Moldoveanca ce își duce copilul la grădiniță cu mâncarea hipoalergenică la pachet

Moldoveanca ce își duce copilul la grădiniță cu mâncarea hipoalergenică la pachet

Îi spune Natalia, dar mulți o cunosc în spațiul virtual ca Natalia NB, o mamă care este o sursă de inspirație pentru multe altele ce se confruntă cu aceeași problemă – copil alergic. Natalia este originară din Moldova, dar așa cum situația din țară nu le permitea să-i asigure inclusiv copilului modul de viață la care visau, împreună cu soțul au hotărât să emigreze. Germania le este cea de-a două casă deja de trei ani. Au trecut prin greutăți și perioade de adaptare deloc ușoare, ca fiecare familie plecată din țară de altfel, dar cu timpul au înțeles că a fost un pas corect. Au un băiețel pe nume Vlad, ce frecventează grădinița cu caserola cu mâncare hipoalergenică, dar asta nu îl face să se simtă deloc diferit, mai ales că mama are grijă în fiecare zi să îl răsfețe cu rețete delicioase și sănătoase. Mai jos mămica ne povestește cum e să trăiești cu un regim alimentar adaptat alergiilor, dar și cum sunt grădinițele din țara gazdă.

În august va merge la școală, dar până atunci mămica ne povestește cum a fost adaptarea băiețelului în grădinița germană.

„Adaptarea la grădiniță a fost destul de grea. Mai ales pentru mine. Însă am avut încredere în educatoarea noastră și cu timpul a început să-i placă. Sistemul german diferă foarte mult de cel din țară. Se fac multe activități, matineele lipsesc, iar dacă și se organizează ceva, este foarte modest, accentul fiind pus pe confortul copiilor. La sfârșit de grădiniță copilul primește o mapă enormă, plină de fotografii și rezultatele tuturor activităților. Este o mapă cu cele mai frumoase clipe petrecute în grădiniță. O adevărată comoară pentru noi!”

În țară lucra la o instanță de judecată, acum lucrează într-o companie germană ce prestează servicii de intermediere și leasing de personal. Iar din postările de pe facebook, conchidem că are o dragoste aparte și față de culinărie, orice rețetă simplă fiind transformată de Natalia după propria imaginație, iar rezultatul trezind doar admirație.

Din nefericire, Vlăduț, băiatul acesteia în vârstă de 6 ani, este un copil alergic nu doar la un produs, ci la tot ce provine de la păsări, la produsele lactate (cu mici excepții), plus alergii nealimentare, precum pisica, acarieni etc. „În Moldova îmi era foarte greu. Medicii tratează simptomele, nu și cauzele. Nu se găsesc atât de ușor produsele pentru copii cu alergii. Cel mai greu mi-a fost atunci când țineam regimul fără gluten (la recomandarea medicului). M-a salvat o bună prietenă, care mi-a trimis un sac cu produse „gluten free” tocmai din Spania”.

La grădiniță cu caserola cu mâncare - ceva ce nu întâlnești în Moldova, în schimb în Germania, mămica se trezește în fiecare dimineață cu o oră mai devreme și îi pregătește pachetul cu bucate, astfel fiind sigură de ceea ce copilul ei mănâncă.

„Caserola cu mâncare de acasă a fost cea mai bună soluție pentru noi, dar și pentru firma de catering ce gătește mâncarea pentru grădiniță. De obicei, gătesc totul dimineața. Mă trezesc cu o oră mai devreme ca să reușesc totul. Gătesc doar ce îi place copilului, de aceea mănâncă tot ce îi dau. Are și produse care nu-i plac. De exemplu, urăște peștele. Cu colegii nu am avut niciodată probleme. La prima grădiniță toți copiii își aduceau micul dejun de acasă. Fiecare mânca ce avea în farfurie. La actuala grădiniță copiii primesc toate mesele, însă și eu încerc să adaptez meniul nostru la cel de la grădiniță.

Meniul germanilor e destul de diferit față de ceea ce se servește în Moldova. Astfel, mămica ne povestește că la început i-a fost destul de greu și îi lua mult timp pentru a înțelege meniul lor. Nici supe nu se mănâncă atât de des, prioritate având legumele și fructele, cât mai multe. Azi Natalia pregătește chiar și bucate tradiționale germane, adaptate și ele pentru Vlăduț.

„Am învățat să gătesc și unele bucate tradiționale germane, chiar dacă inițial mi-au părut stranii și mi-a fost greu să le adaptez alergiilor noastre. Însă preferatele băiețelului rămân a fi pizza, pastele și pelmeni. De aceea și îl întreb mereu: Vlad, ce vrei sa-ți gătească mama? În afară de pizza, paste și pelmeni!”

De asemenea, Natalia, vine cu un îndemn pentru toți părinții să nu uite de existența unei asemenea probleme - alergia la copii, ba mai mult, să o trateze cât de serios posibil.

„Sfatul meu pentru părinți e să țină cont că există și copii alergici. Nu serviți nici un copil cu mâncare fără a întreba mai întâi de părinți sau însoțitorii copilului. Pentru cineva e ok să mănânce un covrig, însă un copil cu alergie severă la gluten poate ajunge în reanimare doar de la faptul că a atins covrigul. La fel e și cu înghețata. Un tobogan murdar de înghețată poate cauza o urticarie urâtă unui copil cu alergie la proteina laptelui de vacă. Și da, nu dați sfaturi părinților cu copii alergici: „dă-i să guste!”, „dă-i de toate câte oleacă”, „da ce o să-i fie de la o bucățică?”. Acea bucățică poate fi fatală pentru unii copii!”

Și așa cum ultima vreme numărul copiilor cu alergii alimentare este în creștere, mămica vine cu o sugestie de amplasare și în parcurile noastre a anunțurilor de genul:

Mai multe idei de meniuri puteți vedea accesând AICI.

 

Foto: arhiva personală

Adaugă comentariu

Închide