Set botez

Să ne ferim odoraşul de jucăriile nocive

Să ne ferim odoraşul de jucăriile nocive

Securitatea pieţei jucăriilor nu este o joacă pentru copii

Pentru că revista ODORAŞ are mari suspiciuni în privinţa calităţii jucăriilor comercializate pe piaţa noastră, am iniţiat o investigaţie proprie, pentru a ne dovedi, totuşi, nouă înşine, întâi de toate, că micuţii noştri sunt protejaţi într-o  măsură importantă de compuşi chimici nocivi. Ajunşi la Piaţa Centrală din capitală, am umplut la repezeală o sacoşă cu jucării chinezeşti, cumpărate aleatoriu din mai multe locuri, în vederea testării acestora la Laboratorul de la Centrul Naţional de Sănătate Publică.

Dar… surpriză! După ce am făcut acest demers, conform indicaţiilor specialiştilor, peste patru zile am fost refuzaţi, sub pretextul că instituţia nu dispune de suficienţi angajaţi şi că produsele nu au actele însoţitoare. În mod repetat, am mai vizitat raionul cu jucării din piaţă, unde unul dintre comercianţi ne-a prezentat toate actele în regulă, motiv din care nu l-am putut suspecta de abateri de la normele de protecţie a consumatorului. Totuşi, surse care au dorit să-şi păstreze anonimatul susţin că actele cu privire la inofensivitatea produselor în R. Moldova se eliberează deseori formal, fără verificările de rigoare şi, din acest considerent, testarea jucăriilor ne-a fost refuzată.

Să evităm comerţul stradal

În ajutor ne-a venit Trofim Ostalep, şeful Secţiei sănătatea copiilor şi tinerilor din cadrul Centrului Municipal de Sănătate Publică Chişinău. Comercializarea jucăriilor pentru copii în R. Moldova e permisă doar în spaţii comerciale autorizate, susţine specialistul. Asemenea vânzări necesită setul de acte ce atestă calitatea şi inofensivitatea produselor. Aici ne referim, în primul rând, la certificatul sanitar, care se eliberează în baza unor investigaţii asupra mărfii. Acestea sunt efectuate de către Centrul Naţional de Sănătate Publică, ce eliberează certificatul igienic de reglementare a condiţiilor şi termenului de comercializare. Certificatul sanitar este obligatoriu pentru toţi agenţii economici care plasează jucării în spaţiile comerciale.

„Cele mai sigure locuri de procurare a jucăriilor sunt în spaţiile centrelor comerciale autorizate. Este periculos să le cumpărăm cadouri micuţilor noştri de la comercianţii stradali. Ei nu au nici condiţii sanitare de comercializare şi nici actele necesare. Să evităm comerţul stradal. Deşi nu sunt frecvente, există şi în pieţele agro-alimentare cazuri când se vând jucării fără acte de calitate şi de inofensivitate a produselor”, a spus Trofim Ostalep.

„Se vând produse şi fără acte de calitate şi de inofensivitate”

Orice cumpărător de jucării are dreptul să ceară de la agenţii economici autorizaţia sanitară de activitate şi certificatul igienic al produselor. „Dacă descoperim că firmele nu dispun de actele necesare pentru comercializarea jucăriilor şi, în general, a tuturor mărfurilor, acestea sunt amendate şi chiar li se suspendă activitatea. Asemenea cazuri nu sunt frecvente în cadrul centrelor comerciale, care supraveghează activitatea agenţilor economici din subordinea lor. Noi solicităm comercianţilor să prezinte şi certificatele controalelor medicale”.

În context, Alexandru Cuzimuc, şeful inspectoratului responsabil de protecţia consumatorilor, consideră necesară o implicare mai mare a organelor de drept în ceea ce priveşte depistarea documentelor false de însoţire a produselor şi verificarea lor repetată.

 Doar centrele comerciale au certificate de conformitate

 Dacă vrem să avem un copil dezvoltat, sociabil şi dezinvolt, suntem obligaţi să-i oferim o varietate de jucării. Totuşi, R. Moldova este o ţară în care părinţii trebuie să-şi protejeze la maximum copiii de amalgamul de produse nocive. „Produsele se importă la discreţia agenţilor economici. Trebuie să fim atenţi la vânzătorii ambulanţi, care ne oferă jucării de origine incertă – achiziţionate la Kilometrul 7 de la Odesa ori din altă parte. Să învăţăm agenţii economici să ne ofere marfă de calitate ori să-i lăsăm cu întreg stocul acasă. Trebuie educat şi consumatorul. Or, calitatea jucăriilor ţine de sănătatea copiilor, care trebuie asigurată”, observă Valeriu Peredelcu, medic igienist la Centrul Naţional de Sănătate Publică.

În RM avem puţini producători de jucării. Ei produc, în mare, jucării moi. Jucăriile din materiale plastice de o calitate mai bună sunt importate din Polonia. Acestea sunt costisitoare şi nu toţi şi le permit. O serie de fabrici din Ucraina şi Belarus, de asemenea, au păstrat tradiţia producţiei de calitate.

