Odoraș.

Odoraș.

Tedi

Activități Montessori pe timp de vară adorate de copii

Activități Montessori pe timp de vară adorate de copii

Pentru că suntem în sezonul cald, iar activitățile din perimetrul închis al casei nu mai sunt atât de atrăgătoare pentru cei mici, educatorii Montessori vin cu o serie de activități potrivite jocului în aer liber. Copiii adoră să se ocupe, să se joace, să facă orice care are la bază acest principiu Montessori, iar părinților nu le rămâne decât să-i încurajeze în următoarele activități!

Apa

1.Transferul de apă

Recipiente mai mari sau mai mici, pahare, capace, sticle, cu găuri sau fără, toate capătă subit un interes mai mare dacă sunt umplute cu apă și apoi golite, din nou, din nou și din nou. O activitate destul de plictisitoare la prima vedere, dar care pare să îi fascineze pe copii.

2. Pescuirea obiectelor

Un lighean sau un recipient mai mare cu apă, o plasă de pescuit și câteva obiecte plutitoare pot fi de ajuns pentru mulțumirea și răcorirea copiilor pe timpul verii.

3. Pictura cu apă

Rămânem la categoria activităților care implică apa și adăugăm și o pensulă. Copiii nu vor mai fi limitați la foaia de hârtie pentru a-și exersa talentele artistice, iar dacă afară este prea cald, le putem propune să observe cum se usucă urmele de apă și dispar – un bun exercițiu de observație.

4. Cubulețe de gheață

Cuburile de gheață colorate cu acuarele pot da startul unei perioade îndelungi de joacă, în multiple feluri, fie că este vorba de pescuirea, transferul sau pictarea cu ajutorul lor.

 

Natura

5. Cu lupa în proces de cercetare

Atunci când mergem afară cu cei mici, îi putem încuraja să fie atenți la detaliile naturii observând cu ajutorul unei lupe diferite elemente, precum: pietre, castane, mușchi, petale de flori, o pană, insecte, fluturi.

6. Îngrijirea grădinii

Dacă există posibilitatea, putem să delimităm un colțișor din grădină, din balcon sau de pe terasă, care să fie destinat doar copilului. În acel spațiu, cel mic va putea să planteze semințe, să sădească flori, să ude plantele sau să decoreze cu pietre. Dacă ne orientăm către plantarea semințelor, observându-le cum cresc și îngrijindu-se de ele, copilul va înțelege o mulțime de lucruri despre natură și despre felul în care ea funcționează.

 

Piciorușe goale

7. Traseu senzorial

Înșiruirea mai multor lădițe care să conțină felurite elemente, precum iarbă, pietre, nisip, apă, vată, pietriș, în care copiii să exploreze senzațiile diferite ale acestor materiale este o activitate care îi poate distra pe cinste.

8. Activități de menținere a echilibrului

Exersarea mersului pe o bârnă sau respectând anumite trasele schițate cu creta (linii șerpuite sau în zig-zag, deplasarea în cercuri de anumite culori), sunt câteva idei care ajută la dezvoltarea motricității grosiere și la o mai bună coordonare.

9. Creativitate

Un carton mare și câteva recipiente cu vopseluri de colorat. Cam de atât aveți nevoie pentru a le atrage atenția celor mici. Vor ști ei apoi ce să facă cu ele.

 

Nisip, pietre și bețe

10. Să gătim

Cu toții cred că am gătit „mese apetisante” în copilărie cu doar câteva ingrediente: nisip, apă, frunze, câteva pietricele, flori. Să-i lăsăm și pe ei să facă asta.

11. Numărăm

Activități de numărare cu ajutorul unor pahare și lingurițe ca în imaginea de mai jos.

12. Murdărim și apoi spălăm

Să nu vi se pară ciudat, dar copiilor nu le place doar să murdărească, ci și să spele, așa că o activitate care să le îmbine pe cele două, cu siguranță îi va atrage.

13. Recunoașterea literelor

O tăviță în care să puneți ceva nisip și niște cartonașe care să ilustreze literele – o altă idee de activitate în aer liber pe care o puteți pune în practică fără prea multă bătaie de cap.

14. Pietrele

Sunt și ele elemente ușor de găsit, pe care le puteți folosi pentru a învăța formele, literele, pentru a le sorta pe mărimi sau pentru a forma turnuri.

15. Bețele

Sunt atât de multe activități cu bețele, care le pot capta atenția celor mici: de la aranjarea lor în ordine crescătoare, la folosirea lor pentru forme, până la utilizarea lor pe post de instrumente de desenat în nisip.

16. Vântul

Ieftin, la îndemână, fără bătăi de cap – cu o simplă pungă și cu o ață poți înveseli un copil sprinten, dornic să-și plimbe noua jucărie. Sau îi poți construi o morișcă de care să se bucure atunci când vântul adie.

 

Sursa: maminudoarme.ro

Foto simbol: wroclaw.pl

Share:

Articole recomandate