Acerumen

Beneficiile alăptării pentru sănătatea și echilibrul emoțional al bebelușului

Beneficiile alăptării pentru sănătatea și echilibrul emoțional al bebelușului

Să-mi hrănesc copilul exclusiv la sân? Mi-aş dori asta, dar ezit! Se spune că alăptarea prezintă numeroase avantaje pentru bebeluş… Care ar fi aceste beneficii ale alăptării? Vă puneți astfel de întrebări sau ați auzit mămici care se întreabă? Dacă da, atunci informația din articol este anume pentru dumneavoastră.

 

Este bun pentru sănătatea bebeluşului

Natura a conceput foarte bine lucrurile. Laptele produs de organismul mamei răspunde tuturor nevoilor nutriţionale ale puiului său. Sărac în sodiu, hipoalergenic şi ideal proporţionat în săruri minerale, vitamine, glucide, proteine, enzime şi acizi graşi esenţiali, acest lapte „perfect” contribuie la dezvoltarea armonioasă a creierului şi a sistemului nervos în primele luni de viaţă.

Mai uşor de digerat decât laptele de vacă şi perfect adaptat tubului digestiv al sugarului, laptele matern diminuează riscurile de balonare, constipaţie sau diaree. Alte avantaje? Adesea, mai puţine plânsete şi un somn mai liniştit pentru copil… şi chiar pentru părinţi!

Un alt punct forte: bogat în anticorpi materni, întăreşte sistemul imunitar încă nedezvoltat al bebeluşului. Acesta este motivul pentru care copiii alăptaţi sunt mai puţin predispuşi la infecţiile bacteriene, precum şi la alte boli ale copilăriei, cum ar fi otita, rinofaringita sau gastroenterita. De asemenea, copiii alăptaţi dezvoltă mai puţine alergii alimentare decât cei hrăniţi cu lapte de vacă.

Este bun şi pentru educarea gustului. În funcţie de alimentaţia ta, laptele îşi poate schimba gustul. Parfumat, dulce, condimentat – bebeluşul descoperă arome diferite şi îşi dezvoltă simţurile. Micuţul tău gurmand e înnebunit după ele!

Şi nu în ultimul rând, compoziţia laptelui se schimbă în timpul alăptării în funcţie de nevoile bebeluşului (mai bogat în zer la început, şi din ce în ce mai concentrat după aceea, pentru a fi mai hrănitor). Astfel, el bea cantitatea potrivită, care-i acoperă şi nevoile de lichide şi de hrană. Se opreşte singur când e sătul. Imaginează-ţi-l adormit la sânul tău, cu o picătură de lapte în colţul buzelor…

Este bun pentru echilibrul emoţional al bebeluşului

„Când alăptez, mă simt ca şi cum aş fi într-un glob protector, doar eu cu bebeluşul meu, un moment de fericire care mă face să uit de restul lumii”. Schimb de priviri, de zâmbete şi de cuvinte dulci, alăptarea este un moment de complicitate privilegiată între mamă şi bebeluşul ei. Această intimitate fizică, care continuă intimitatea vieţii intrauterine, contribuie la confortul sugarului şi îi asigură un sentiment de siguranţă. Alăptarea nu înseamnă doar mâncare. Ajută copilul să se calmeze şi chiar să adoarmă. Aceste „dulci alăptări”, anticipând plăcerea primelor jucării, îi favorizează echilibrul emoţional şi psihologic. A se consuma fără moderaţie!

Există o durată ideală?

O mămică trebuie să alăpteze o lună, trei, şase sau mai mult? Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) recomandă hrănirea nou-născutului exclusiv la sân, fără aportul altor lichide sau alimente în primele şase luni de viaţă.

Ţi se pare prea mult să alăptezi şase luni? Desigur, se ştie că, pe măsură ce durata alăptării creşte, beneficiile sunt mai mari. Dar fiecare mămică poate să hotărască timpul de alăptare în funcţie de propriile dorinţe, de cele ale copilului ei, precum şi în funcţie de obligaţiile pe care le are. Oricât timp ar aloca o mamă alăptării, aceasta va fi întotdeauna un bonus binevenit pentru bebeluş!

 

Informații și foto: nestlebaby.ro

Adaugă comentariu

Închide