Poezie: Cifrele de la 1 la 10

Poezie: Cifrele de la 1 la 10

Învățatul poeziilor antrenează memoria picilor. Iar o poezie despre cifre are chiar folos dublu – și memorie antrenată, și cunoștințe noi. Așa că vă propunem poezia „Cifrele de la 1 la 10” pe care să o învățați împreună cu copilul într-o seară friguroasă. Asocierile din această poezie îl vor face pe copil să rețină mai ușor cifrele.

Unu este-un ghiocel,
Ce se leagănă ușor
Când bate un vânticel
La-nceput de Mărțișor.

Este cam supărăcios,             
Stă mereu cu nasu-n jos...
Și se plânge că e singur,
Dar nu e, eu vă asigur!

El este urmat de doi,
Ce seamănă cu un rățoi,
Sau cu-o lebădă frumoasă,
Gingașă și grațioasă...

Sau poate-i un bastonaș
Care sprijină-un conaș...
Unde-s doi, puterea crește
Și se-mparte tot frățește!

Trei-ul e un pic mai mare,
Două dealuri în picioare
Sau e un cocor în zbor,
Spre țări calde călător.

El a fost un mic inel
Pe deget stând frumușel...
Meșterul l-a rupt în două
Să-i dea folosință nouă.

Dar asta nu mai contează...
După el, patru urmează,
Care e un scăunel
Răsturnat! Nu stăm pe el...

Secera cu coada ruptă
Ce din lanuri se înfruptă
E, desigur, cifra cinci!
Câte degete-n opinci.

Peste șase n-am sărit...
Este un număr iubit!
E un lacăt desfăcut,
Pus la ușa de-nceput.

Parcă e un melc răcit,
În căsuță răsucit,
Care stă să se răstoarne
Și să scoată-n grabă coarne...

Șapte parc-ar fi o coasă
Mititică, netăioasă...
Șapte zile sunt, surori,
Trec ca șirul de cocori.

Ei sunt mici, ca doi pitici
Colăcei pentru furnici
Numai buni de pus la copt.
Ei formează cifra opt!

Maimuțica cea vioaie
Coada ușor și-o îndoaie,
De seamănă amândouă
Chiar leit cu cifra nouă.

Noi am fost copii cuminți:
I-am ascultat pe părinți
Și la școală-am învățat,
Numai zece am luat!

 

Sursa: qbebe.ro; malyutka.net

Adaugă comentariu

Închide