Despre nașterea în Marea Britanie: în sarcină am cheltuit doar 20 de lire, iar cezariana a fost gratuită

Despre nașterea în Marea Britanie: în sarcină am cheltuit doar 20 de lire, iar cezariana a fost gratuită

După Germania, SUA, Franța, Norvegia, Canada, Elveția, Japonia, Olanda, venim cu o nouă istorie despre cum se naște în afara Moldovei. De data asta este vorba de Marea Britanie, iar cea care a dorit să-și impărtășească experiența cu noi este Elena Tonu, mămica unui îngeraș de fetiță pe nume Emma.   

Despre sistemul medical din Marea Britanie am auzit foarte multe povești, iar asta m-a făcut să cred că este cam prost. Anume din acest motiv, în momentul în care am aflat că sunt însărcinată, mi-am cumpărat bilet la avion și peste două săptămâni eram acasă. În Moldova am făcut trei ecografii, mi-am cumpărat medicamente pentru menținerea sarcinii și vitamine. Am stat acasă exact o lună, timp în care am cheltuit în jur de patru mii de lei doar pe investigații și pastile, și asta în condițiile în care medicul mi-a recomandat să-mi cumpăr toate medicamentele din România, pentru că în Moldova ajung cele contrafăcute și sunt mai scumpe.

Revenită la Londra, primul lucru care l-am făcut am mers la GP (un fel de policlinică de sector) ca să mă înregistrez că sunt însărcinată. Aveam deja 14 săptămâni de sarcină, iar femeia de la recepție mă luase la rost pentru că am venit atât de târziu. I-am explicat situația și ea mi-a făcut toate programările. Până a merge la medic, mi s-a dat o listă cu șase spitale din împrejurimi și mi-au dat trei zile la dispoziție pentru ca să iau o decizie unde voi naște.

Prima consultație medicală a fost tot la GP, unde un medic mi-a făcut ”dosarul” de gravidă și mi-a făcut programările pentru vaccinare. Aici gravida își poate face două vaccinuri: împotriva gripei și ”whooping cough vaccine”. Am cântărit mult până să iau o decizie. Chiar și în momentul când am mers la GP nu eram sigură. Probabil dacă eram în Moldova nu mă vaccinam, dar așa citisem că în cazul în care mă vaccinez fiind gravidă, nu îmi voi vaccina bebelușul la naștere și până la 6 săptămâni vom fi acasă. Azi vreau să vă spun că nu regret deloc! Nu m-am îmbolnăvit niciodată pe timpul sarcinii, chiar dacă am fost gravidă iarna, perioadă în care anterior mereu eram bolnavă, de parcă strângeam toți virușii din oraș. Tot la prima consultație mi s-a dat un fișier pe care l-am completat și l-am trimis prin poștă ca să primesc un card cu ajutorul căruia beneficiez de orice medicamente și tratamente gratuite pe perioada sarcinii și ulterior până când copilașul împlinește un an. Evident cardul este valabil și pentru copil.

După vaccinare mi s-a făcut programare la  moașă. Toată sarcina a fost monitorizată doar de moașă, care a  observat dezvoltarea bebelușului. La 20 de săptămâni am mers la ecografie. Programarea mi-a venit printr-o scrisoare prin poștă, iar sistematic îmi veneau sms-uri de reamintire. La această ecografie, care a durat aproximativ o oră, ni s-a spus că vom avea o fetiță și că toți parametrii arată că este perfect sănătoasă. Trebuie să vă spun că aici ultima ecografie se face la 20 de săptămâni, dar dacă apar probleme, pe la 7 luni poți să mai fii programată o dată.

Au urmat consultațiile la moașă din două în două săptămâni. Moașa mea,Helena, mi-a zis că dacă mă simt cumva rău o pot suna oricând ori pot merge la control la spitalul unde voi naște. Când nu m-am simțit prea bine am mers la spital și am rămas încântată. Timp de o oră m-au consultat și ajutat.

La 32 de săptămâni am decis să mergem la un centru privat să ne “vedem” fetița la o ecografie. Acolo totul era perfect, fetița deja era întoarsă cu capul în jos. Ne-au făcut fotografii și ne-au dat și magneți pentru frigider cu fața fetiței noastre.

