Trucuri: cum să prelungeşti durata de viaţă a hainelor

Trucuri: cum să prelungeşti durata de viaţă a hainelor

De multe ori suntem nevoite să renunţăm la unele haine pentru că acestea se deteriorează, iar una dintre cauzele deteriorării este faptul că nu ştim cum să avem grijă de hainele noastre. Vezi mai jos câteva sfaturi care s-ar putea să te ajute să le prelungeşti viaţa hainelor tale.

Dăm o grămadă de bani pe sutieni şi la un moment dat ne trezim că aceştia se rup şi se deformează, iar cauza este spălarea greşită acestora. În comerţ puteţi găsi mingiuţe protectoare pentru spălarea sutienilor (Bubble Bra) cu ajutorul cărora veţi putea spăla sutienii astfel încât să nu îi deformaţi.


Pentru ca încălţămintea ta să se nu se deformeze, ai grijă să pui în ea hârtie. Hârtia în acest mod va păstra forma dar şi va absorbi umezeală şi mirosul neplăcut în cazul în care nu vei încălţa o perioadă îndelungată acea pereche de încălţăminte.

Nu agăţaţi pe umeraş puloverele la fel cum puneţi sacourile sau alte haine. De multe ori puloverele ajuns să se lărgească în zona umerilor, motiv pentru care un pulover trebuie pus pe umeraş în modul următor:

Pentru ca să îţi protejezi de apă încălţămintea de pânză trebuie să o dai cu ceară iar apoi să o usuci cu aer cald.

Pentru a prelungi viaţa colanţilor tăi urmează următorii paşi:

1. umezeşte-i cu apă şi apoi scurge excesul de apă

2. pune colanţii într-o pungă cu plastic şi las-o în frigider o noapte întreagă

Astfel colanţii tăi vor deveni mai rezistenţi

O altă metodă de a le oferi colanţilor mai multă rezistenţă este să îi puverizezi uşor cu un pic de fixativ pentru păr.

Durata de viaţă a unei haine depinde şi de modul în care o îngrijiţi, iar pentru a o îngriji corect trebuie să învăţaţi care este semnificaţia fiecărui simbol de pe etichetă.

Foto: habtk.sellse.ru, buzzfeed.com, pinterest.com, ciupi.md, orgimg.com, .dailymail.co.uk

Adaugă comentariu

Închide