Încă un liceu renunță la flori de 1 septembrie pentru o altă cauză nobilă

Încă un liceu renunță la flori de 1 septembrie pentru o altă cauză nobilă

Frumoasa inițiativă a liceului "Dimitrie Cantermir" din Chișinău – Flori pentru Maxim,  a fost preluată și de un alt liceu din capitală, însă de această dată este vorba de o altă cauză nobilă.

Administrația liceului “Pro Succes” a lansat un apel public pe pagina lor oficială de facebook prin care îndeamnă elevii și părinți să nu dăruiască flori profesorilor de 1 septembrie, ci să doneze banii pentru unul dintre elevii liceului ce are nevoie de o intervenție chirurgicală urgentă.

“Peste aproximativ o săptămana ne vom revedea cu toții la liceul nostru drag. Totuși, ceremonia din acest an este umbrită de accidentarea gravă a colegului nostru de liceu, Eugen Rusnac, elev în clasa a X-a, care a suferit o traumă gravă și necesită urgent o intervenție chirurgicală complicată la coloana vertebrală. Administrația liceului anunță că în acest an, nici un elev să nu ofere în dar profesorilor flori, ci, pentru a bucura și mai mult scumpii noștri profesori, banii care erau preconizați pentru acestea, să fie donați de către fiecare la începutul anului școlar în cutia ce va fi amplasată la intrarea în liceu, pentru ca operația lui Eugen sa poată avea loc. Împreună am fost și putem fi mai buni. Vă mulțumim pentru înțelegere. Rugăm ca fiecare elev ce va vedea acest anunț, să își anunțe și colegii, și să facem o schimbare împreuna. Cu respect, administrația liceului theoretic Pro Succes.”

Foto: floricreative.blogspot.com

Adaugă comentariu

Închide