Set botez

Părinții cer instalarea camerelor de supraveghere în grădinițe

Părinții cer instalarea camerelor de supraveghere în grădinițe

Grupul Părinților Solidari a lansat o petiție prin care se cere instalarea camerelor de supraveghere în toate instituțiile de învățământ preșcolar și asigurarea accesului părinților la înregistrările video. De asemenea, semnatarii cer evaluarea sistematică de către psihologi a cadrelor didactice și non-didactice din instituțiile preșcolare, cu scopul de a depista persoanele care comit abuzuri în raport cu copiii. Potrivit autorilor petiției, aceste acțiuni, dar și altele vor ajuta la reformarea sistemică a instituțiilor preșcolare, transmite tv8.md.

Autorii notează că copii de la 3 la 7 ani, petrec la grădiniță în medie 10 ore pe zi. „De aceea influența grădiniței asupra creșterii lor este esențială. În ultimii ani, societatea noastră a fost zguduită de mai multe cazuri de răsunet de abuz și violență în instituțiile preșcolare. Pe lângă aceste cazuri, mediatizate pe larg în mass-media, părinții continuă să semnaleze pe rețelele sociale cazuri de abuz și violență săvârșite de cadre didactice și personalul auxiliar din grădinițe asupra copiilor. Cu toate acestea, ele rămân ca un strigăt de ajutor în pustiu. Fiecare părinte este nevoit să se lupte de unul singur şi să facă față unui sistem nereformat, învechit în practici și viziuni autoritare asupra educației”, afirmă membrii Grupului Părinți Solidari.

În context, semnatari petiției pentru o educaţie non-violentă în grădiniţe cer:
1. Instalarea camerelor de supraveghere în toate instituțiile de învățământ preșcolar și asigurarea accesului părinților la înregistrările video;
2. Organizarea de traininguri susținute de psihologi și experți în psihologia copilului;
3. Evaluarea sistematică de către psihologi a cadrelor didactice și non-didactice din instituțiile preșcolare, cu scopul de a depista persoanele care comit abuzuri și violență în raport cu copiii;
4. Stimularea financiară a cadrelor didactice în funcție de instruirile parcurse;
5. Sancționarea managerilor instituțiilor de educație timpurie, angajații cărora comit acte de violență.

Doritorii de a semna petiția o pot face AICI.

 

Amintim că aceste acțiuni vin ca urmare a celui mai recent caz de abuz în grădinița 185 din capitală făcut public de o mamă.

Adaugă comentariu

Închide