Sindromul copilului dictator. Psihoterapeutul explică această traumă pozitivă

Sindromul copilului dictator. Psihoterapeutul explică această traumă pozitivă

Unul dintre motivele schimbărilor negative în lume este faptul că pe vremuri copiii făceau ce le spuneau părinţii, pe când acum părinţii fac ce le spun copiii” – Beatrice Vaisman

Psihoterapeutul Constantin Cornea  menționează că în ultimul deceniu au apărut teorii care susţin ideea de a lăsa libertate deplină copilului încă de când învaţă să meargă, pentru că ştie ce vrea şi ce îi trebuie. Personal, consider că este una dintre cele mai mari aberaţii ce pot fi susţinute în creşterea şi educarea unui copil şi am descris-o drept sindromul traumei pozitive.

Ce înseamnă sindromul traumei pozitive

Un copil în primii ani de viaţă nu ştie cu adevărat ce îşi doreşte. În acest sens, părinţii trebuie să îi ofere îndrumare, să îi dea exemplu prin propriul comportament că sunt deţinătorii unui mod de creştere ce are la bază respectul, decenţa, conştiinţa propriilor valori şi roluri. Astfel se poate creşte şi educa un copil în spiritul unor valori adevărate.

Dar să vedem în ce constă sindromul traumei pozitive:

  • A-i oferi copilului lucruri, jucării, dulciuri într-un mod exagerat
  • A-i oferi copilului afecţiune şi laude peste măsură
  • A încuraja copilul în activităţi în care în mod evident nu este foarte talentat şi a-l lăuda fără a se ţine seama de rezultatele lui
  • Să nu îţi înveţi copilul ce înseamnă respectul pentru oamenii în vârstă sau pentru autorităţi
  • Să nu îţi înveţi copilul să respecte copiii cu care se joacă, jucăriile, lucrurile lui sau ale celorlalţi
  • A-i permite copilului să aducă daune sau să strice lucrurile ce nu îi aparţin

În concluzie, un părinte este dator din perspectivă morală să îşi înveţe copilul încă de la vârste fragede ce înseamnă respectul şi care îi sunt limitele în privinţa comportamentului faţă de oameni, animale, lucruri.

Ce înseamnă sindromul copilului dictator şi cum se manifestă

Sindromul traumei pozitive va da naştere ulterior sindromului copilului dictator, acel copil care nu ţine cont de reguli şi care, la maturitate, va cauza numai probleme, atât lui, cât şi celor din jur.

Cum se manifestă sindromul copilului dictator în copilărie:

  • Nu îşi respectă şi nu îşi ascultă părinţii
  • Nu ştie să aibă grijă de ceea ce primeşte
  • Cere să fie în permanenţă în centrul atenţiei, independent de nevoile celor din jur
  • Doreşte să transforme pe oricine are în preajmă în entertainer sau clovn pentru buna lui dispoziţie, independent dacă persoanele respective au disponibilitatea sau starea de spirit pentru ceea ce el îşi doreşte
  • Cere imperativ orice îşi doreşte şi dacă nu primeşte plânge, zbiară, jigneşte
  • Îşi foloseşte părinţii unul împotriva celuilalt, simţind visceral care este părintele care poate ţine cu el în anumite circumstanţe. Astfel se mulează foarte uşor pe părintele care îi oferă ceea ce îşi doreşte, considerându-l pe cel care nu o face un soi de duşman.
  • Nu ştie ce înseamnă respectul pentru un copil cu care se joacă, un adult, un om mai în vârstă, o autoritate, considerând că toată lumea trebuie să se învârtă în jurul lui şi doar dorinţele lui contează

Cum se manifestă sindromul copilului dictator în adolescenţă şi la maturitate:

  • Are tendinţa de a chiuli de la ore
  • Rezultatele la învăţătură sunt slabe
  • Jigneşte colegii sau declanşează certuri cu profesorii
  • Foarte mulţi nu îşi termină studiile decât cu intervenţia părinţilor, cu bani, pile, ameninţări
  • Provoacă certuri foarte mari între părinţi. El ştie de mic pe care dintre cei doi părinţi poate manipula afectiv sau prin ameninţări şi o face fără nicio urmă de conştiinţă
  • Nu se pregăteşte temeinic pentru niciun loc de muncă
  • Dezvoltă foarte repede adicţii de: droguri, alcool, ţigări
  • Are tendinţa de a şofa beat sau drogat
  • Provoacă certuri cu autorităţile: poliţie, medici, profesori
  • Cere în permanenţă: bani, valori, bunuri fără să le merite şi chiar când părinţii nu şi le pot permite. În cazul în care nu primeşte ceea ce îşi doreşte, trece cu uşurinţă la ameninţări.
  • Intră în găşti sau se asociază cu persoane rău famate
  • Cheltuieşte fără noimă bani, încercând să impresioneze pe oricine are în preajmă
  • Frecventează cluburi, restaurante, baruri, cafenele, unde cheltuieşte toţi banii pe care îi primeşte
  • Fetele au tendinţa de a rămâne însărcinate la vârste mici
  • Fetele au tendinţa de a intra în relaţii cu băieţi mai mari decât ele şi să plece de acasă pentru a se muta la partener
  • Pot recurge la automutilare sau la tatuaje extreme, la un mod de a se îmbrăca exagerat, la un limbaj obscen
  • Pot declanşa scandaluri, certuri, bătăi, atacuri cu arme albe sau cu arme de foc
  • Pot provoca accidente de circulaţie
  • Pot distruge bunuri personale, ale altor persoane sau bunuri publice
  • Pot avea acţiuni agresive faţă de sexul opus
  • Pot avea acţiuni agresive asupra animalelor

 

De asemenea, copiii extrem de răsfăţaţi, supuşi sindromului traumei fizice, pot avea tendinţa de a dezvolta la maturitate o seamă întreagă de tulburări de natură psihică, precum:

  • tulburare de personalitate psihopată
  • tulburare de personalitate paranoidă
  • tulburare de personalitate borderline
  • tulburare de personalitate antisocială
  • tulburare de personalitate histrionică
  • tulburare de personalitate narcisică
  • tulburare de personalitate obsesiv-compulsivă
  • tulburare de personalitate dependentă
  • depresie
  • anxietate
  • tulburare bipolară
  • atacuri de panică
  • gânduri sau acţiuni suicidare
  • adicţii grave
  • deviaţii sexuale

În cele două sindroame descrise mai sus, puteţi remarca cum un copil ce poate părea în primii ani de viaţă doar un copil alintat poate ajunge să sufere de sindromul dictatorului, pentru că aşa a fost învăţat în familie, să primească fără să merite, sau să nu ştie ce înseamnă respectul pentru o altă persoană, o autoritate, un animal sau un bun personal ori public.

Dacă, din descrierile de mai sus, descoperim că avem tendinţa de a ne creşte copiii greşit sau am făcut-o deja, ce putem face?

Este foarte important să apelaţi la un psihoterapeut. Împreună puteţi înţelege unde şi cum aţi greşit şi cum puteţi îndrepta lucrurile. De cele mai multe ori este nevoie de terapie de familie, pentru că, în majoritatea cazurilor, un copil cu sindromul dictatorului se dezvoltă pe slăbiciunile de caracter şi comportamentale ale unuia dintre părinţi sau învaţă să manipuleze slăbiciunile ambilor, în funcţie de nevoile proprii. Este extrem de important ca ambii părinţi să înţeleagă unde şi cum greşesc şi să formeze o alianţă pentru a putea aduce copilul pe drumul cel bun.

 

Sursa: csid.ro

Adaugă comentariu

Închide