Informații utile pentru părinții de băieți: cauzele fimozei și ce e de făcut dacă apare

Informații utile pentru părinții de băieți: cauzele fimozei și ce e de făcut dacă apare

Fimoza este o afecţiune care se manifestă prin imposibilitatea retracţiei prepuţului (pielea moale care acoperă vârful penisului) şi care este specifică băieţeilor necircumcişi. Se estimează că circa 1% din băieţi se confruntă cu această problemă, dar aceasta se rezolvă de obicei de la sine, până la vârsta de 5-7 ani. Dar e bine ca părinții să cunoască cele două tipuri de fimoză și cum trebuie să acționeze.

Fimoza poate fi patologică sau fiziologică. În cazul fimozei fiziologice, tratamentul nu este necesar decât dacă procesul de urinare este îngreunat sau dacă apar alte simptome deranjante. În schimb, fimoza patologică poate fi cauzată de o infecţie sau o inflamaţie şi apar manifestări precum sângerări, inflamarea pielii din jurul penisului sau dificultate la urinare, ceea ce impune necesitatea unui tratament.

Principalul simptom al fimozei este imposibilitatea de retracţie completă a prepuţului la baza glandului penisului. Există însă şi alte manifestări care pot însoţi această afecţiune, precum:

- Umflarea prepuţului în timpul urinării

- Înroşirea pielii

- Mâncărimi

- Mirosuri neplăcute în zona genitală

- Dureri locale sau la urinare

- Apariţia unui lichid vâscos de culoare gălbuie sub pielea penisului

- Retenţia de urină (incapacitatea de golire a vezicii)

- Pierderea sensibilităţii organului genital

De cele mai multe ori, astfel de simptome pot ascunde de fapt o altă afecţiune - balanita, care reprezintă o inflamaţie la nivelul penisului cauzată de igiena precară.

Cauzele fimozei fiziologice nu sunt de deplin cunoscute la momentul actual, dar s-a constatat că în cazul băieţilor care nu au fost circumcişi această afecţiune este mai frecventă. Pe de altă parte, fimoza patologică poate fi cauzată de o serie de infecţii ale pielii, dar nu numai.

Balanita, de exemplu, se distinge printr-un inel circular alb, sclerotic, al pielii la vârful prepuţului şi este o inflamaţie apărută ca urmare a igienei deficitare sau a unei infecţii la nivelul prepuţului, cea mai frecventă fiind scleroza Lichen. Aceasta, la rândul ei, poate fi determinată de un dezechilibru hormonal sau de un răspuns anormal al sistemului imunitar la o anumită substanţă. Simptomele specifice balanitei sunt pruritul (mâncărimea), umflăturile şi petele albicioase pe prepuţ.

Alte afecţiuni dermatologice care pot sta la baza apariţiei fimozei patologice sunt: eczemele, psoriazisul şi lichenul plat.

Ce complicaţii pot apărea?

Parafimoza este o complicaţie frecventă a fimozei şi constă în strangularea bazei glandei penisului de un inel prepuţial prea strâmt. În astfel de situaţii, durerea este puternică şi apare o umflătură a glandului penian care împiedică recalotarea.

Pentru a evita necrozarea ţesuturilor este necesară intervenţie medicală de urgenţă! Aceasta constă în repunerea prepuţului la loc manual, apelându-se la anestezie locală (un gel anestezic). Dacă această procedură nu dă rezultate, e posibil să se intervină pe cale chirurgicală – medicul va inciza inelul de strangulare a prepuţului. În cazurile grave, când strangularea împiedică fluxul sangvin către penis, e posibil să se recomande circumcizia.

Cum se stabileşte diagnosticul de fimoză?

Diagnosticul de fimoză se stabileşte pe baza examinării fizice şi a istoricului medical al pacientului, a simptomelor resimţite, dar şi cu ajutorul unor analize de urină. De asemenea, dacă medicul suspectează că fimoza este cauzată de o infecţie, va preleva o mostră de smegmă (secreţie fiziologică) de pe suprafaţa prepuţului, pentru a verifica ce bacterie stă la baza ei.

Fimoza este un factor de risc în apariţia diabetului de tip 2, aşa că adulţii care au un prepuţ strâmt şi prezintă şi alte simptome din cele descrise mai sus ar trebui să îşi facă analize de sânge şi de urină complete, pentru a afla dacă nu cumva suferă şi de diabet.

Cum poate fi prevenită fimoza patologică?

Pentru a preveni apariţia fimozei patologice, Academia Americană de Pediatrie recomandă spălarea zilnică a penisului cu apă caldă şi săpun fără parfum.

Gelurile de duş şi săpunurile foarte parfumate sau cu textură nisipoasă nu trebuie folosite pentru igiena organelor genitale! De asemenea, glandul şi prepuţul nu trebuie să intre în contact cu urina, mai ales dacă aceasta este bogată în glucoză (cum este cazul diabeticilor) – o parte din aceasta poate rămâne pe prepuţ şi favorizează înmulţirea bacteriilor.

Important de ţinut minte este faptul că decalotarea forţată este contraindicată, pentru că este foarte dureroasă şi poate duce chiar la lezarea nervilor care asigură plăcerea sexuală. 

 

Sursa: csid.ro; uaua.info

Adaugă comentariu

Închide