Odoraș.

Odoraș.

Eubiotic

8 invenții utile de-ale copiilor

8 invenții utile de-ale copiilor

Mingea de baschet pentru începători, trambulina, hârtia fosforescentă, lingurița comestibilă – sunt doar câteva lucruri care pot fi utilizate în viața cotidiană. Ceea ce „înrudește” aceste obiecte e faptul că au fost inventate de copii. Iată istoria apariției lor.

Trambulina

 

Trambulina a fost inventată în 1930 de un băiat de 16 ani pe nume George Nissen. După ce a mers cu părinții la circ și a văzut că artiștii de la trapez cădeau pe o plasă de siguranță, s-a gândit că ar fi mai frumos dacă această suprafață ar fi elastică, pentru ca ei să poată sări în continuare. Ajuns acasă, a transformat garajul părinților într-un adevărat atelier de inventică. Rezultatul s-a prezentat sub forma unui cadru metalic ce susținea o bucată de material elastic. Mai târziu, George a mers să studieze la Universitatea din Iowa și nu a renunțat la ideea lui. Pentru a mări elasticitatea, a înlocuit materialul inițial cu o pânză de nailon și a obținut chiar un brevet de inventator pentru trambulină. Cum nimeni nu cumpăra produsul pentru că nu exista piață de desfacere, George s-a văzut nevoit să călătorească în lumea întreagă pentru a promova creația din adolescență. Se spune că reușea să se dea peste cap pe trambulină chiar și la vârsta de 92 de ani.

 

Umbrela răcoroasă

 

Sătul de căldura de afară, Peh Yong, un băiețel de 6 ani din Singapore, a decis să vină cu o soluție. Așa a luat naștere umbrela răcoroasă care imita procesul de transpirație al plantelor folosind o combinație de apă, tuburi subțiri din plastic și ață. Vaporii care ies din recipientul cu apă sunt eliberați sub umbrelă prin câteva paie de plastic ce se fixează în orificiile realizate în materialul umbrelei. Pentru efortul depus, micuțul a primit un premiu de încurajare de la reprezentanții Salonului de Inventică Tan Kah Kee din Singapore.

 

Lingurița comestibilă

 

Suzanna Goodin, o fetiță de 6 ani din SUA a inventat o linguriță comestibilă din cocă de biscuiți. Pentru lenea ei transformată în ingeniozitate, fetița a primit chiar și un premiu la Concursul Național de Inventică. Nu știe dacă o să mai inventeze ceva vreodată, însă nici acum nu are foarte mare tragere de inimă pentru treburile casnice.

 

Cortul care colectează energia solară

În 1960, două fetițe din SUA, Theresa și Mary Thompson, în vârstă de 8 și 9 ani, s-au gândit că ar fi frumos să aibă energie electrică atunci când merg în excursie cu cortul, așa că au venit cu un plan. Au inventat un cort care să producă energie electrică. Folosindu-se de câteva panouri solare și de îndemânarea tatălui în domeniul circuitelor electrice, fetele și-au văzut visul împlinit. Pentru ideea lor, au primit chiar premii și un brevet. Cu toate că nu a intrat în linia de producție, cortul cu pricina le-a însoțit pe cele două fetițe la toate excursiile în natură pe care le-au avut în copilărie, îndeplinindu-și scopul final.

 

Scăunelul pliabil

 

Pe 10 martie 1992, Jeanie Low, o fetiță de 11 ani din SUA, a primit brevetul de inventator după ce a prezentat unei comisii propunerea ei: un scăunel pliabil care să le poată permite copiilor să ajungă la chiuvetă. Nu era vorba doar de câteva bucăți de lemn, deoarece fetița a dorit să economisească spațiu, așa că produsul era unul extrem de compact. El putea fi fixat sub chiuvetă printr-o ventuză, în așa fel încât să nu se piardă prin casă, iar cei mici să-l aibă mereu la dispoziție.

 

Hârtia fosforescentă

Becky Schroeder este o fetiță care a inventat un fel de hârtie fosforescentă pentru că voia să poată să scrie noaptea fără să aprindă lumina. Astfel, ea a aplicat vopsea fosforescentă pe o coală de hârtie, iar peste ea a pus foaia caietului pe care voia să scrie. Invenția a fost utilizată la scară largă. Astăzi, doctorii citesc fișele pacienților folosindu-se de invenția ei atunci când e întuneric în spital și nu vor să trezească bolnavii. De asemenea, pentru a nu consuma energia în timp ce își notează descoperirile în agende, astronauții folosesc sistemul pus la cale de Becky.

 

Scutecul cu buzunar

Această idee i-a venit unei fetițe în vârstă de 8 ani pe nume Chelsea Lannon. În timp ce își ajuta mămica să-l schimbe pe cel mic, a observat că era nevoie de scutece, șervețele umede și pudră pentru bebeluși, așa că a creat un scutec cu buzunar care să conține și celelalte produse. Ideea ei a fost pusă în aplicare de un mare producător de scutece, foarte multe mămici fiind mulțumite că nu trebuie să mai care după ele șervețelele umede și cutia cu pudră. Tot ce trebuie să facă este să ia câteva scutece cu buzunar în geantă și problema e rezolvată! 

 

Mingea de baschet pentru începători

 

În 1994, un băiețel de 9 ani pe nume Chris Hass a inventat o minge de baschet care îi învață pe jucători unde să își poziționeze palmele pentru a realiza o aruncare la coș de toată frumusețea. Ideea i-a venit după ce i-a cerut tatălui să îl ajute la capitolul baschet și a observat că aruncările ieșeau mai bine atunci când își așeza mâinile într-un anumit fel. Mingea arată ca oricare alta, doar că are desenată poziția mâinilor, cu locurile pe care trebuie să aplici mai multă presiune. Astăzi, la o distanță de 20 de ani, invenția lui este produsă la scară largă și vândută peste tot în lume.

Informații și foto: qbebe.ro

 

Share:

Articole recomandate