Mobilat

Respiraţia urât mirositoare la copii

Respiraţia urât mirositoare la copii

Respiraţia urât mirositoare, cunoscută şi sub numele de halitoză, este o problemă cu care se confruntă mai mulţi copii. Acest miros neplăcut poate ascunde diverse afecţiuni, nu doar din sfera stomatologică.

Cauzele?

Un studiu publicat în numărul din luna martie 1999 de către Jurnalul de Pediatrie al Marii Britanii dezvăluie că cele mai multe cazuri de respiraţie urât mirositoare la copii au ca origine cavitatea bucală sau chiar cavitatea nazală.

Cele mai frecvente cauze:

O gură uscată – favorizează dezvoltarea bacteriilor care determină apariţia halenei.

Igiena deficitară şi cariile  – în guriţa copilului trăiesc o mulţime de bacterii, care descompun resturile alimentare, iar îngrijirea orală este foarte importantă.

Sinuzita – poate determina şi ea mirosul neplăcut, iar refuzul de a sulfa nasul nu face decât să contribuie la creşterea numărului de cazuri de sinuzită.

Amigdalele mărite - pot favoriza acumularea de resturi alimentare sau secreţii nazale, a căror degradare determină apariţia mirosului neplăcut.

Refluxul gastroesofagian – în acest caz, mirosul are o tentă acidă.

Gastrita sau alte afecţiuni ale stomacului.

Deshidratarea – poate fi asociată cu mirosul de acetonă.

Alimentaţia – există alimente cu miros pregnant, greu digerabile. Dimineaţa, când organismul nu a beneficiat de hrană, copilul se confruntă cu o lipsă a zahărului, iar făcându-se apel la resursele de grăsime, poate apărea respiraţia urât mirositoare.

Obiectele în nas – mulţi copii au obiceiul să îşi introducă în nas mici obiecte. Dacă obiectul nu este scos în scurt timp, organismul copilului are tendinţa de a-l izola şi de a produce o infecţie.

 

Cum scăpăm de mirosul neplăcut?

Asigură-te că igiena orală este corespunzătoare (periaj, curăţarea limbii, vizitele la stomatolog, iar când creşte ceva mai mare folosiţi aţa dentară şi apa de gură).

În cazul în care respiraţia urât mirositoare este însoţită de tuse care persistă mai mult de 10 pâna la 12 zile, sau de febră ori secreţie nazală de consistenţă mărită, contactaţi medicul. Medicul va verifica nasul, urechile, gâtul şi sinusurile celui mic, excuzând posibilitatea evoluţiei unei infecţii.

Foto: tescoliving.com

Adaugă comentariu

Închide