Te rog, un pic de linişte!

Copiii sunt creaţi în aşa fel, încât ei au nevoie neapărat să alerge, să sară, să strige, să bată din mâini şi picioare…  Ei învaţă, studiază lumea, experimentează şi inventează şi aceasta nu întotdeauna, sau chiar niciodată, nu se întâmplă în linişte şi fără primejdii. Ce să facem?

Copiii de la şapte luni deja încep activ să exploreze lumea din jur.  Ei sar pe canapea, se urcă pe comodă şi masă, deschid şi închid cu zgomot uşile de la dulapuri, bat cu lingurile în podea, ţipă şi strigă şi atunci când se supără dar şi când se bucură.  O mămică îmi spunea: „ Mă simt de parcă mi-a băgat cineva capul într-un clopot!” dar sistemul nervos al unui copil este construit aşa încât el are permanent nevoie de mişcare şi descărcare emoţională.  Psihicul lor este încă instabil, ei nu-şi pot controla emoţiile, vorbirea tare, mişcările spontane – ei sunt impulsivi şi reacţiile lor sunt involuntare.  Copiii nu pot să prevadă rezultatul activităţilor lor. Care obiecte se strică dacă le loveşte, care curg, care cad cu zgomot – toate aceste  lucruri el le învaţă din practică doar şi de aceea toate aceste etape le vor parcurge şi părinţii. Dar haideţi să vedem cum putem face, să le asigurăm o cunoaştere fără multe riscuri şi liniştită pentru noi părinţii.

Luptăm cu praful şi celelalte…

Când piciul începe să se târâie, pe la 7-8 luni, el încearcă la gust tot ce găseşte pe jos prin casă. Apoi se ridică la un nou nivel şi la dispoziţia lui sunt toate obiectele de pe măsuţa de reviste, comodă, scaune. Desigur, acesta este încă un motiv de îngrijorare pentru părinţi. Dar ca să avem şi eficienţă din acest proces, faceţi-i piciului mânecare şi pentru un timp veţi uita de praful de pe comodă. El va face ordine ideală. Aruncarea obiectelor îl distrează enorm. Cu o atingere dă jos tot ce este pe comodă, apoi pe masă… Dar părinţii trebuie să facă o inspecţie înainte ca piciul să pornească la drum şi să adune de la înălţimea lui toate obiectele scumpe, sau fragile şi cel mai important, cele periculoase, cum ar fi: fierul de călcat, care e greu, sau plin cu apă; fiarele de sport ale tatălui; vazele cu flori sau lămpile care stau pe podea. Luaţi totul din calea micului „taifun”.

Vivat beisbol!

Piciul descoperă treptat că dacă desface degeţelele obiectele cad jos. Astfel el  învaţă nu doar forma obiectului dar şi proprietăţile lui. Unele se rostogolesc, altele se sparg, sau produc un zgomot interesant şi … vine mama. Şi începe să cunoască că e suficient să deschidă degeţelele ca să aibă un joc minunat: el dă jos şi mama ridică. Chiar dacă unii dintre părinţi refuză să participe la jocul copilului, sau nu au timp, ar fi bine să umpleţi patul copilului cu toate jucăriile din casă, iar după ce le aruncă pe toate să i le daţi din nou. Mai apoi cumpăraţi-i mingi colorate pentru bazine uscate  (e de dorit din plastic pe care să nu le poată muşca) şi arătaţi-i cum să le arunce dar la un anumit coş, adică dacă tot aruncă, să fie cu folos. Iar dacă la masă va încerca să facă acelaşi lucru, adică să arunce lingura, farfuria, întrerupeţi imediat jocul şi explicaţi-i că nu toate lucrurile pot fi aruncate.

Pentru tinerii toboşari!                                                                             

Dacă piciului îi face plăcere să lovească obiectele, ar fi bine să-i cumpăraţi o tobă, sau un Xenofon, pentru că se vede că e timpul jucăriilor muzicale. El începe să înveţe că în jurul lui sunt sunete total diferite:  înalte sau joase, melodioase sau dure, liniştite sau puternice. El prinde ritmul lor, învaţă să le deosebească  la auz, care obiecte şi cum sună, ce intonaţie sau putere au la auz. Picii se joacă cu plăcere cu obiectele care produc sunete. Dar  este una să te joci cu linguri, căni, farfurii şi să produci singur un concert pentru pisici şi e cu totul altceva să asculţi sunete cu telefonul, pianina sau chitara.  Dacă piciul are această atracţie muzicală, părinţii trebuie să i-o dezvolte.  Cumpăraţi-i linguriţe de lemn, containere de plastic pe care să le umpleţi cu boabe care produc sunete (fasole, nisip, mărgele). Arătaţi-i cum sună fiecare.  Apoi  încercaţi să compuneţi melodii scurte. În scurt timp el va încerca să vă imite să să sune singur din ele.

Nu uitaţi să-i explicaţi că lingura nu trebuie bătută de geam, de oglindă. Şi interziceţi-i de fiecare dată să facă acest lucru. Arătaţi-i cum sună lingura dacă e lovită de cană, cum sună mânuţele dacă le lovim de picioruşe. Învaţă-l să prindă ritmul!

Caruzo se odihneşte!

Va veni vremea şi copilul va încerca să experimenteze cu vocea sa. Pentru cei din jur sunetele vor vi oribile la început şi se vor întreba cât de tare poate ţipa un copil.  Trebuie să ne amintim de faptul că copiii prind şi fixează atenţia pe ultimul cuvânt din ruga mamei. Şi iată cum funcţionează acest fapt. Mama spune: „Nu striga!” – „Strigă, strigă” – înţelege piciul.  Aşa vor funcţiona şi alte cereri de tipul „nu alerga”, „nu bate”, „ nu lovi”. Cel mai indicat este să spunem: „Aleargă liniştit”, „vorbeşte mai încet”, „fii prietenos”…

Când copilul începe să strige, pentru că lui îi place vocea sa şi crede că astfel cântă, includeţi o melodie liniştită, poate chiar ceva pentru copii şi încercaţi să cântaţi împreună. Sau propuneţi-i să cântaţi ca pisica, sau ca un alt animăluţ, dar aşa ca să nu audă tata, sau bunica din camera vecină. Propuneţi-i să vorbiţi în şoaptă. El va fi interesat şi curios să vă audă ce spuneţi, după care va încerca să vă imite.

Dacă în ospeţie a venit un copil gălăgios, interveniţi şi propuneţi-le să se joace de-a şcoala, sau de-a spitalul. Şi spuneţi-le că acolo la spital trebuie să fie linişte.

Interzicerea totală a strigătelor este imposibilă şi greu de realizat, dar şi inutilă. Vezi  întâi de toate dacă piciul este unica persoană din casă care strigă. Poate pe lângă el mult zgomot produc şi obiectele din casă, cum ar fi radioul, televizorul, etc.  şi el strigă ca să fie auzit, sau ca să vă capteze atenţia. Opriţi televizorul. El vă fură mult timp, atenţie, şi căldură pe care ai putea s-o oferi mai degrabă copilului tău.

Foarte important

Cumpărându-i o jucărie muzicală, cere certificatul de calitate. Alegeţi o jucărie cu sunet domol, ca să nu-i afectaţi auzul.  Norma admisă a sunetului este de 115 decibeli.