83 de ani de la nașterea marelui poet Grigore Vieru. Vedeți cele mai frumoase poezii despre mamă!

83 de ani de la nașterea marelui poet Grigore Vieru. Vedeți cele mai frumoase poezii despre mamă!

Regretatul poet moldovean Grigore Vieru ar fi împlinit astăzi 83 de ani. În memoria sa, dar și fiindcă peste câteva săptămâni va fi 8 martie, o minunată ocazie să felicităm mămicile, vă oferim o selecție din cele mai frumoase, emoționante și gingașe poezii despre mamă scrise de Vieru. Vă puteți inspira și pentru eventuale matinee la grădiniță.

***

Mi-e dor de tine, mamă

Sub stele trece apa
Cu lacrima de-o samă,
Mi-e dor de-a ta privire,
Mi-e dor de tine, mamă.

Măicuţa mea: grădină
Cu flori, cu nuci şi mere,
A ochilor lumină,
Văzduhul gurii mele!

Măicuţo, tu: vecie,
Nemuritoare carte
De dor şi omenie
Şi cântec fără moarte!

Vânt hulpav pom cuprinde
Şi frunza o destramă.
Mi-e dor de-a tale braţe,
Mi-e dor de tine, mamă.

Tot cască leul iernii
Cu vifore în coamă.
Mi-e dor de vorba-ţi caldă,
Mi-e dor de tine, mamă.

O stea mi-atinge faţa
Ori poate-a ta năframă.
Sunt alb, bătrân aproape,
Mi-e dor de tine, mamă.

***

Autobiografică

Mama mea viaţa-ntreagă
A trăit fără bărbat.
Singurei eram în casă
Ploi cu grindină când bat.

Mama mea viaţa-ntreagă,
Stând la masă, ea şi eu,
Se aşază între mine
Şi Preabunul Dumnezeu.

Oh, şi crede-aşa într-însul,
Că-n albastru văzul ei
Chipul lui de pe icoană
Se străvede sub scântei.

Şi eu ţin atât la mama,
Că nicicând nu îndrăznesc
Dumnezeul din privire
Să mă vâr să-l mâzgălesc.

***

Tu, iarbă, tot ai mamă?

Tu, iarbă, tot ai mamă?
De ai, de bună seamă:
Atunci când înverzești,
De ea îți amintești.

Tu, floare, tot ai mamă?
De ai, de bună seamă:
Atunci când înflorești,
De ea îți amintești.

Tu, steauă, tot ai mamă?
De ai, de bună seamă:
Atunci când te ivești,
De ea îți amintești.

***

Mâinile mamei

Când m-am născut, pe frunte eu
Aveam coroană-mpărătească:
A mamei mână părintească,
A mamei mână părintească.

Duios, o, mâna ei întâi
Cu mâna dragei mele fete
S-au întâlnit la mine-n plete,
S-au întâlnit la mine-n plete.

Copii am. Dar şi-acuma când
Vin zorii noaptea s-o destrame,
Găsesc pe frunte mâna mamei,
Găsesc pe frunte mâna mamei.

O, mâna ei, o, mâna ei,
O, mâna ei, ca ramul veşted,
A-mbătrânit la mine-n creştet,
A-mbătrânit la mine-n creştet.

***

Aşa o ştim

Aşa o ştim, aşa e mama:
Se mulţumeşte cu puţin
Hrănindu-se mai mult cu pâinea
Răbdării, dorului divin.
Trăim un timp de mare zbucium,
Şi-atât şi eu mă odihnesc
Cât mai aud cuvântul mumei
Şi cât în ochii ei privesc.
Sunt multe sărbători pe lume.
Le-avem întregi ori un crâmpei –
O nesfârşită sărbătoare
Sunt ochii mamei, vorba ei.
Des, tot mai des mă fură anii
Copilăriei ce s-a dus.
Scriam pe-omăt al mamei nume
Ce îmi părea venit de Sus…
Iar pe al pâinii tainic abur
Venea şi îl scria Isus.

***

Buzele Mamei

Iar buzele tale sunt, mamă, 
O rană tăcută mereu, 
Mereu presurată cu țărna
Mormântului tatălui meu.
O, buzele ce sărutară
Al tatei mormânt
Mai mult ca pre dânsul, 
Pre tata, -n
Puținii lui ani pre pământ.
Acuma când nu te poți, mamă, 
De sarea din șale pleca, 
Cine ridică mormântul
Spre gura uscată a ta?!

***

Făptura mamei

Uşoară, maică, uşoară,
C-ai putea să mergi călcând
Pe seminţele ce zboară
Între ceruri şi pământ.
În priviri c-un fel de teamă,
Fericită totuşi eşti
Iarba ştie cum te cheamă,
Steaua ştie ce gândeşti.

***

Mă rog

Mă rog de tine, ploaie,
Când zbor către planete,
Stropește gura mamei
Și-o apără de sete.
Mă rog de tine, codru
Căci anii tăi tot fi-vor
Cuprinde-i cald ființa
Și-o apără de vifor.
Mă rog de tine, iarbă,
Mângâie-i talpa goală
Și sarea grea din oase
Și-o apără de boală.
Mă rog de tine, munte,
Cât zboru-o să mă poarte
Sărută ochii mamei
Și-i apără de moarte.

***

Mama

Foicică dulce poamă
Toată lumea are mamă, 
Melcul, iedul, ursulică, 
Puiul cel de rândunică.

Fuge noaptea şi dispare
La tot puiul bine-i pare 
Că din nou e dimineaţă
Şi-şi vede mama la faţă.

***

Mama în casa noastră

Ne supăram pe ea
Că nu vede bine
Atunci când
Strica paharul
De cristal.
 

Ne supăram pe ea
Că nu vede bine
Atunci când în loc de pâine smolită
Pâine albă ne-aduce.
 

Ne supăram pe ea
Că umblă încet
Atunci când
Ne face curat prin casă
Și oaspeții trebuie
Să vină.


Ne bucuram
Că nu vede bine,
Atunci când
Ne sărutam soațele tinere.


Ne bucuram
Că n-aude bine,
Atunci când
Ne spunem cuvinte
De dragoste.


Ne bucuram
Că pe scări se urcă încet,
Atunci când
Nu mai putem să ne smulgem
Din îmbrățișările
Mai dulci ca poamele.


Oh, mamele noastre,
Mamele!

***

MAMĂ, tu ești

Mamă,
Tu ești patria mea!
Creștetul tău
Vârful muntelui
Acoperit cu nea.
Ochii tăi
Mări albastre.
Palmele tale
Arăturile noastre.
Respirația ta
Nor
Din care curg ploi
Peste câmp și oraș.
Inelul
Din degetul tău
Cătare
Prin care ochesc
În vrăjmaș.
Basmaua
Steag,
Zvâcnind
Ca inima
Mamă,
Tu ești patria mea!

 

Poezii: poetii-nostri.ro; citatepedia.ro

Foto simbol: diez.md

Adaugă comentariu

Închide