Odoraș.

Odoraș.

Eubiotic

Moldoveanca ce a devenit o prezentatoare renumită în SUA - Bianna Golodryga

Moldoveanca ce a devenit o prezentatoare renumită în SUA - Bianna Golodryga

Bianna Golodryga este o renumită prezentatoare din SUA fiind originară din raionul Căușeni, însă care a plecat din Moldova când era foarte mică împreună cu familia. În SUA a ajuns să fie prezentatoare la televiziuni importante precum CNBC, ABC News și Yahoo News. Publika.md anunță că Bianna provine dintr-o familie de evrei moldoveni, care a emigrat în Statele Unite în 1980. Era doar un bebeluș pe atunci.

Am plecat ca refugiați politici, evrei din Uniunea Sovietică. Nu mai țin minte nimic, aveam doar 18 luni când am plecat, așa că tot ce știu despre viața noastră în Moldova este de la părinți”.

S-a întors în Moldova o singură dată, în 1988, cu mama sa. A vizitat Chișinăul, Tiraspolul și Tighina. A avut aici bunici, unchi și mătușe şi verișori. Bianna povestește cu dragoste și nostalgie despre Moldova, pe care, deși se consideră americană, o numește patria sa și a părinților săi. Femeia a spus că în română știe a spune „noapte bună”. „Tata îmi spunea așa întruna”.

Bianna le este foarte recunoscătoare părinților pentru succesele pe care le are acum. „Au venit în SUA cu doar 75 de dolari de persoană, cu atâția bani aveam voie să părăsim Uniunea Sovietică. Nu știau limba, nu aveau de lucru, dar au muncit din răsputeri și au fost ambițioși”.

A făcut studii de Slavistică, est-europene și economie. Visa să lucreze pe Wall Street. Planurile sale au fost însă zădărnicite de criza de pe piața acțiunilor de la începutul anilor 2000. Așa că și-a încercat norocul în jurnalism. „La vârsta de 22 de ani am sunat la CNBC și am întrebat dacă au locuri libere de lucru. Am lucrat în calitate de producător timp de șase ani, până când într-o zi mi s-a propus să fac un reportaj". În 2007, a primit un apel de la ABC News, unde se mută în calitate de reporter. În 2010 devine prezentatoare a emisiunii „Good Morning, America!”. După patru ani, este invitată să lucreze în calitate de reporter la secția economică a postului online de știri „Yahoo News”, unde se află și în prezent. Este specializată în Europa de Est și, implicit, Rusia.

Cariera în jurnalism nu a împiedicat-o însă să își facă o familie frumoasă. S-a căsătorit în 2010 cu Peter Orszag, un economist american care a fost directorul Oficiului pentru Management și Buget în mandatul președintelui Barack Obama. Aceștia au doi copii, Jake și Maia. Deși nu mai are rude în Moldova, Bianna a spus că ar veni cu mare plăcere să-și viziteze patria, împreună cu familia sa.

 

 

Potrivit Wikipedia, Bianna Golodryga are 38 de ani. Pe părinții săi îi cheamă Janna și Vitalie.

 

Informații: publika.md; wikipedia.org; Foto: peanutchuck.com; ramweb.org

Share:

Articole recomandate