Sindromul părintelui perfect care crede că educă un copil perfect

Sindromul părintelui perfect care crede că educă un copil perfect

Vai, dar se poate? Nuuuu, copilul meu nu a făcut asta, nu are cum. El este persecutatul, ceilalți îl jignesc și îl terorizează. El sărăcuțul suferă, mereu plânge acasă. Tare răi mai sunt copiii ăștia”. Așa sună răspunsul standard al unei mame, atunci când este atenționată despre comportamentul copilului ei. Reacția tatălui nu diferă.  Ei nu știu că, de fapt, copilul lor este cel care îi necăjește pe ceilalți. Îi amenință, îi jignește, le vorbește urât. Nu știu pentru că nu vor să afle. Și când află, se prefac că nu e despre ei. Ei sunt părinții perfecți de copil perfect.

Părintele perfect de copil perfect își crede copilul. Îl crede când spune că a fost jignit, dar nu verifică să vadă ce a însemnat jignirea și de la ce a pornit. Îl crede când țipă că a fost lovit, dar nu știe că atunci când  el era cu spatele, prima lovitură a dat-o chiar copilul său. Îi ia apărarea când ceilalți se plâng de el. Îi scuză faptele, îi termină frazele, îi dă circumstanțe chiar și atunci când adevărul iese prin toate evidențele.

Părintele perfect de copil perfect este întruchiparea modernă a trioului Mam’Mare, Mamițica și Tanti Mița din opera lui Caragiale. Goe are o mulțime de replici fidele, mult mai reușite și cu standarde de minciună și viclenie infinit mai elaborate. În mod evident, copiii nu au vină. Ei aruncă pe alții propriile dureri, propriile frici, tot ceea ce nu înțeleg la ei și la lume. Tot ceea ce nu iese sub formă de revoltă, iese sub formă de agresivitate.  Lovesc ca să nu explodeze pe interior, jignesc ca să nu îi mai doară.

Sigur că îți crezi copilul, deoarece pentru că fiecare părinte, copilul lui e perfect. Sigur că te doare sufletul când îl vezi că plânge sau suferă. Dar atunci când mai toți cei cu care interacționează se plâng, începi să îți pui un semn de întrebare. Când toți sunt trași, smulși sau jigniți, începi să cauți și dincolo de ce ți-ai dori să crezi.  Când stârnește conflicte până și cu cei mai docili copii, te uiți mai atent la el. Îl observi când nu te vede, îl asculți când nu vorbește, îl întrebi ce nu se așteaptă. Încerci să renunți la mantia de părinte perfect al unui copil perfect, bei o doză de realism și te uiți în propria ogradă. Mai mult ca sigur acolo ai de căutat și de curățat.

 

Opinie: pisicapesarma.ro

Foto simbol: sibmama.ru

Adaugă comentariu

Închide