Doi copii salvați dintr-un incendiu. Părinții au plecat în sat, iar pe copii i-au încuiat în casă

Doi copii salvați dintr-un incendiu. Părinții au plecat în sat, iar pe copii i-au încuiat în casă

Noaptea trecută un incendiu a cuprins locuința unei familii din localitatea Moscovei, raionul Cahul. În interiorul casei se aflau doi copii. Flăcările au distrus acoperișul casei în proporție de 15% și o anexă a locuinței cu suprafața de 16 metri pătrați.

Pompierii veniți la fața locului au reușit să scoată din casa care ardea un băiat în vârstă de 8 ani și o fată în vârstă de 5 ani. Potrivit primelor informații incendiul a fost anunțat la ora 00.22 de minute. În momentul arderii copiii se aflau de unii singuri acasă, iar părinții acestora erau plecați în sat.

La momentul intervenției pompierilor ușa casei era încuiată, iar minorii se aflau într-o odaie îndepărtată a locuinței. Datorită intervenției operative copii au fost scoși din zona de risc, fiind ulterior lichidat incendiul. Toate circumstanțele și cauza producerii arderii urmează a fi stabilite de specialiști.

 

Informații și foto: dse.md

Adaugă comentariu

Închide