Odoraș.

Odoraș.

Eubiotic

Sfaturile psihologului în cazul copiilor cărora le place să doarmă dezbrăcați

Sfaturile psihologului în cazul copiilor cărora le place să doarmă dezbrăcați

Sunt copii care se trezesc în mijlocul nopții și se dezbrăcă și sunt copii care pur și simplu nu pot adormi decât dezbrăcați. Sharon Lamb, profesor la Universitatea de Massachusetts, consideră că unii copii asociază ideea de a fi îmbrăcați în pijamale cu situația în care părintele îl roagă să-și mănânce legumele. E ceva ce copilul nu vrea să facă și știe că are puterea de a se opune. Iar genul acesta de comportament este cel mai des asociat copiilor cu vârsta între 3 și 4 ani.

Sunt și copii care într-adevăr vor să stea goi în timpul zilei, prin casă jucându-se sau chiar mâncând. Fiind mic, copilul nu cunoaște sentimentul de rușine și în consecință nu se poate simți jenat de prezența altor persoane. Nu același lucru putem spune despre copilul ajuns la vârsta de 5-6 ani. El este perfect conștient de trupul lui însă umblatul prin casă dezbrăcat i se poate părea amuzant. În fond, ne-am născut goi așa că e firesc să ne simțim bine trăind și dormind goi. E ceva natural.

Dar, reclamațiile părinților nu vin de la copiii care umblă dezbrăcați ziua prin casă ci se referă mai ales la cei care în timpul nopții se dezbracă în pielea goală și dorm așa până dimineață. Iată, în continuare câteva idei care v-ar putea ajuta să înțelegeți comportamentul copilului în cazul în care vă confruntați cu această dilemă.

  • Dacă vrei să-l pregătești pe cel mic de culcare, iar el refuză cu desăvârșire să-și îmbrace pijamalele s-ar putea să asocieze acest lucru cu terminarea momentului de joacă. Poate pijamaua care i-ai pregătit-o pentru seară respectivă o asociază cu o emoție negativă. Poate a fost certat ori apostrofat în timp ce era îmbrăcat și pregătit pentru somn îmbrăcat în acea pijama.
  • Copiii fac ceea ce văd! Poate copilul imită comportamentul unei persoane pe care a văzut-o acasă sau la grădiniță, la televizor sau la alți copii. Dacă tu încerci să-l îmbraci, iar el se dezbrăcă imediat, poate îi este pur și simplu cald. Verifică temperatură din cameră și grosimea păturii cu care îl învelești. Ideea rămâne valabilă și pentru cei care se dezbrăcă în timpul nopții.
  • Dacă copilul este mai mic și încă mai are accidente nocturne în care scăpă pe el poate se simte ud noaptea și de aceea vrea să se dezbrace.
  • Dacă copilul are între 3 și 6 ani se poate dezbrăca tocmai pentru a se bucura conștient de trupul lui, iar acest lucru poate presupune manifestarea curiozității și explorarea organelor genitale chiar și în timpul zilei. Copilul își privește părinții și încearcă să se identifice cu unul din ei. E ceva firesc și face parte din procesul lui de dezvoltare.
  • Dacă copilul se dezbrăcă tocmai când vine ora de culcare atunci s-ar putea să-și dorească din plin atenția mamei. Reacția pe care o are părintele când își vede copilul gol poate fi cauza acestei alegeri.
  • Dacă copilul doarme cu unul din părinți atunci ar putea prefera contactul piele pe piele cu părintele cu care doarme. Asta îl liniștește, îi dă o stare de bine și chiar îi crește sistemul imunitar.
  • Poate pijamelele pe care le are în această perioadă nu îi sunt pur și simplu confortabile. Nu uitați că micuțul este diferit, simte diferit și nu trebuie să fie comparat cu alți copii ori cu un adult.

Analizați fiecare posibilitate și s-ar putea să găsiți cauza pe care, atunci când o excludeți, să lichideze această problemă.

 

Informații: totuldespremame.ro

Foto simbol: dashachaplygina.ru

Share:

Articole recomandate