Cele mai creative activități de iarnă pentru copii

Cele mai creative activități de iarnă pentru copii

Atunci când iarna ne bucură cu zăpadă, copiii sunt cei mai fericiți! Nu stați doar în casă, vedeți mai jos câte idei neobișnuite și distractive puteți realiza împreună cu toată familia!

 

1. Alegeți o zi potrivită pentru săniuș și distrați-vă la maximum.

 

2. Organizați o competiție: cine aruncă cel mai departe un bulgăre de zăpadă, sau desenați pe un perete un cerc și încercați să nimeriți în centrul lui.

 

3. Faceți îngerași în zăpadă, preferabil înainte de a intra în casă (culcați-vă pe zăpadă și mișcați mâinile și picioarele).

 

4. Faceți biluțe colorate de gheață. Vedeți AICI cum.

 

5. Faceți baloane de săpun, copiii vor fi uimiți de faptul că acestea sunt mai rezistente decât vara... sau chiar pot îngheța, dacă este foarte frig. 

 

6. Construiți un om de zăpadă cât mai original: cu talpele în sus, culcat pe jos sau unul uriaș.

 

7. Încerați că rostogoliți un bulgăre atât de mult până când nu îl mai puteți urni din loc. Aveți grijă să nu loviți pe nimeni cu uriașul bolovan. 

 

8. Desenați pe zăpadă: turnați apă și colorant alimentar într-o sticlă și faceți câteva găuri în capac, iar mai apoi stropiți pe jos.

 

9. Bucurați-vă de fulgii de nea, alături de cei dragi. Prindeți fulgii în palme, admirați-le structura unică, observați cum se topesc de la căldura palmelor. Copiilor le va fi interesant, dar și informativ. 

 

10. Mergeți la patinoar sau la plimbare într-un parc apropiat. 

 

11. Faceți un foc de tabără în curte sau într-o pădurice (unde este voie), coaceți mere sau cartofi  la foc (înfipți pe ace de lemn sau crenguțe), luați un ceai în termos și... magia e pe loc și, cel mai important, toată familia alături. 

 

12. Jucați-vă de-a comoara: ascundeți prin curte diverse obiecte și îndemnați-i pe copii să le găsească.

 

13. Faceți o faptă bună, curățați împreună curtea unei bunicuțe. 

 

Foto: kids-pages.com, jucariidevis.ro, libertatea.ro, neataiasi.ro, hallmark.com, askyourmind.com, jucarii-vorbarete.ro; todaysparent.com; wall321.com

Adaugă comentariu

Close