10 superalimente chiar de la începutul diversificării
Acerumen

10 superalimente chiar de la începutul diversificării

10 superalimente chiar de la începutul diversificării

Când bebelușul face 6 luni de la naștere e timpul ca mesele de lapte să fie completate cu mesele solide, momentul în care va face cunoștință cu un meniu mult mai divers, de la fructe și legume și până la cărniță bine preparată. Și cum diversificarea este o etapă necunoscută de către mămici, în articol găsiți 10 super alimente în diversificare.

1. Cerealele sunt extrem de binevenite pentru mesele de seară ale bebelușului. Acestea sunt o hrană sănătoasă și sățioasă și astfel, mai ales în timpul nopții bebelușul se va simți sătul, astfel că mai mult ca sigur nu se va mai trezi pentru a mai cere o altă porție de hrană.

2. Orez – cerealele cu orez sunt o hrană foarte sănătoasă pentru bebelușul tău și poate fi oferită încă de la primele luni de diversificare. Nu conțin gluten, protejând astfel bebelușul de intoleranța la gluten, însă au un conținut crescut de vitamine și nutrienți, așa încât bebelușul să crească mare și sănătos.

3. Avocado – doar un sfert din acest fruct îi oferă bebelușului necesarul de acid folic de care are nevoie în această perioadă a vieții. Asigură o digestie sănătoasă, fiind și o sursă importantă de magneziu, fosfor și zinc.

4. Bananele conțin vitamina B6, necesară dezvoltării bebelușului, dar și vitamina C, contribuind astfel la întărirea imunității organismului copilului mic. Bananele au un conținut destul de mare de fibre, asigurând în același timp și o bună digestie.

5. Broccoli trebuie obligatoriu introdus în dieta copilului, încă din primele săptămâni de diversificare. Are un conținut important de fier și acid folic, fiind necesar pentru sănătate și prevenind anemiile.

6. Carnea roșie – unui copil mic îi este recomandat consumul de carne de vită, fiind bogată în fier și zinc, necesar pentru a regla acest tip de deficit, îmbunătățirea vederii, dar și pentru un surplus de energie.

7. Spanacul – cei ce mănâncă spanac sunt mult mai puternici, cel puțin așa cunoaștem din desenele animate. Într-adevăr, spanacul are numeroase vitamine și minerale, necesare stării de bine. Conține vitaminele A, B, C, K, dar și mult fier.

8. Cartofii dulci – deși nu toate mămicile îi încearcă, aceștia sunt foarte sănătoși. Conțin vitamina A, C, B6, B5, dar și potasiu și mangan. Se prepară aproape la fel ca și cartofii pe care îi cunoaștem cu toții.

9. Iaurtul – conține probiotice, iar acest lucru contribuie la reglarea tranzitului intestinal și la îmbunătățirea digestiei. În plus, iaurtul este și foarte bogat în calciu, necesar pentru întărirea sistemului osos.

10. Somon, păstrăv, ton – acest tip de pește conține acizi grași Omega 3, mai exact acel tip de grăsimi sănătoase, necesare pentru dezvoltarea cognitivă a copilului. Nu ezitați să îi introduceți în alimentația sa cel puțin două mese de pește pe săptămână, fiind extrem de sănătos.

 

Sursa: mamadeprofesie.ro; mamicazburatoare.ro

Adaugă comentariu

Închide