Odoraș.

Odoraș.

Linex

Dacă copilul nu merge până la această vârstă, atunci e cazul să vă adresați specialistului

Dacă copilul nu merge până la această vârstă, atunci e cazul să vă adresați specialistului

Mulți părinți, fără să vrea, compară etapele de dezvoltare ale bebelușului lor cu ale altora. Aceasta se referă și la mers. Mulți se îngrijorează dacă picii din același anturaj și de vârstă apropiată au făcut deja primii, iar al lor parcă nu se prea grăbește să meargă. Fiecare copil se dezvoltă individual, aceasta e cert. Dar unele abilități, precum mersul, apar într-un anumit interval de timp și dacă se depășesc limitele ce se încadrează în norme, atunci e cazul să ne adresăm specialiștilor pentru a rezolva problema cât mai rapid.

La ce vârstă ar trebui ca bebelușul să facă primul pas?

Potrivit experților de la Baby Center, majoritatea bebelușilor fac primul pas când au între 9 și 12 luni, iar pe la 14-15 luni sunt capabili să meargă singuri pe picioare destul de bine.

Dar dacă copilului tău îi ia mai mult timp, nu te îngrijora. Sunt copii care nu merg până la 16 sau 17 luni. Însă, dacă bebelușul tău a împlinit 18 luni și tot nu merge, atunci este recomandat să consulți un doctor. Dar nu înainte de acest prag.

Dacă bebelușul încă nu merge, iată ce poți face:

- Exersați mici plimbări, ținându-l de o mânuță.

- Oferă-i bebelușului un spațiu sigur pentru a se sprijini atunci când merge (o canapea, spre exemplu).

- Ridică-l în picioare și vezi cât de mult timp își poate ține echilibrul. Asigură-te că aterizează în siguranță, fără să se lovească.

- Fă din mers un joc. Încurajează-l atunci când progresează.

- Încearcă să-i oferi opțiuni de stat în picioare, chiar și sprijinit, în loc de a sta jos.

Atenție! Chiar dacă îți dorești să facă mai repede primul pas, un premergător nu îl va ajuta. Ba dimpotrivă! Academia Americană de Pediatrie descurajează în mod clar folosirea acestui dispozitiv. De ce? Pentru că face ca lucrurile să pară atât de ușoare pentru bebelușul tău și, în plus, duce la o dezvoltare slabă a musculaturii picioarelor.

Încălțămintea pentru un bebeluș are rolul de a-l proteja de frig sau de suprafețe reci, murdare etc. Însă atunci când încearcă să facă primii pași, este mai bine s-o facă desculț. Astfel își îmbunătățește echilibrul și coordonarea.

 

Sursa: totuldespremame.ro; okeydoc.ru

Share:

Articole recomandate