Sucurile carbogazoase le pot provoca pietre la rinichi copiilor

Sucurile carbogazoase le pot provoca pietre la rinichi copiilor

Conform Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, 41 de milioane de copii, cu vârstele sub 5 ani, se confruntă cu exces ponderal şi obezitate. Kilogramele în plus sunt periculaose pentru că pot duce la afecţiuni cardiovasculare, metabolice, oncologice şi chiar renale.

Faţă de acum 30 de ani, diagnosticăm mult mai mulţi calculi renali la copii ca urmare a schimbărilor survenite în regimul nostru alimentar: consumăm mult mai multă carne, luăm multe suplimente alimentare. De asemenea, numărul tot mai mare de copii care suferă de calculi renali este corelat şi cu obezitatea de care suferă tot mai mult aceşti micuţi”, avertizează medicul Selçuk Yücel, specialist cu experienţă în tratarea afecţiunilor urologice la copii şi sugari.

Calculii renali sau pietrele la rinichi apar mai ales dacă există o predispoziţie genetică în familie spre acest tip de problemă medicală. Însă medicii menţionează pe lângă genetică şi dietele dezechilibrate, şi alţi factori de risc.

Deshidratarea şi sucurile acidulate

Un nivel crescut de aciditate a dietei unui copil poate duce la formarea calculilor renali. Băuturile acidulate în exces cresc nivelul de aciditate din urină, iar cristalele de fosfaţi se acumulează sub formă de calculi. La fel, şi un consum excesiv de proteine animale duce la creşterea acidităţii, terenul perfect de formare a calulilor renali, mai ales la băieţi. De asemenea, hidratarea insuficientă cu apă în detrimentul consumului de sucuri acidulate poate crea condiţiile perfecte pentru apariţia calculilor renali”, completează specialistul.

Astfel, părinţii trebuie să monitorizeze atent starea de sănătate a copiilor. Culoarea urinei este un indicator important al stării de sănătate şi hidratare. „Un adult ar trebui să consume cel puţin 3 litri de lichide pe zi. Iar copiii, mai ales băieţii, trebuie să consume, în funcţie de vârstă, minimum între 1 şi 1,5 l de lichide pe zi. Vara, când corpul transpiră, cantitatea trebuie să fie mai mare. Culoarea urinei este un bun indicator al nivelului de hidratare. Astfel, culoarea „galben” a urinei arată că organismul este deshidratat, iar în aceste condiţii aportul de lichide trebuie crescut. Consumul zilnic de suc din două lămâi proaspăt stoarse nu doar că previne formarea calculilor renali, dar este benefic şi pentru persoanele care deja au pietre la rinichi. Sucul de lămâie se poate adăuga în diverse preparate, dar trebuie să fie proaspăt”, adaugă pediatrul urolog Selçuk Yücel.

Părinţii trebuie să fie extrem de atenţi şi când le dau copiilor suplimente alimentare şi vitamine. O vizită la medic în prealabil îi poate scuti de neplăceri. „Dacă în familie există persoane care au calculi renali, atunci copiii trebuie evaluaţi atent mai ales înainte de administrarea unui supliment cu calciu. Însă şi la copiii care provin din familii unde nu există persoane care au calculi renali, suplimentele cu calciu trebuie administrate după o evaluare ecografică a aparatului urinar”, recomandă medicul.

Pietre la rinichi: simptome şi tratament

Dacă există deja simptome ale prezentei calculilor precum urinarea frecventă, durerea la urinare, prezenţa sângelui în urină, culoarea modificată a urinei şi durerile abdominale, atunci copiii trebuie evaluaţi metabolic. Calculii renali pot fi de mai multe tipuri şi pot fi trataţi prin medicaţie, intervenţii endoscopice, chirurgie clasică sau ultrasunete.

„Putem recurge şi la intervenţii chirurgicale, dacă un calcul renal este mai mare de 6 mm de exemplu. Dar decizia de a face intervenţia clasică depinde de localizarea pietrei, iar noi o aplicăm mai ales în cazurile în care un calcul renal blochează anumite tracte urinare. Există, de asemenea, şi posibilitatea de a trata calculii prin litotriţie, o metodă prin care calculii renali sunt sparţi în bucăţi mai mici care se elimină în mod natural.

Putem face şi intervenţii endoscopice, fie prin incizii foarte mici, fie folosind chiar tractul urinar pentru a accesa zona afectată de calculi renali. Astfel, reuşim să pătrundem cu instrumente foarte fine, să spargem pietrele care, astfel, se vor elimina natural
”, explică expertul.

Dieta copiilor cu predispoziţie către calculi renali trebuie elaborată de un medic. Excesul de carne trebuie eliminat, însă carne roşie, peştele şi carnea de pasăre trebuie să rămână în dietă, într-o cantitate optimă, deoarece sunt considerate esenţiale în procesul de creştere şi dezvoltare a copiilor.

 

Informații: csid.ro

Foto simbol: adevarul.ro

Adaugă comentariu

Închide