Între timp, am fost contactată ca să merg la cursuri de pregătire pentru gravide, cursuri care m-au ajutat enorm! Totul a fost perfect până în săptămâna 38, când am mers la o nouă consultație la moașă. Aici ea, ca-ntotdeauna, i-a ascultat bătăile inimii și mi-a palpat burtica. Din start mi-a spus să nu mă sperii, dar mă va programa la ecografie, pentru că nu simte capul micuței. În aceeași zi am fost contactată de cineva de la spital și a doua zi am mers la ecografie unde am avut parte de o surpriză mai puțin plăcută: fetița mea s-a întors cu capul în sus. Am discutat cu câțiva medici, care mi-au explicat că este nevoie să facem ICV – o procedură de inversare a copilului. Mi-au spus că șansele sunt de 50 la 50 că se va întoarce și că doar în 5% din cazuri un copil care s-a întors în urma procedurii se întoarce înapoi cu capul în sus.

Peste o zi am mers din nou la spital, cu speranța că totul va fi ok. Timp de o oră o moașă mă ținea de mână, doi medici încercau să-mi întoarcă copilul, iar o altă moașă îmi făcea într-una ecografie. Înainte de procedură mi s-a pus în mână o injecție de relaxare a uterului și am fost conectată la trei aparate. Din păcate, după o oră de dureri, fetița mea nu a vrut să se întoarcă, de aceea am fost informată că va fi nevoie de C-section (operație cezariană). Timp de aproape două ore după procedură și eu, și copilul, am fost urmărite de aparate și moașă. Între timp intrau diferiți medici și discutam despre ce urmează. Mi s-a spus că în Marea Britanie nu primesc nașteri unde copilul e cu piciorușele înainte și chiar dacă operația de cezariană se face în ultimă instanță, ei preferă să nu riște viața mamei și a copilului. Medicii m-au informat că cezariana se face la 39 de săptămâni de sarcină și că timp de câteva zile care au mai rămas până la cezariană ar fi bine să stau mai mult culcată și să mă odihnesc ca nu cumva să intru în travaliu. Cel mai interesant a fost că trebuia să aleg data nașterii fetiței. Am decis cu soțul să alegem 30 martie, însă medicul mi-a zis că marți și joi ei operații de cezariană planificate nu fac, iar pe data de 29 totul este deja programat, așa că fără să vrem, am fost programați pe 31 martie la ora 9 dimineața.

Deși data nașterii era deja fixată, pe data de 29 martie am fost din nou la investigații, unde, pe lângă ecografie, am discutat cu trei medici, printre care și un medic anestezist. Aici s-a întâmplat ceva curios. Anestezistul era o doamnă din Rusia, de asta mi-am dat seama după accentul ei și evident - nume. I-am propus să vorbim în rusă, ca să ne fie mai ușor, însă ea mi-a zis că trebuie să-mi explice totul în engleză, iar apoi eu să semnez un act că am înțeles și sunt de acord cu condițiile. Ne-am luat doar rămas bun în rusă, în rest, am vorbit doar în engleză. Tot aici unul dintre medici mi-a dat două pastile pe care trebuia să le administrez la o anumită oră, înainte de cezariană. Pe data de 30 seara am fost contactată de cineva de la spital care mi-a spus ce nu am dreptul să fac în acea seară și dimineața, ce trebuie să am cu mine la spital și că pe 31 martie la ora 7 dimineața trebuie să fiu prezentă la spital.

Iată că a venit și ziua cu pricina. Dis de dimineața am fost consultată, mi s-a făcut din nou ecografie, mi-au dat haine speciale pentru operație și mi-au îmbrăcat niște ciorapi speciali, ca să nu mi se umfle picioarele de la anestezie. Peste vreo 20 min de așteptare am fost condusă de o soră medicală și un medic în sala de operație. Acolo erau aproximativ nouă persoane: medici, moașe și surori medicale. Mi s-a pus o injecție în spate care nu și-a făcut efectul așa că mi s-a mai administrat încă jumătate de doză. Toată operația a durat în jur de 40 de minute, iar în dreapta și în fața mea erau două panouri mari pe care medicii scriau fiecare pas și cum decurge operația. Pe toată perioada operației am vorbit și am râs cu medicii. Am fost întrebată, apropo, dacă vreau să-mi văd copilul murdar, imediat când îl scot, sau vreau să-l văd deja curat.

