Odoraș.

Odoraș.

Eubiotic

Cântărea 117 kg după sarcină, dar a slăbit 63 kg urmând 6 reguli simple

Cântărea 117 kg după sarcină, dar a slăbit 63 kg urmând 6 reguli simple

Îi zice Cassidy Riekens, are 25 de ani și locuiește în SUA. După sarcină a ajuns să cântărească 117 kg și zice că atunci când se privea în oglindă nu-i mai plăcea nimic la ea. A decis să se schimbe și într-un an și jumătate a slăbit 63 de kilograme, iar acum le inspiră și pe alte femei postând informații despre rezultatele sale pe contul său de Instagram. „Îmi doream ca fiica mea să mă admire”, a mai scris femeia.

Cassidy a recunoscut că a slăbit urmând 6 reguli simple:

1. Bea multă apă.

Ea nu se conducea de principiul că trebuie să bei 2 litri de apă, ci mai mult, 3-4 litri. Pe parcursul unei zile femeia bea 16 căni de apă.

2. Nu ține dietă, ci schimbă-ți modul de viață.

Cassidy își bazează alimentația pe carne de pui și curcan, ton, legume, fructe și produse din cereale integrale. Ea spune că nu ține o dietă, căci ar fi renunțat foarte repede la ea și nu ar fi reușit să ajungă la rezultatele menționate. Se poate întâmpla să nu reziste tentației, să mănânce ceva ce nu-i face bine, dar fiindcă modul de viață acum este diferit ea pur și simplu continuă de acolo de unde s-a oprit. „Cel mai important e să nu vă opriți”.

3. Ascultă-ți organismul, nu număra caloriile.

Cassidy niciodată nu a numărat caloriile consumate. Ea se străduia să mănânce sănătos și atât cât să se simtă sătulă. „Eu simt de ce are nevoie corpul meu”.

4. Gândiți meniul pentru o săptămână.

Femeia e de părere că e bine să aveți o listă a mâncării pe care planificați să o gătiți timp de o săptămână. Mâncarea ei preferată este orez cu legume și carne de pui. Ea nu vede o problemă dacă se repetă același fel de mâncare. Totodată, potrivit ei, e bine să faceți cumpărături o dată pe săptămână, aceasta ajută la controlul alimentelor pe care le veți consuma.

5. Respectați un grafic de antrenamente.

Rezultatul nu a fost posibil fără sport. Chiar dacă se știe că alimentația este mult mai importantă în procesul de slăbire, sportul nu trebuie ignorat. Cassidy a menționat că erau zile când nu-și dorea să meargă la sală, dar se depășea căci astfel de zile sunt cele mai importante, îți demonstrezi că poți.

6. Încercați să împărtășiți din reușitele voastre.

Ea consideră că dacă îți faci publice rezultatele devii mai responsabilă. Pe lângă faptul că simți satisfacție de la ceea că-i inspiri și pe alții, ajungi să-ți dorești să nu-i decepționezi și continui să faci totul corect.

Apropo, Cassidy este acum însărcinată cu al doilea copil și și-a anunțat urmăritorii că la fel va avea o fetiță. Dacă vă este interesantă, îi puteți urmări rezultatele pe pagina sa.

 

 

Informații: cosmo.ru; instagram.com/dilla7

Share:

Articole recomandate