Televizorul şi efectele asupra sănătăţii copiluli tău

Televizorul şi efectele asupra sănătăţii copiluli tău

Numeroase studii au adus dovezi clare că telefagia la copii are consecinţe nefaste asupra dezvoltării psihomotorii, că le alterează capacitatea de a învăţa şi de a se concentra, că le provoacă tulburări ale somnului, că îi predispune la obezitate, iar la toate astea se adaugă şi hipertensiunea arterială.

Două ore sau mai multe în faţa unui ecran (televizor, pc sau consolă de jocuri), creşte cu 30% riscul de hipertensiune arterială la copii, acesta este rezultatul unui studiu în care au fost implicaţi 5221 de copii din 8 ţări europene.

Copiii au avut vârsta cuprinsă între 2 şi 10 ani, iar studiul a durat în mediu 2 ani, timp în care copiii au fost ţinuţi sub observaţie. Studiul a fost coordonat de experţii spanioli ai Universităţii din Zaragoza. Până la acest studiu, am mai existat numeroase cercetări care au atribuit stilului de viaţă sedentar la copii, un risc pe termen lung pentru sănătatea acestuia.

Concluzia cercetării a fost că, expunerea copiilor în faţa ecranelor, au condus la un risc de 30% mai mare de a prezenta un nivel ridicat al tensiunii arteriale, decât copiii care nu se uită la televizor un timp atât de îndelungat. Cercetătorii au mai demonstrat că dacă obiceiul de a stat în faţa ecranului mult timp e combinat cu activitate fizică mai puţin de oră pe zi, riscul creşte până la 50%.

Specialiştii vă recomandă să nu le permiteţi copiilor să stea în faţa televizorului mai mult de 2 ore pe zi, iar după expunerea în faţa ecranelor, copilul trebuie să facă minim o oră de efort fizic pe zi.

Foto: today.com

Adaugă comentariu

Close