Pedeapsa pe care a primit-o medicul ginecolog-obstetrician Vadim Scarlat

Pedeapsa pe care a primit-o medicul ginecolog-obstetrician Vadim Scarlat

Medicul Vadim Scarlat, vizat în dosarul mitei pentru judecători, și-a aflat sentința. Judecătoria Chișinău i-a aplicat o amendă în mărime de 2 300 de unități convenționale, echivalentul a 115 mii de lei, deoarece a transmis unui magistrat 2000 de euro pentru ca judecătorul să dea o soluție favorabilă într-un dosar penal în care medicul avea calitate de învinuit, informează zdg.md.

Serviciul de presă al Procuraturii Anticorupție a informat că va contesta decizia la Curtea de Apel.

Medicul Vadim Scarlat este învinuit că i-a transmis unui magistrat, prin intermediul asistentului judiciar (ambii reţinuţi în cauza dată), 2 000 de euro pentru ca judecătorul să dea o soluţie favorabilă într-un dosar în care medicul avea calitate de învinuit. Procuratura Anticorupție susține că Scarlat este vizat într-un dosar cu privire la decesul unui nou-născut. Potrivit actului de învinuire, expertiza medico-legală a demonstrat că există legătura cauzală între decesul copilului şi acţiunile neglijente ale medicului. În apărarea sa, medicul a solicitat o expertiză în comisie care însă a oferit alte concluzii, diferite de primele. Ca să pună punct divergenţelor, părinţii nou-născutului decedat au solicitat, prin intermediul procurorului, o expertiză independentă la Bucureşti, însă solicitările lor nu au fost acceptate de magistrat. Pentru a fi admisă expertiza care l-ar fi disculpat, medicul ar fi recurs la mituirea judecătorului care, în final, a respins atât demersurile procurorului, cât şi ale părinţilor copilului decedat.

Adaugă comentariu

Închide