Trupa O-Zone revine. Iată unde va urca pe scenă!

Trupa O-Zone revine. Iată unde va urca pe scenă!

După ce au trecut nici mai mult- nici mai puțin, ci 12 ani de la destrămare, membrii trupei O-Zone urcă împreună pe scenă într-un concert susținut pe 9 mai, la Bucureşti. Cei trei bărbați, Dan Bălan (38 de ani), Radu Sîrbu (38 de ani) şi Arsenie Todiraş (33 de ani), se reunesc pentru acest eveniment.

„Este adevărat, pe 9 mai vom urca pe scenă împreună. Nu ştiu momentan ce o să fie mai departe cu formaţia, dacă o să continuăm să lucrăm toţi trei, nu ştiu! Vom cânta melodiile de la O-ZONE şi, cu siguranţă, nu o să lipsească piesa «Dragostea din tei»”, a declarat, pentru Click!, Arsenie Todiraş, unul dintre foștii membri ai trupei. Pe lângă acest hit, vor mai răsuna melodii precum „Numai tu”, „Despre tine”, „De ce plâng chitarele” etc.

După ce s-au despărţit, cei trei băieţi au continuat să facă muzică, dar în stiluri diferite.

Fac proiecte în continuare, cariera mea se desfăşoară mai mult în Moscova, mai cânt şi la Barcelona, am mai avut şi nişte colaborări cu Smiley”, a spus Arsenie Todiraş, care s-a reinventat sub numele de scenă Arsenium.

Cât îl priveşte pe Radu Sîrbu, acesta şi-a deschis, în Bucureşti, împreună cu soţia sa, Ana, casa de producţie Rassada Music, unde compune pentru solişti de calibru. Radu are trei copii, Anastasia Dalia (12 ani), David Nicolas (1 an) şi Eva Maria Victoria (4 ani).

Iar Dan Bălan a devenit cunoscut prin mai multe orașe și țări: Londra, SUA, Milano, Moscova și altele.

Pe 9 mai, la Bucureşti, se anunţă un mare concert. ­Trupe şi artişti precum O-Zone, Mo­randi, Inna, Antonia, Alexandra Stan, Fly Project, Akcent şi Carla’s Dreams vor cânta în Piaţa Constituţiei la evenimentul organizat de Primăria Bucureşti, de Ziua Europei. 

 

Informații: click.ro

Foto: libertatea.ro

 

Adaugă comentariu

Close