Cele mai periculoase alimente pentru copii, în funcție de vârstă

Cele mai periculoase alimente pentru copii, în funcție de vârstă

Pe măsură ce bebelușul crește, va deveni din ce în ce mai curios și mai nerăbdător să guste din diferite alimente. Însă specialiștii atenționează asupra faptului că unele alimente nu sunt recomandate celor mici, iar părinții trebuie să aibă mare grijă de meniul copiilor. Iată care sunt cele mai periculoase alimente pentru odorași, în funcție de vârstă.

 

Alimente periculoase pentru copiii între 12 și 24 de luni:

 

Laptele degresat

Majoritatea copiilor cu vârste între 1 și 2 ani au nevoie de grăsimile și caloriile laptelui integral pentru o creștere și dezvoltare armonioasă, așa că nu te grăbi să îi dai lapte degresat. După ce a împlinit vârsta de 2 ani și dacă nu are probleme de creștere, poți introduce în alimentația sa laptele degresat. În unele cazuri, atunci când cel mic are un risc crescut de obezitate, este posibil ca pediatrul să îți recomande introducerea laptelui degresat înainte de împlinirea vârstei de 2 ani.

 

Legumele crude

Până la vârsta de 2 ani, legumele precum morcovul, țelina sau broccoli ar trebui gătite până se înmoaie și tăiate în bucățele mici înainte ca copilul să le consume.

 

Oleaginoasele și semințele

Înlătură semințele și sâmburii fructelor crude precum pepenele, piersica, pruna sau cireșele și nu îi da să mănânce semințe de floarea soarelui sau de dovleac, pentru că deși sunt prea mici ca să se înece cu ele, pot să îi rămână blocate în esofag și să producă o infecție.

 

Alimentele tari sau crocante

Nucile, popcornul, covrigeii, dar și bomboanele mentolate pentru răceală prezintă risc de înec, așa că evită-le cu desăvârșire.

 

Alimente periculoase pentru copiii între 24 și 48 de luni

 

Alimente cu risc de înec

Și la această vârstă copiii se pot îneca cu mâncare, încercați să evitați în continuare alimentele mari și periculoase și descurajează copilul să mănânce în timp ce merge, aleargă, vorbește, se uită la televizor, stă culcat sau face orice altceva care ar putea să îi distragă atenția de la masă.

 

Alimente periculoase pentru copiii între 4 și 5 ani

Restricțiile alimentare s-au terminat demult însă acest lucru nu înseamnă că nu mai trebuie să fiți în gardă și să evitați orice mâncare care ar putea să îți facă copilul să se înece cu ea, menține regula privind activitățile care pot să îi distragă atenția în timp ce mănâncă.

Dacă copilul tău a trecut de vârsta de 1 an, nu mai este necesar să introduci produse treptat în alimentația sa, decât dacă este alergic deja la un anumit produs. Dacă știi că cel mic are o anumită alergie atunci ar trebui în continuare să aștepți câteva zile pentru a-i da ceva nou, ca să te asiguri că nu are o reacție alergică.

Sursa: sfatulparintilor.ro; static.copilul.ro

 

Adaugă comentariu

Închide