Set botez

16 octombrie - Ziua Mondială a Pâinii. Câtă pâine este bine să mâncăm zilnic?

16 octombrie - Ziua Mondială a Pâinii. Câtă pâine este bine să mâncăm zilnic?

Una dintre cele mai vechi tradiții strămoșești este întâmpinarea unui oaspete cu pâine și sare, un simbol al ospitalității. Iar pe 16 octombrie este marcată Ziua Mondială a Pâinii – unul dintre cele mai răspândite și apreciate alimente. Pâinea ideală este cea făcută în casă, unde poți controla ingredientele și adaosul de sare.

Nutriționiștii ne sfătuiesc să alegem pâinea din făină integrală. În schimb pâinea albă, cu mult miez și consistență elastică, nu este recomandată. De asemenea, nu este recomandat consumul excesiv, ar trebui să ne limităm la maximum 4 felii de pâine pe zi. Medicii nu încurajează consumul altor produse de panificație, cum ar fi covrigii și covrigeii, turtele sau pateurile pline de margarină care se găsesc, de regulă, la magazinele care vând pâine.

Pâinea albă. Este făcută din grâu căruia i-a fost înlăturat germenii și tărâțele, reducându-i astfel consistența în fibre, vitamine din clasa B, vitamina E și minerale precum fier, zinc, magneziu și fosfor.

Pâinea din făină integrală. Este făcută prin măcinarea fină a cerealelor integrale, ceea ce îi oferă culoare brună. Pâinea integrală conține mai multe fibre și minerale decât cea albă, dar ambele au un indice glicemic crescut.

Pâinea din cereale integrale. Are o consistență densă, conține mult grâu și semințe ceea ce o face foarte hrănitoare și are un indice glicemic scăzut. Prin prezența întregului bob de grâu  care este alcătuit din tărâțe (stratul exterior), endospermul (amidonul din stratul mijlociu) și germenii (partea interioară bogată în nutrienți, această pâine este ideală pentru consum zilnic. Cerealele integrale aduc un aport de carbohidrați, proteină, grăsimi nesaturate, vitamine și minerale cât și trei tipuri de fibre: solubile, insolubile și amidon rezistent. Dietele bogate în cereale integrale au fost clasate cu rol important în prevenirea cancerului, a diabetului de tip 2, a bolilor cardiovasculare și a obezității. De asemenea, consumarea acestor cereale împiedică sau tratează apariția constipației și a problemelor digestive.

Pâinea din multicereale. Deseori acest tip de pâine conține și o cantitate mare de făină albă, dar chiar și așa, pâinea din multicereale este o alegere mult mai bună comparativ cu cea albă. Nutriționiștii au demonstrat că această pâine are un indice mai scăzut decât produsele clasice și oferă organismului energie cu eliberare treptată.

Pâinea de secară. Acest tip de pâine are o consistență mai densă ca alte produse, deoarece conține mai puțin gluten. Totodată, pâinea de secară nu este lipsită total de gluten, deci nu poate fi adoptată în regimurile „Gluten Free”. Combinația de secară cu cereale integrale este cea mai bună alegere, fiind cel mai complex amestec de cereale cu beneficii incontestabile pentru organism.

Pâinea cu maia. Are un nivel glicemic scăzut, dar nivelul acidității este ridicat. Pâinea crescută cu maia, nu cu drojdie, nu este foarte bine tolerată de persoanele care suferă de afecțiuni ale stomacului. Ca beneficiu pentru organism, contează foarte mult ce ingrediente se folosesc. De preferat, sunt sortimentele care includ făină de cereale sau făină de secară.

 

Sursa: doctorulzilei.ro; soymujer.lat

Adaugă comentariu

Închide