Odoraș.

Odoraș.

Eubiotic

(FOTO) La fel ca mama, la fel ca tata! Proiect inedit cu familii cu gemeni din Moldova

(FOTO) La fel ca mama, la fel ca tata! Proiect inedit cu familii cu gemeni din Moldova

Copilașii, mai ales fetițele, adoră să îmbrace hainele părinților și să se viseze mari. În schimb, părinții, ar da orice să mai poată fi copii. Sunt vise care au devenit realitate pentru 20 de perechi de gemeni și tripleți, în cadrul unui proiect foto.

Fotograful Nata Bodiu, în complicitatea cu Aurelia Zlotea și gemănuța Sandra Dodon, a oferit copiilor câteva momente de distracție și amintiri haioase pentru viitor.

„Am un atașament aparte pentru gemănuți, și mămicile cu gemeni sau tripleți sunt cele care de obicei mă inspiră și îmi dau curajul să mă aventurez în proiecte foto cu mulți copii. Le sunt recunoscătoare pentru că sunt foarte organizate și creative și mă înțeleg din jumătate de privire. Este o plăcere colaborarea cu grupul mămicilor de gemeni”, a spus pentru ODORAȘ, fotograful Nata Bodiu.

Această idee ingenioasă i-a apărut Natei într-o discuție comună pe care o aveam noi despre copii și obiceiurile lor. A ieșit foarte bine pentru că le-am creat situații reale în care ei chiar tind să ne copieze pe noi, părinții. Înca o colaborare frumoasă cu Nata, în urma căreia rămânem cu amintiri frumoase, pentru care îi mulțumim”, a spus Aurelia Zlotea, fondatoarea AO „Părinți de Gemeni”.

Din start mi s-a părut un proiect interesant și chiar sunt bucuroasa că am avut posibilitatea să mă implic și să văd câte ceva “din culisele” grupului de gemeni. Este o muncă enormă să lucrezi cu copilașii, trebuie să intri în lumea lor pentru a fi pe aceeași undă, iar la final uite așa un rezultat frumos. Dar câta energie pozitivă am primit de la ei, i-am îndrăgit din prima clipă! Copilașii sunt pur și simplu niște îngerași întruchipați” a comunicat Sandra Dodon, care a oferit cu mare drag spațiu în hotelul PREZIDENT pentru realizarea acestui proiect.

Am trăit emoții ciudate și foarte puternice. Să îți vezi micile prințese deja fete mari... și foarte implicate în rolul de adult. A fost un joc interesant pentru ele și nu doreau să plece din acea atmosferă foarte caldă cu omuleți așa de luminoși alături”, a spus Diana Diaconu Bărdăhan

Fetele au fost încântate, ele mai așteaptă să ne ducem la tanti care ne face poze. Mai ales pentru că au putut să se machieze și să se parfumeze la fel ca mama. A fost foarte ușor și foarte interesant și pentru mine să le urmăresc. Mulțumesc organizatorilor și Natei pentru atmosfera relaxantă din timpul ședinței foto”, a comunicat Lena Vasilachi.

 

Foto: Nata Bodiu Photography

Share:

Articole recomandate