Odoraș.

Odoraș.

Maternitatea Medpark

Franța majorează numărul de vaccinuri obligatorii pentru copii, iar părinții riscă sancțiuni dacă le refuză

Franța majorează numărul de vaccinuri obligatorii pentru copii, iar părinții riscă sancțiuni dacă le refuză

Franţa va mări, începând din 1 ianuarie, numărul vaccinurilor obligatorii pentru copii, de la 3 la 11, anunță publika.md. În prezent, numai trei vaccinuri sunt obligatorii pentru copii în Franţa: împotriva difteriei, împotriva tetanosului şi împotriva poliomielitei. Acestea se administrează simultan, sub denumirea de DTP, şi sunt necesare trei doze înainte de vârsta de 18 luni.

Alte opt vaccinuri sunt recomandate la ora actuală: împotriva tusei convulsive, a rujeolei, a oreionului, a rubeolei, a hepatitei B, a bacteriei Haemophilus, a gripei, a pneumococului şi a meningococului C. Acestea vor deveni obligatorii de anul viitor. Părinţii care refuză vaccinarea obligatorie riscă, teoretic, până la şase luni de închisoare şi 3750 de euro amendă. Însă ministra sănătății a precizat că ia în calcul introducerea unei clauze de scutire. 

Principalul argument de majorare a numărului de vaccinuri este scăderea ratei de acoperire vaccinală şi reapariţia unor boli. „Ideea este ca cei 15% dintre copii (care sunt nevaccinaţi – n.r.), care îi pun în pericol pe ceilalţi şi care favorizează reapariţia de epidemii care se soldează în prezent cu morţi să se pună în ordine, pentru a apăra restul populaţiei”, a explicat ministra Agnes Buzyn.

La sfârşitul lunii iunie, la Marsilia, o adolescentă de 16 ani a murit de o formă foarte rară şi gravă de rujeolă, boală împotriva căreia nu fusese vaccinată. Înainte de ea, rujeola a provocat moartea a 10 copii în Franţa, începând din 2008.

Însă francezii au din ce în ce mai puţină încredere în vaccinuri. Potrivit unui sondaj publicat în octombrie 2016, numai 69% dintre persoanele întrebate spun că au încredere în vaccinare – cea mai scăzută proporţie din 2012 încoace.

 

Foto simbol: cont.ws

Share:

Articole recomandate