Odoraș.

Odoraș.

Eubiotic

Maternitate obligată să achite despăgubiri pentru încurcarea nou-născuților

Maternitate obligată să achite despăgubiri pentru încurcarea nou-născuților

Două familii au avut de suferit din cauza că 40 de ani în urmă le-au fost schimbați nou-născuții. Una din familii s-a destrămat din cauza că bărbatul s-a considerat înșelat văzând că fetița nu-i semăna deloc nici lui, nici soției.

Cazul a avut loc în maternitatea din Perm, Rusia. Pe 7 martie 1978, Iulia Savelieva și Rimma Șvețova au născut câte  fetiță și au fost internate înpreună într-un salon. Rimma a început să bănuiască atunci când a ajuns acasă faptul că i-a fost schimbată fetița, Veronica. Micuța avea niște alunițe pe care mama nu le observase la maternitate. Apoi părinții au văzut că fetița are părul blond și creț, iar ochii albaștri, părinții ambii fiind bruneți și cu ochii de culoare neagră. Iar grupa sângelui a fetei era a 3-a în timp ce ambii părinți aveau a 2-a grupă. Când fetițele aveau câte 7 ani Rimma a căutat-o pe Iulia, mama cu care a fost internată într-un salon la maternitate, și i-a povestit bănuielile sale. Atunci încă nu exista testul ADN, iar familia cealaltă nici n ua dorit să facă ceva schimbări deoafrece era atașată de fetița lor – Tatiana.

Familia Rimmei și a Veronicăi s-a destrămat. Chiar dacă femeia a mai născut 2 copii, soțul oricum o bănuia de infedilitate în cazul primei fetițe și a părăsit-o.

Doi ani în urmă Veronica a decis să facă testul ADN și i-a convins pe cei care s-au dovedit a fi cu adevărat părinții ei. Ulterior familiile s-au adresat în judecată și a fost stabilit că lor li se vor achita despăgubiri în valoare de 3 milioane de ruble rusești (circa 1 milion de lei).

 

Informații: cosmo.ru

Share:

Articole recomandate