Mobilat

17 alternative pedepsei aplicate copilului

17 alternative pedepsei aplicate copilului

A fi părinte este probabil cea mai complicată ocupație. E destul de greu să nu pedepsești un copil neascultător, însă nu trebuie să recurgem la violență fizică sau psihologică. În context, vedeți în articol niște alternative atunci când considerați că e cazul să aplicați o pedeapsă copilului.

1.     Poți preveni comportamentul nedorit prin îndeplinirea nevoilor copilului în momentul în care sunt exprimate.

2.     Ofera-i un mediu sigur, prietenos cu copilul. Nu are rost păstrarea obiectelor prețioase la îndemâna unui bebeluș sau copil mic, când pot fi foarte simplu așezate undeva mai sus, până la momentul în care copilul le va putea atinge fără a le deteriora.

3.     Aplicați regula de aur: gândește-te cum ți-ar plăcea să fii tratat dacă te-ai afla în aceleași circumstanțe ca și copilul tău. Natura umană este natură umană, indiferent de vârstă.

4.     Arată empatie sentimentelor copilului. Chiar dacă purtarea lui pare alogică, nevoile și sentimentele pe care încearcă să le exprime sunt cât se poate de reale pentru el.

5.     Fă-ți copilul să simtă că îl înțelegi și îți pasă de sentimentele lui, și că nu va fi niciodată respins pentru orice sentiment l-ar încerca. De exemplu: „Asta m-a speriat și pe mine când eram de vârsta ta”.

6.     Safisface-i nevoia care a generat comportamentul. Dacă pedepsim comportamentul deplasat, nevoia neîmplinită va ieși întodeauna la suprafață în multe alte forme, până când aceasta va fi îndeplinită.

7.     Oricând este posibil, găsește o soluție în care ambele părți să câștige.

8.     Reasigură-ți copilul că este iubit și apreciat. Așa-zisul comportament “urâât” este de cele mai multe ori tentativa copilului de a-si exprima nevoia de dragoste și atenție.

9.     Schimbă centrul atenției de la situația care a generat conflictul și a devenit mult prea stresant de tratat la momentul respectiv: “Hai să luăm o pauză. Ce ai vrea sa facem în schimb?”.

10.  Respiră! Când ești nervos ai nevoie de mai mult oxigen, însă ai tendința de a respira scurt. Chiar și câteva respirații adânci te ajută să te calmezi și să gândești limpede.

11.  Acordă-ți un time-out împreună cu copilul. O schimbare de scenariu – chiar și o plimbare scurtă afară – poate face o diferență majoră în consolidarea relaâției părinte-copil.

12.  Oferă-i copilului un masaj relaxant.

13.  Oferă-i opțiuni. Copiilor le place să creadă că au un cuvânt de spus.

14.  Șoptește! Când tensiunea e la limită, șoptitul poate atrage atenția copilului și ajuta părintele să se calmeze.

15.  Acorda-i timp copilului. O simplă afirmație precum: „Anunță-mă când ești pregătit să împarți jucăria/să iei haina pe tine” îi va da copilului un semn de autonomie, făcându-l să coopereze mai ușor.

16.  Acordă-ți timp. Numără până la 10 (în gând) sau cere un răgaz (“Nu știu ce să zic. Lasă-mă un moment să mă gândesc”). Câteodată avem nevoie doar de puțin timp pentru a gândi mai limpede situația în care ne aflăm și să vedem lucrurile altfel.

17.  Întreabă-te: Oare îmi voi aminti peste ani de chestia asta și voi râde?“. Dacă răspunsul este da, de ce să nu o faci încă de pe acum? Creează amintirile pe care ai vrea să le ai dacă ar fi cazul să-ți amintești vreodată de ziua de azi.

 

Informații: mamica.ro

Folto simbol: pro100mamochka.ru

Adaugă comentariu

Închide