Homescholling-ul o altfel de educaţie?!

Homescholling-ul o altfel de educaţie?!

 

Noţiunea de homescholling, adică educarea copiilor acasă de către părinţi sau tutori, este una foarte răspândită în lume, mai puţin, însă, la noi. Datele statistice arată că numai în SUA peste 1,5 milioane de copii şi alţi aproximativ 50.000 din Marea Britanie, sunt educaţi acasă. În ţara vecină, România, doar 50 de familii au ales această alternativă ca formă de învăţământ, numărul lor fiind în continuă creştere. Cât priveşte Republica Moldova, oficial o singură familie din Şoldăneşti, a renunţat la serviciile instituţiei de învăţământ şcolar din localitate şi s-a declarat adepta acestui curent.

Toţi cei care au decis să apeleze la homeschooling, o fac din considerentul de a-şi instrui individual copii, de a-i proteja de violenţă şi tentaţiile specifice vârstei, precum şi de a le transmite un anumit set de valori şi credinţe.

Este şi cazul Cristinei Cernopolc, mama a doi copii adorabili – Margot şi Ştefan, de doi şi, respectiv, trei ani, de la care am auzit pentru prima dată noţiunea de homescholling. Deşi, definiţia clasică a acestui cuvânt se răsfânge mai degrabă asupra copiilor de vârstă şcolară, Cristina spune că în cazul ei, statul acasă cu doi copii nu e pur şi simplu o derulare a vieţii cotidiene, în care se încadrează rutina alimentaţiei, plimbarea, somnul de la amiază şi baia de seară, ci un întreg proces de homescholling.

„La început nu a fost homeschooling, ci mai degrabă «hai să mai aşteptăm cu grădiniţa» apoi, «hai s-o găsim pe cea mai bună pentru copii noştri». Când Ştefan a făcut doi ani şi jumătate am început să căutăm mai intens. Am mers la multe grădiniţe de stat şi private, ca într-un final să zic - nu! Ideea era că nu am găsit niciun argument care să mă determine să-i dau la grădiniţă. Nu m-a convins nici măcar marele Pro grădiniţă – cel cu socializarea. Nu am văzut socializare, ci mai degrabă instituţionalizare, în faptul de a dormi la amiază cu alţi 30 şi ceva de copii într-o odaie, sau alte activităţi desfăşurate mai curând alături de alţi copii, decât împreună cu aceştia” susţine Cristina. Ea este de părere că homeschooling-ul permite o socializare mai uşoară, mai selectivă, decât grădiniţa. „Şi apoi, mai este strigatul la copii sau alte forme de «disciplinare» şi «instruire», pe care nu le pot accepta în cazul copiilor mei, nici în ruptul capului. Un alt punct care m-a oprit, a fost ideea de a da peste cap modul de alimentare cu care i-am obişnuit până la acel moment”.

După ce a spus NU grădiniţei, a urmat a doua parte a problemei: ce facem cu copii acasă? „Am deschis netul, care mi-a oferit o sumedenie de site-uri, pornind de la interesele pe care le aveam. Aşa am dat, mai întâi, peste câteva blogheriţe din România, apoi şi din alte ţări, care m-au ajutat să iau o decizie, sau mai exact să găsesc o definiţie a termenului «ţinutul copiilor acasă». Astfel, pentru mine homescholling a devenit metoda perfectă de a petrece timpul meu şi al copiilor mei - corect, metodic, fără a ne obosi, copleşi, plictisi şi irita, reciproc. Ba mai mult, homeschooling-ul m-a ajutat pe mine şi pe soţul meu să devenim părinţi conştienţi, care au de învăţat o groază de lucruri despre copiii lor, dar şi despre ei înşişi” spune Cristina Cernopolc.

Homescholling-ul pentru copiii de grădiniţă se poate petrece acasă - în bucătărie, în sufragerie, în garaj sau în curtea casei, dar şi în afara ei - la bibliotecă, la teatru, în excursii, la shopping, de ce nu? – toate după un program foarte flexibil. Cât priveşte părinţii care au copii de şcoală, aceştia pot folosi o programă foarte atent structurată, precum Calvert. Alţii aleg o abordare relaxată, cum ar fi metoda Robinson, sau îşi creează singuri programele. O altă variantă este conceptul de unschooling, adică adulţii îşi lasă copiii să înveţe singuri, prin diverse experienţe de viaţă.

