Ticurile nervoase la copii: unde greşesc părinţii şi ce e de făcut

Ticurile nervoase la copii: unde greşesc părinţii şi ce e de făcut

Indiferent că este vorba de o metodă de luptă împotriva stresului, un simptom de boală neurologică, sau o problemă genetică moștenită, ticurile nervoase sunt deranjante, atât pentru copii, cât și pentru cei din anturajul lui. Deranjul vine de la faptul că copilul începe să își dreagă vocea, să se legene, să clipească des etc., devenind astfel ținta glumelor semenilor săi. Pentru mai multe detalii despre ticuri, de ce apar și cum putem să ne salvăm copiii de ele, ne-a vorbit neurologul Ala Eșanu.

Ce reprezintă ticul nervos? “Ticurile sunt niste mișcări bruște, involuntare, caracterizate prin repetarea caricaturală a mișcărilor normale ale feței, gâtului, membrelor sau umerilor. Apar brusc, începând cu vârsta de doi – trei ani, nu pot fi controlate și nu se stăpânesc. Au formă simplă, elementară și se caracterizeaza prin stereotipie – clipitul din ochi, strâmbatul nasului, mișcarea umerilor etc. Ticurile vocale simple se manifestă prin repetarea unor sunete, tuse, dresul vocii, oftat. Fac parte din grupa neurozelor de sistem, la fel ca logoneuroza, enurezisul, encoprezisul, anorexia nervoasă și ticul generalizat Turret”, spune neurologul Ala Eșanu.

De ce apar? Ticurile nu sunt manifestări izolate în comportamentul copilului. Or, un copil cu ticuri atrage atenția fie printr-o stare de nervozitate, de agresivitate și revoltă - acești copii pot avea dificultăți de concentrare, este instabil din punct de vedere emoțional, plânge ușor, se enervează rapid. Ticurile mai pot apărea ca răspuns la o atitudine  de supunere în fața părinților  sau profesorilor severi și autoritari, care induc frică.  Mai reprezintă frustrări afective ale copilului în condițiile unei schimbări legate de gradiniță, școală sau familie: nașterea unui frățior sau surioare, rivalitate între frați, divorț etc.  Cu alte cuvinte, ticurile apar ca o manifestare inconștientă a suferințelor interioare.

Tic cronic sau psihogen? Potrivit neurologului, ticurile pot fi de două tipuri: cronice și psihogene. Ticurile cronice “recidivează” frecvent, uneori sezonier, iar ca factor declanșator pot servi virozele, stresul emoțional, traumele etc. Cauzele concrete de apariție a ticurilor nu au fost  stabilite, însă  o predispunere genetică deseori poate fi stabilită.  Ticurile psihogene se deosebesc de alte tipuri de mișcări prin anumite caracteristici: nu pot fi controlate, se accentuează în momentul de tensiune emoțională, stări de anxietate și cel mai important e, că dispar în somn.

Unde greșesc părinții? “Când observă noile mişcări ale copilului, părinţii încearcă să-l corecteze. Unii dintre ei fac greşeala să certe copilul, să îi interzică gesturile respective şi chiar să râdă de el. Alţii încearcă să-l liniştească, îl întreabă de ce face mişcările. Cea de-a doua atitudine este corectă, în măsura în care părintele este calm şi nu aşteaptă un răspuns imediat al copilului.

Puţini părinţi corelează însă apariţia ticurilor cu o stare de tensiune psihoemoțională. Ba, mai mult, dacă ticurile se manifestă în zona ochilor, părinţii merg cu copilul la oftalmolog. Dacă ticurile sunt, de exemplu, dresul vocii, tusea  sau trasul nasului, copilul ajunge la ORL. Se întâmplă să ajungă şi la psihiatru, toate acestea, fiind însoţite de replici de genul "nu mai face aşa, că mănănci bătaie". Toate astea nu fac decât să amplifice anxietatea copilului şi evident să intensifice ticurile.

Le sugerez părinţilor să aibă discuţii cu copilul fără să-l certe, fără să-l pedepsească şi fără să-i ofere recompense "dacă reuşeşte să se abţină". Să încerce să afle ce simte copilul, ce-l nemulţumeşte, ce părere are despre ce se întâmplă în familie, la şcoală etc. Cel mic poate ajunge astfel să povestească despre o sperietură, o nemulţumire sau o întâmplare de la şcoală, care poate fi cheia problemei”, spune specialistul.

Cum pot fi salvați copiii de ticuri? Tratamentul ticurilor nervoase depinde de severitatea afecțiunii. În unele dintre situații (ticurile tranzitorii), nu este nevoie de tratament, deoarece ticurile dispar de la sine. În alte cazuri, se recomandă terapie comportamentală,  tratament medicamentos sau combinația celor două. Psihoterapia cognitiv-comportamentală ajută copii, de vârstă mai mare și adolescenții să își gestioneze simptomele, să reducă frecvența acestora și contribuie la îmbunătățirea calității vieții. De obicei, acest tip de tratament nu are ca rezultat remisia completă a exteriorizărilor provocate de ticuri.

Consilierea este eficientă deoarece ajută la descoperirea cauzelor care au condus la declanșarea ticurilor - poate fi vorba de anxietate, stres, teamă sau orice altă cauză de natură psihologică.

 

Sfaturi pentru părinți de la neurologul Ala Eșanu

Există multe moduri prin care dumneavoastră în calitate de părinte puteți să vă ajutați pe copilul:

- Încercați să înțelegeți cum afectează ticurile viața copilul dumneavoastră și faceți schimbările necesare pentru a-i ușura existența atât acasă, cât și la școală.

- Țineți o evidență a ticurilor copilului. Observați mai ales când se înrăutățesc acestea și care sunt evenimentele care ar putea să îl influențeze în mod negativ. Acest lucru contribuie la identificarea factorilor declanșatori.

-Atenție la modul în care abordați  lucrurile pentru a nu vă stresa copilul și mai tare, în loc să-l determinați să se simtă în siguranță.

- Deși unele ticuri vă pot frustra, nu pedepsiți copilul, indiferent de modalitatea în care se manifestă ticul.

- Alternați treburile casnice cu timpul liber, pentru a va relaxa împreună, pentru a discuta prietenește. Nu-i înlocuiți copilului comunicarea dumneavoastră cu televizorul, calculatorul sau tableta.

- Creați copilului un regim Somn-Veghe corect. E important nu câte ore a dormit în total copilul, ci anume la ce oră s-a culcat (orele 21.00-22.00 cel târziu).

- Fiți un exemplu demn de urmat, dați dovadă de calm, liniște emoțională, răbdare, bunătate, înțelegere (creați o atmosferă liniștită, comfortabilă în casă, fără certuri în familie etc.)

- Faceți alegerea prioritară între treburile casnice și copil. Veți fi remunerată cu un copil sănătos psihoemoțional.

Foto: harpersbazaar.com.tr

Adaugă comentariu

Închide