față obstacolelor.

Leu

Dacă ai de dat un interviu, de prezentat un proiect, vei face o impresie bună celor cu care vei intra în contact azi. Trebuie doar să nu te pierzi în detalii, uneori ai această tendință.

Fecioară

În weekend ai cheltuit mai mulți bani decât ai și sunt șanse să rămâi falit. Trebuie să înveți să fii mai atent cu banii, chiar dacă ai impresia că oricând poți să-i faci la loc. 

Balanță

Ai programat vizita unei rude fără să îi spui celui drag, iar asta te poate pune într-o situație neplăcută. Micile discuții care vor apărea nu vor putea însă să strice echilibrul din relația ta. Pe viitor evită astfel de situații.

Scorpion

Ți-ai propus să ai o discuție serioasă cu cineva din conducere. Vrei să nu mai fii privit ca „angajatul cel nou” după atâta timp. Perfect, ia atitudine, dar vezi cum pui problema. Trebuie să știi să te pui în valoare.

Săgetător

Ai impresia că unii vor să se cam bage în viața ta, iar tu nu poți să accepți asta. Simți că ți se subminează autoritatea și ai tendința să reacționezi imediat. Nu te pripi, o vorbă odată aruncată, nu mai poate fi luată înapoi.

Capricorn

Simți nevoia să te rupi de tot ce ține de rutina zilnică și ești hotărât să faci ceva în legătură cu asta, dar nu știi exact ce. Începe cu o mică vacanță. Pleacă pentru câteva zile undeva, departe de zgomotul orașului. Vei avea timp să te gândești mai mult la tine.

Vărsător

Orice întreprinzi îți merge strună în această perioadă. Asta și pentru că nu duci lipsă de prieteni care îți oferă o mână de ajutor oricând ai nevoie. Norocul tău că ai în jurul tău astfel de oameni.

Pești

Treci printr-o perioadă care îți este favorabilă. Energie, optimism și umor - sunt cuvintele care te descriu cel mai bine acum. Dacă vrei o promovare, poate că e momentul să acționezi. 

 

Prognoze: ziuadecj.realitatea.net

Foto simbol: www.shutterstock.com

Adaugă comentariu

Închide