Odoraș.

Odoraș.

Top 10 concluzii la care a ajuns mama a trei copii

Top 10 concluzii la care a ajuns mama a trei copii

Olga Lavrentieva, mamă a trei copii, a scris pe blogul său 10 concluzii la care a ajuns crescându-i. Vedeți în continuare ce învățăminte a tras femeia de la maternitate.

 

1. Toții copiii sunt diferiți.

Chiar dacă au fost născuți de aceiași părinți și educați în aceeași familie, copiii sunt absolut diferiți. Educația este foarte importantă, dar trebuie să ținem cont că un copil se naște deja cu un temperament, cu anumite caracteristici, și acest lucru este minunat. Fiecare copil este unic în felul său.

2. Am devenit mai tolerantă și mai calmă.

Desigur că mai ajung să ridic vocea. Dar am devenit mai tolerantă și înțeleg crizele de vârstă ale fiecărui copil. Nu mă mai stresez dacă cel mic și-a descoperit penisul și trage de el de ceva vreme, va trece. Nu mă stresez dacă băiețelul meu îmbrăca rochițe și aleargă prin casă. Nu mă stresez dacă încă stă cu suzeta, dacă încă poartă scutece, dacă mănâncă puțin sau mult. Totul va trece. Nu intru în panică atunci când copiii mei au răcit și au febră, toți copiii se îmbolnăvesc și se tratează.

3. Necesitatea stabilirii unor limite.

Limite trebuie stabilite. Anterior credeam că este incorect, că celui mic i se permite totul și trebuie doar să i se explice. Dar nu merge. Copilul are nevoie de limite și reguli. Apropo, copiilor le plac regulile. Astfel, nu este voie desert înainte de felul de bază; nu stai la televizor/calculator până când termini temele pentru acasă; la ora 20.00 ne spălăm pe dinți și facem baie etc.

4. Nu-mi bat capul cu dezvoltarea timpurie.

Într-o familie numeroasă dezvoltarea timpurie vine de la sine, căci copiii mai mici tind să-l copieze pe fratele mai mare. Principalul e ca primul copil să fie educat bine. Dar educat bine nu înseamnă să-l duceți pe la tot felul de activități de dezvoltare timpurie, ci să comunicați mai mult cu el, să-l ajutați să cunoască lumea.

5. Ierarhia în familie.

Noi am convenit că părinții sunt principalii în casă. Iar cel mai important este tata, pe el îl ascultă chiar și mama. Sora mai mare este principala printre copii și trebuie ascultată/respectată. Aceasta conferă o anumită claritate în responsabilități și drepturi.

6. Mama este baza, dacă ei îi este rău, atunci rău le e tuturor.

Anterior trăiam după principiul – tot ce-i mai bun se cuvine copiilor. Dar acum știu că trebuie să am grijă în primul rând de mine, căci o mamă obosită, tristă, nefericită nu va aduce nimic bun în familie. Copiii văd că mama este tristă și se învinuiesc pe sine pentru aceasta.

7. Soțul la fel este baza, ca și soția.

Aceasta ține și de ierarhie, dar și de grijă. Iar dacă tatăl constituie prioritate pentru mama, acest lucru este benefic și pentru copii.

8. Mi s-a schimbat atitudinea față de cumpărături.

 La început cumpăram sute de lucruri pentru copil și practic nimic pentru mine. Dar am înțeles că un copil crește repede, se murdărește ușor și nu au nevoie de atât de multe haine.

9. Nu mai cheltuiesc pentru cosmetica decorativă.

Am înțeles că secretul pentru a arăta bine îl constituie alimentația corectă, mișcare mai multă și ochii plini de fericire.

10. Nu poți să reușești să faci totul.

Am mai înțeles că e bine să faci ceva nu chiar ideal decât să nu o faci deloc. Iar o prietenă care deja are cinci copii a spus că anume când l-a născut pe al cincilea și-a dat seama că pentru dânsa nu mai contează opinia celor din jur și a devenit atât de calmă.

 

Sursa: livejournal.com

Foto: futureswithoutviolence.org

Share:

Articole recomandate