Emma s-a născut la ora 9:49 dimineața. Mi-au arătat-o doar câteva secunde și moașa a luat-o să-i facă câteva investigații și să o șteargă. Tot atunci am fost întrebată dacă accept ca să îi fie administrat copilului vitamina K. După ce moașa a făcut toate procedurile, mi-a pus fetița pe piept, care a stat lipită de mine până medicii au terminat operația. Cel mai mult m-a flatat faptul că după ce Emma s-a născut toți cei prezenți o lăudau și îmi repetau de zeci de ori ce fetiță frumoasă, și cel mai important, perfect sănătoasă avem. Apoi Emma a fost îmbrăcată și noi am fost mutate într-o altă sală, unde timp de aproape o oră ni s-au făcut tot felul de analize și verificări. Apropo, la așa tip de naștere poate asista și tatăl copilului, noi însă am refuzat. Totuși era vorba de o operație.

În spital am stat până a doua zi seara, timp în care la fiecare oră mi se verifica tensiunea, dădeam analize și eram sub ochii medicilor. Pe chirurgul principal care mi-a făcut operația l-am văzut o singură dată, iar pe moașa care s-a ocupat de Emma, de două ori. Deci, chiar să fi vrut să ”mulțumim” pe cineva, nu am fi putut.

După cum vă spuneam, acasă am ajuns a doua zi, sâmbătă seara, iar a treia zi, chiar dacă era duminica, în vizită a venit moașa care m-a urmărit pe toată perioada sarcinii. Helena ne-a vizitat o dată la trei zile, timp de două săptămâni. Ea a măsurat-o, a cântărit-o și chiar analize de sânge din călcâi i-a luat.

Când Emma a împlinit 5 zile am mers la GP ca să o înregistrăm. Culmea e că copilul încă nu avea certificat de naștere, dar deja avea număr medical NHS. Scrisoare cu acest număr îi venise deja acasă.

Peste aproximativ 10 zile după naștere am fost contactată de o persoană de la Centru de sănătate și planificare a familiei din sectorul unde locuim, după care doamna a venit în vizită. Era o femeie în vârstă, care pe lângă faptul că a vrut să vadă în ce condiții locuim, a stat la noi aproape două ore, timp în care mi-a adresat cred că vreo sută de întrebări. Până și ce salariu are soțul și când am de gând să revin la muncă.

Apropo despre certificatul de naștere. Pe data de 3 aprilie am sunat și mi-am făcut programare la primăria de sector pentru certificat de naștere, iar pe data de 19 aprilie am mers, am așteptat maximum cinci minute în hol și timp de zece minute am primit trei exemplare ale certificatului de naștere a copilului. Nu duplicate, ci certificate de naștere în original. De fapt, se eliberează două exemplare obligatorii, dar reprezentatul primăriei mi-a recomandat să-mi fac din start trei, ca să nu mai umblu pe urmă pe la ei după duplicate.

Evident că aș avea încă multe de povestit, de exemplu cum îmi vin acasă prin poștă programările la ecografie la piciorușe sau la pediatru, dar cred că asta e deja o altă etapă. Cel mai important este că pe perioada sarcinii am cheltui doar 20 de lire (aproximativ 500 de lei) pe vitamine, și deja cheltuielile de drum, iar nașterea a fost absolut gratuită.

Eu sunt foarte mulțumită de sistemul NHS din Marea Britanie și chiar de birocrația de aici. Totul este foarte bine pus la punct, iar comparând cu sistemul din Moldova vreau să vă spun că nici măcar nu știu cum îl cheamă pe medicul care m-a operat! El mi-a spus numele, dar eu de emoții nici nu am reținut. Sunt pur și simplu încântată! 

Foto: arhiva personală

 

Adaugă comentariu

Închide