„În cazul meu, de părinte de preşcolari, programul este un pic mai leger. Ce activităţi facem zilnic? De toate! Dar, de cele mai multe ori îi las pe ei să le aleagă. Pentru asta am stabilit un regim foarte bine structurat. Pentru joacă, de exemplu, m-am inspirat din metoda Montessori şi le las jucăriile şi materialele cu care ei lucrează mereu la îndemână. Ei şi le i-au singuri, după care tot singuri le pun la loc.  Asta i-a ordonat, dar şi i-a responsabilizat. Cântam, dansăm, citim mult. După cărţi mergem la biblioteci şi la librării. Aici, îi las să caute, iar alegerile le facem în urma discuţiilor. Mai nou, au început să facă împrumut de carte de la prietenii lor. Mergem la Alianţa Franceză, la mediatecă, dar fac şi acasă lecţii de franceză cu ei” spune Cristina.

Mămica zice că micuţii se implică şi în treburile casei. „Când eu gătesc, iar ei vor să vină să vadă ce fac, îi las. Dacă vor să mă ajute, îi îndemn s-o facă cu cea mai mare plăcere. Discutăm despre tot ce fac şi cum fac, iar prin asta îi provoc şi pe ei să încerce multe lucruri. De exemplu, săptămâna trecută am făcut biscuiţi împreună. Mă ajută la menaj – şterg praful, îşi scot hăinuţele spălate din cuvă, când venim de la cumpărături, mă ajută să punem produsele la frigider, grădinărim. Când mergem la plimbare, la fel, vorbim despre tot ce vedem, atingem tot ce nu este periculos. Calcă în noroi şi băltoace, pentru că în cazul lor nu există "nu se poate, că te vei murdări". Le dau timp să studieze şi să mă întrebe ce nu au înţeles, iar pentru ei, orice lucru nou e pretext pentru întrebări, inclusiv şi exemplele mai puţin plăcute, cum a fost cel de azi, când un domn a dat cu piciorul unei pisici. Le-am spus că acel nene e un cretin, după care a trebuit să le explic sensul cuvântului”.  

Cât priveşte comunicarea cu alţi copii, Ştefan şi Margot socializează cu fiecare ocazie, atunci când ies la plimbare în parc, merg la teatru, în vizită, la terenul de joacă, şi acest lucru se petrece zilnic în timpul celor două plimbări. „Copii mei au prieteni, de care se interesează, de care le este dor atunci când nu se văd ceva timp”. Cristina spune că planurile lor de viitor nu se încadrează în hotarele acestei ţări şi că se gândesc să emigreze. „Dacă acest lucru s-ar petrece mai târziu decât şcolarizarea copiilor mei, atunci cu siguranţă că aş renunţa la şcoală, cel puţin la clasele primare şi aş continua ideea de homeschooling”. 

Să stai cu copiii acasă nu e uşor, mai ales pentru mamele care au avut o viaţă socială activă şi o carieră la care au muncit ani de zile şi la care trebuie să renunţe. Este adevărat că pe ambele nu ai cum să le împaci şi să le faci bine. „Eu stau acasă cu copii mei, dar ”stau” activ! În primul rând, sunt părinte, apoi un fel de mentor, care direcţionează, stimulează, ghidează anumite activităţi. Mulţi mă întreabă dacă nu plâng după teatru. Să plâng? După ce? Ce pierd eu şi ce câştig...? Şi apropo, homeschooling-ul nu ţine doar de mamă, el solicită implicarea activă a ambilor părinţi. Din fericire, soţul meu face parenting activ”.

Întrebată fiind ce ar recomanda altor părinţi, Cristina spune: „Nu ştiu dacă ţine de competenţa mea să recomand cuiva ceva, pentru că fiecare mamă (familie) face ce este mai bine pentru ea.  Eu am decis din start să nu las lucrurile cele mai importante din viaţa copiilor mei în mâinile unor străini. E ceva mai mult decât ne imaginăm noi în calitatea noastră de părinţi, şi e cu mult mai important decât pot copii să ne facă să înţelegem”.

Adaugă comentariu

Close