Odoraș.

Odoraș.

Maternitatea Medpark

Joaca unui copil într-un magazin de cosmetice a provocat pagube de 1300 de dolari. Cum au reacționat proprietarii

Joaca unui copil într-un magazin de cosmetice a provocat pagube de 1300 de dolari. Cum au reacționat proprietarii

Un copil a reușit să distrugă într-un magazin de cosmetică Sephora farduri în valoare de 1300 de dolari. Piciul a rămas nesupravegheat preț de doar câteva minute, însă a fost destul cât să-și facă de cap printre rafturile cu produse.

În timp ce mama îşi făcea liniştită cumpărăturile într-un magazin Sephora din SUA, băieţelul acesteia a confundat probabil fardurile expuse cu vopsea colorată, ceea ce a dus la săvârşirea unei veritabile „opere de artă“, spre uimirea vânzătorilor din magazin, dar şi a mamei care-l scăpase din priviri.

„Micuţul Picasso“ a reuşit să distrugă toate paletele de culori care valorau peste o mie de dolari, iar la vederea acestei fapte un cumpărător a făcut o fotografie care, postată ulterior pe reţelele sociale, a ajuns virală, scrie metro.co.uk. Fapta copilaşului a iscat o adevărată revoltă pe internet, calificând joaca băieţelului drept o „atrocitate“, iar mama a fost criticată pentru „neglijenţă“.

Farduri de pleoape în valoare de 1.300 de dolari distruse de un copil mic. Sunt sigur că a crezut că sunt vopsele de degete şi nu a avut idee că greşeşte. Nimeni nu îşi doreşte să viziteze un magazin Sephora cu multe produse distruse şi angajaţi nervoşi. Aşa că, mamelor, vă rugăm să veniţi la cumpărături fără micuţii dumneavoastră sau să îi supravegheaţi mereu. Nu e amuzant nici pentru voi, nici pentru ei, nici pentru produsele scumpe”, afirmă un purtător de cuvânt Sephora.

Aproape am leşinat când am văzut «atrocitatea». Dacă mergeţi în magazinele de cosmetice ar trebui să vă învăţaţi copiii să-şi ţină mâinile în buzunare”, spune un internaut supărat.

N-a murit nimeni. Putem cădea toţi de acord că e vorba doar de un copil care s-a prostit puţin şi că întâmplarea e chiar amuzantă?”, a comentat un internaut, în încercarea de a-i lua apărarea micuţului.

 

Sursa: hoprea.ro

Share:

Articole recomandate