Experiența unei mame: De ce spitalele de la noi nu tratează, ci traumatizează

“Rugaţi-vă sa nu ajungeţi în spital cu copilul. Dar dacă totuși ajungeţi, informaţi-vă și puneţi totul la îndoială şi faceți cum știți că e bine pentru voi” – aşa începe postarea unei mămici care a trăit experienţa traumatizantă de a se afla timp de două zile în staţionar, în unul din spitalele din capitală, şi care potrivit ei,  au fost o experiență foarte neplacută atât pentru ea cât și pentru copilul ei. “Eu ştiu că în Moldova au mai rămas mulţi medici foarte buni, dar din păcate ei se pierd în oceanul de neprofesionişti, care calicesc acest popor” spune Polina Panainte. Ce a facut-o să ajungă la concluzia că spitalele nu tratează, ci traumatizează, ne spune tot ea:

1. Taţii nu au acces! Peste tot ni s-a spus că tata trebuie să stea în spatele ușii, să nu intre cu bebe la analize, în secție, în salon, nicăieri. Noi însă am încălcat indicaţiile asistentelor și peste tot am intrat în trei. Medicii nu au zis nimic. Trebuie să pui la îndoială status quo-ul.

2. Asistentele medicale și infirmierele te terorizează să respecți tot felul de reguli ciudate închipuindu-şi că așa îl reprezintă pe medic în faţa ta: „nu lăsați nimic pe noptieră, în alte saloane nu e așa!”, „strângeţi totul de pe marginea patului că amuş vine medicul”, „nu lăsați valiza asta pe jos, băgați totul în dulap, că vine medicul”, „unde v-ați plimbat până acum, dacă va caută medicul?” (chiar dacă noi anunţasem medicul că plecăm pentru câteva ore). Aveam impresia că eu îs acolo să fac curat în salon în loc să am grijă de confortul copilului. Părinții cu copii mici știu câtă dezordine presupune creșterea armonioasă a unui copil. Nu m-am conformat, am făcut cum am știut eu că e bine pentru mine și bebe. Trebuie să pui la îndoială status quo-ul.

3. Antibiotice se dau la toți. Din start au vrut să ne dea antibiotice (AB), fără a aștepta rezultatele analizei de sânge sau a face investigatii suplimentare. Ai febră sau diaree, sau și una și alta, sau vomă, sau tuse – ei imediat pun pacienții pe antibiotice. Noi am pus toate întrebările necesare ca sa își dea seama că nouă nu ne trebuie antibiotic, confirmat de rezultatele analizelor anterior. Oricum vroiau să ni-l bage, așa, just în case. Ne-am opus. Când ne-au externat medicul a recunoscut că bine am făcut ca am insistat să nu i se dea antibiotic. Trebuie să pui la îndoială status quo-ul.

4. Părinții nu au cunoștințe elementare de anatomie, medicină. Ei se încred 100% în medici și nu pun deloc la îndoială tratamentul aplicat copiilor lor. Copiii care erau cu noi în salon primeau antibiotic, injectabil, chiar dacă aveau analizele de sânge bune. Copiii aveau 6 și 7 luni, AB primeau de câteva zile, dar mamele ziceau că primesc injecţii „ca să scada temperatura”. Habar nu aveau ce li se face. Din discuţiile cu ele mi-am dat seama că Ask a Mom, Ask a Doctor trebuie mutat pe Odnoklassniki, acolo e alta lume, lume în ceața! Noi am primit un tratament foarte simplu, ceea ce ei au zis ca e prea puțin pentru a sta în spital, dar trebuia să rămânem, așa că ne sugerau tot felul de perfuzii sau pastile. Am refuzat și ne-am făcut bine. Trebuie să pui la îndoială status quo-ul.

5. Unii medici mint pentru a-si justifica greșeala administrării de AB copilului care nu avea nevoie. După patru zile de AB, un copil din salon a fost trimis să facă radiografia cutiei toracice. A venit cu diagnoza de Bronho-pneumonie bilaterala. Eram sigură ca o să-i găsească pneumonie chiar dacă copilul era vesel și voios, fără vreo tuse sau muci, iar analizele de sânge erau perfect bune. Imediat cum au anunțat-o că are pneumonie i-au zis ca poate sa meargă acasă, că deja a primit patru zile de AB și o să fie bine! Amuzant, da? Eu cred că acea doctoriţă a mințit mama.

6. Reparații s-au făcut, dar mizeria a rămas. Secția în care am stat era renovată, mobilier nou, pereți albi, lumini, etc. Însă tot un singur WC la toată secția era, unul și acela puţea a clor ca în toaletele din grădină. Spălatul podelelor se face tot cu o „șfabră” din lemn și o cârpă puturoasă cu care ajunge infirmiera pe unde nu îi este lene.

7. Nimeni nu îți cere bani. Toată asistenţa medicală am primit-o fără a ni se cere direct sau indirect bani. Asta bucură.

Nu știu care este soluția pentru a avea spitale și medici cărora sa le pese cu adevărat de oameni. Acum nu pot gândi la soluții, sunt încă şocată. Sunt bucuroasă că am scăpat de acolo în două zile, și asta datorită încăpățânării și ajutorului primit prin telefon de la prieteni și rude medici. Poate dacă fiecare dintre noi o să ceară mai mult de la medicina de stat, s-or schimba lucrurile? Mai în scurt, rugaţi-vă să nu ajungeți în spital.