Odoraș.

Odoraș.

Linex

Supa pentru bebeluşi – reguli de bază

Supa pentru bebeluşi – reguli de bază

Conform Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, atunci când bebeluşul împlineşte 6 luni, oficial începe diversificarea alimentaţiei. Rând pe rând, odorașii fac cunoştință cu toate gusturile de legume, fructe, carne, lactate. Prima mâncare gătită din viaţa lor este o supă din rădăcinoase.

Morcov, dovlecel, ţelină, păstârnac, dovleac, rădăcină de pătrunjel, cartof - sunt legumele cu care micuţul poate face cunoştinţă la începutul diversificării. La 8-10 luni se pot prepara supe şi din mazăre, broccoli, spanac, ardei gras. După 10 luni se introduc în alimentaţia copiilor şi roşiile, foarte iubite de cei mici de altfel.

Supa pentru un bebeluş se prepară ţinând cont de câteva reguli:

- Se foloseşte apă plată special destinată hidratării şi preparării hranei bebeluşilor şi copiilor.

- Legumele se spală bine şi se curăţă.

- Nu se adaugă sare.

- Nu se prepară supe cu prăjeli sau cu sos făcut din făină cu ceapă prăjită în grăsime.

- Legumele fierte bine şi zeama de la supă se pasează cu ajutorul unui blender.

Cum alegi legumele pentru bebeluşi şi copii?

Recomandarea specialiştilor în nutriţie, dar şi a medicilor pediatri este să daţi bebeluşilor şi copiilor legume de provenienţă locală, de sezon, proaspete. Nu cumpăraţi pentru copii legume sau fructe care nu sunt coapte egal pe toată suprafaţa. Acestea au fost culese verzi şi sunt coapte artificial. Nu cumpăraţi pentru copii legume sau fructe foarte strălucitoare – acestea sunt tratate cu ceară.

Este ideal să avem propria grădină în care să cultivăm legume, fructe, să creştem păsări şi să le putem oferi direct copiilor noştri. Dar foarte puţine familii au aşa ceva. Aşadar, este nevoie de o sursă de încredere pentru procurarea fructelor, legumelor, cărnii şi a lactatelor. Un bebeluş sau copil mic consumă cantităţi foarte mici de mâncare. Chiar dacă legumele, lactatele şi carnea din surse ecologice costă mai mult, valoarea nu este atât de mare datorită cantităţilor mici consumate.

Cum alegi carnea pentru bebeluşi şi copii?

La început de drum se recomandă carne de curcan, carne de pui şi carne de vită provenite din agricultura ecologică. Carnea de porc este recomandată de unii pediatri chiar după vârsta de 3 ani. Mare atenţie şi la modul în care congelaţi carnea, bucăţele mici puse în punguţe pentru congelator. Nu congelaţi o bucată mare, pe care să fie nevoie să o decongelaţi şi recongelaţi apoi.

Pentru hrana unui bebeluş şi a unui copil mic, înainte de preparare, carnea trebuie curăţată de piele şi grăsimi. Carnea trebuie fiartă separat. Această zeamă nu este destinată preparării consumului copiilor, din cauza toxinelor eliminate. Carnea se poate fierbe într-o a doua apă. Apoi se combină cu supa de legume.

Cum alegi apa pentru prepararea hranei copiilor?

Apa destinată hidratării şi pregătirii hranei bebeluşilor trebuie să îndeplinească următoarele cerinţe:

- să provină dintr-o sursă certificată;

- să fie slab mineralizată;

- conţinutul de sodiu să fie mai mic de 20 mg/l;

- conţinutul de nitraţi să fie mai mic de 50 mg/l;

- conţinutul în fluoruri să fie mai mic de 1,5 mg/l.

Sticlele de apă special destinate pentru hidratarea şi pregătirea hranei bebeluşului se păstrează ferite de acţiunea directă a razelor de soare şi de îngheţ.

 

Sursa: csid.ro; povar.ru

Share:

Articole recomandate