Odoraș.

Odoraș.

Eubiotic

Un deţinut şi iubita sa de la libertate şi-au oficializat relaţia după zidurile Penitenciarului din Bender

Un deţinut şi iubita sa de la libertate şi-au oficializat relaţia după zidurile Penitenciarului din Bender

Un deţinut, care îşi ispăşeşte pedeapsa privativă de libertate în Penitenciarul nr.8-Bender şi aleasa inimii sale de la libertate au spus „Da” în faţa ofiţerului stării civile.

Înregistrarea oficială a căsătoriei a avut loc la 28 iulie 2016  în sala festivă  a instituţiei de detenţie.Mirii au decis să-şi înregistreze oficial căsătoria, în speranţa că, împreună vor trece mai uşor peste încercările vieţii. Alături de miri la ceremonie au mai participat rudele, care au venit cu urări de bine pentru familia nou formată.

Deţinutul, are 20 de ani şi a fost condamnat la 10 ani privaţiune de libertate, unul dintre care l-a ispăşit deja.

De la începutul anului pînă în prezent în Penitenciarul nr.8-Bender au fost înregistrate trei căsătorii.

Astfel de evenimente demonstrează că dragostea adevărată nu cunoaşte legi, bariere, nu ţine cont de reguli şi de principii. Ea se întinde dincolo de planuri şi chiar dincolo de gratii.

Sursa, foto: penitenciar.gov.md

Share:

Articole recomandate