Nu există un control strict al importurilor

Responsabilitatea pentru plasarea pe piaţă a oricărui produs, inclusiv a jucăriilor, îi revine importatorului şi producătorului. „Abia se discută ca pe viitor, la vamă, să fie create laboratoare de testare a produselor importate. Noi intervenim în verificarea corespunderii produselor importate cerinţelor pieţei şi doar la solicitarea agenţilor economici. Recentele teste au arătat rezultate pozitive ale calităţii. Importatorii sunt obligaţi să solicite de la furnizori întreg setul de documente cu privire la originea produselor”, atenţionează Valeriu Peredelcu.

El crede că a fost epuizat scandalul jucăriilor nocive din anii trecuţi şi că am avea toată siguranţa cumpărăturilor. Pe de altă parte, responsabili de la Departamentul vamal susţin că în nicio ţară din lume serviciile vamale nu sunt abilitate cu expertizarea calităţii mărfurilor importate. Legislaţia nu prevede neadmiterea produselor în ţară până la obţinerea certificatelor de inofensivitate ale acestora. Abia în 2011, din bugetul de stat vor fi alocaţi 2 mln lei pentru dotarea unui laborator vamal de clasificare a mărfurilor. 

„Angrosiştii procură în UE jucării scoase din vânzare”

 „Nu suntem protejaţi de produse nocive în R. Moldova – începând de la alimentele importate şi terminând cu altele, inclusiv jucăriile, pentru că organele abilitate nu-şi fac treaba în mod regulamentar. Problema aceasta nu se referă doar la R. Moldova, ci chiar şi la ţările dezvoltate”, a declarat Eugen Roşcovanu, preşedintele Asociaţiei Micului Business.

„Cei care vând marfă de proastă calitate au o vină parţială, din moment ce obţin documente ce confirmă inofensivitatea acesteia. Soluţia ar fi ca organele responsabile să utilizeze sistemul dur de amenzi, în cazul în care constată încălcări ale normelor de protecţie a consumatorului. Laboratoarele moderne de probare a produselor costă milioane de euro, aşa că îndemnăm importatorii angro să aibă o conştiinţă civică ridicată şi să nu procure la preţuri foarte mici din spaţiul UE jucării scoase din vânzare”, a afirmat expertul.

 Ghidul cumpărătorului isteţ

Conform Legii cu privire la protecţia consumatorilor, precum şi altor acte referitoare la aplicarea mărcii naţionale pe toate produsele, înainte de a fi plasate pe piaţă, acestea trebuie să fie supuse procedurii de certificare în domeniul conformităţii.

Este foarte important ca jucăriile să fie alese potrivit vârstei copiilor cărora le sunt destinate. O jucărie necorespunzătoare vârstei poate deveni periculoasă pentru copil dacă:

 - poate răni pielea prin tăiere, din cauza muchiilor ascuţite;

- poate produce înghiţirea de către copil a unei piese mici din componenţa sa;

- poate provoca arsuri în cazul în care este confecţionată din textile inflamabile;

- pot provoca accidente jucăriile cu proiectile (puşti, pistoale etc.) sau jucăriile cu săgeţi.

 

Aşadar, înainte de a dărui o jucărie micuţului, asiguraţi-vă că ea nu va pune în pericol sănătatea sau chiar viaţa lui. Citiţi cu atenţie toate etichetele şi instrucţiunile jucăriilor pe care intenţionaţi să le cumpăraţi sau pe care le-aţi procurat sau vi le-a dăruit cineva. Urmăriţi toate instrucţiunile şi avertismentele legate de modul de folosire a jucăriilor.

Alege jucăria potrivită

Bebeluşi
Până la 3 luni: zornăitoare, inele mari din plastic, jucării de strâns în mână ori de supt, jucării care produc diverse lumini - de exemplu, un carusel muzical cu lumini.

Între 4 şi 7 luni: bebeluşii iubesc jucăriile din materiale moi şi plăcute la atingere: păpuşele, jucării care fac zgomot atunci când sunt lovite, cărţi cu pagini din diverse materiale, plăcute la atingere şi colorate.

Între 8 şi 12 luni: jucării de construit (cuburi din lemn sau plastic), de diferite mărimi, forme sau culori, jucării pentru apă.

Copii mici
Între 1-3 ani: Copiii mici se descurcă cu jucării mai complexe; vor fi interesaţi de maşini, camioane, creioane colorate de dimensiuni mai mari, pentru colorat, şi de puzzle pentru începători. Alege jucăriile care imită activităţile adulţilor: păpuşile şi accesoriile lor (hăinuţe de îmbrăcat-dezbrăcat), seturi pentru bucătării, aspirator, garaj sau parcare auto, telefoane, fermă cu animale.

Preşcolari 
Între 3-6 ani: Mingile de toate mărimile sunt potrivite - le pot lovi cu piciorul, le pot arunca sau prinde. Tot la această vârsta pot desena o formă sau pot colora - deci, dă-le hârtie şi multe creioane. 
Copiilor care se apropie de vârsta de şase ani trebuie să li se dea nu numai jucării cât mai variate, ci şi mijloace potrivite pentru confecţionarea lor: scândurele, ciocănaşe, foarfeci, bucăţi de stofă, sticluţe, jocuri mecanice, puzzle etc.

Adaugă comentariu

Închide