Nașterea în Belgia: Pregătirea nașterii e o adevărată plăcere

Nașterea în Belgia: Pregătirea nașterii e o adevărată plăcere

Alina este o mămică din România, care a născut ambele sale fetițe în Belgia și și-a relatat povestea pentru platforma tematică totuldespremame.ro. Nouă ne-a părut interesantă istoria sa așa că am decis să o preluăm și la noi. Vedeți în continuare ce a povestit mămica.

Am născut ambii copii în Belgia: prima fetiță, Mara, în februarie 2014 și a doua fetiță, Nora, în februarie 2019. La ambele nașteri mi-am dorit să nasc natural, fără epidurală, dar la prima n-am reușit, pentru că nu eram destul de pregătită. Ajunsesem în Belgia la 8 luni de sarcină și, deși făcusem cursuri prenatale în România, puterea contracțiilor m-a luat prin surprindere și am cerut epidurală de cum am ajuns în sala de nașteri – rezistasem deja 40 de minute în drumul spre maternitate cu contracții foarte dureroase, și nu am mai avut putere să mă lupt cu ele.

Naștere în Belgia. Cum a fost prima dată

La a doua sarcină mi-am zis că trebuie să reușesc fără epidurală, căci nu mi-a plăcut deloc să nasc cu anestezie – eram imobilizată la pat, iar anestezia a fost atât de puternică încât în momentul expulziei nu simțeam deloc contracțiile și nu știam cum să împing – din cauza asta expulzia a fost destul de lungă și fetița intrase în tahicardie, încât erau cât pe ce să folosească ventuza – dar din fericire n-a fost nevoie.

Așa că pentru al doilea copil am decis să mă pregătesc temeinic ca să pot naște așa cum îmi doresc. La primul consult de sarcină, ginecologa m-a întrebat dacă vreau ca sarcina să fie urmărită de ea sau de o moașă. La început am fost surprinsă, nu știam că e posibil, dar doctorița m-a asigurat că nu e nicio problemă atâta timp cât am o sarcină fără probleme de sănătate, așa că am ales să merg pe mâna moașelor – a fost cea mai bună decizie!

Am ales un cabinet de moașe independente din Bruxelles – sunt o echipă de șase moașe – la trei din ele mergeam la controlul medical și cu celelalte trei făceam cursurile de pregătire pentru naștere, urmând ca cea care va fi de garda când voi intra în travaliu să mă asiste la naștere.

Casa de naștere, cu moașe, în spital

Am uitat să vă spun că în Belgia există spitale care acceptă ca moașa care te-a urmărit în timpul sarcinii să vină să te asiste la naștere, sau poți naște acasă, sau într-o casă de nașteri – „maison de naissance”. Am ales să nasc într-un spital universitar din Bruxelles care de câțiva ani a creat un departament foarte interesant – o casă de nașteri în cadrul spitalului, se numește Cocon.

În serviciul respectiv se naște natural doar cu moașele – nu se fac proceduri medicale, deci nu poți face epidurală - și ai la dispoziție o cameră confortabilă unde poți naște cum vrei tu, dotată cu cadă, un pat mare, draperii groase pentru a crea o atmosferă intimă, CD player ca să aduci ce muzică vrei tu, mingi și tot ce mai trebuie pentru travaliu și naștere.

Pregătirea nașterii, o adevărată plăcere

Avantajul acestui departament este că în caz că există probleme medicale, sau mama nu mai poate și cere epidurală, atunci este transferată imediat în cadrul maternității, unde se fac toate intervențiile necesare, iar moașa merge cu ea.

A fost o adevărata plăcere să mă pregătesc pentru naștere cu echipa de moașe pe care am ales-o: vizitele medicale durau o oră, nu doar 10-15 minute ca la ginecolog – timp în care se verificau toți parametrii medicali și se discutau micile neplăceri legate de sarcină, tot moașele fiind cele care îmi făceau trimiterile pentru analize medicale sau ecografii.

Se insistă ca la naștere mama să se simtă în siguranță

Ședințele de pregătire pentru naștere le-am făcut împreună cu soțul – pentru că în Belgia tații asistă la naștere – și au fost foarte utile și interesante: mai întâi teorie despre fiziologia nașterii, apoi modalități de gestionare a durerii, poziții pentru travaliu și naștere – unde tatălui i se explică cum o va putea ajuta pe mămică la momentul respectiv, haptonomie și hipno-naștere – nu e chiar hipnoză ci mai degrabă exerciții de meditație care te ajută să te detașezi cumva de lumea reală în timpul nașterii.

Căci am uitat să va spun, atunci când cineva se pregătește pentru o naștere naturală, se insistă mult pe crearea unui spațiu intim unde mămica se simte în siguranță (cameră confortabilă, lumină redusă, liniște) pentru a se putea detașa cumva de realitatea exterioară – în teorie, se zice că neocortexul intră în „sleep mode” și controlul e preluat de creierul reptilian, ceea ce favorizează crearea de endorfine și oxitocină, care facilitează nașterea și o ajută pe mămică să gestioneze durerea.

Am născut în trei ore de la apariția contracțiilor

Spun în teorie, pentru că la mine n-a fost chiar așa, dat fiind că am născut foarte repede. Acesta este și motivul pentru care las povestea nașterii la sfârșitul relatării mele. Am născut în trei ore și ceva de la începutul contracțiilor și până mi-am văzut fetița și, sinceră să fiu, în primele săptămâni după naștere am fost cam frustrată că nu am apucat să am o naștere cu endorfine și tot tacâmul.

Am început să am contracții în jur de ora 2 noaptea. Eram la 39 de săptămâni de sarcină și nu m-am impacientat: contracțiile erau destul de ușoare la început și mi-am zis că poate sunt contracții de pregătire, cum avusesem deja cu primul copil cu o săptămână înainte de naștere. Dar au început repede să se intensifice, așa că mi-am trezit soțul și am făcut o baie – contracțiile deveneau tot mai dureroase așa că am sunat-o pe moașa de gardă în noaptea aceea.

Dilatație 8 când am ajuns la spital

Sărăcuța tocmai se întorcea de la o naștere, dar a trebuit să facă drum întors pentru că am decis să mergem la spital. Când am ieșit din cadă, contracțiile erau deja puternice, am trezit-o pe mama care, din fericire, ajunsese din România cu o zi înainte și, cu chiu, cu vai, am reușit să mă îmbrac și să plecăm. Contracțiile erau foarte intense și trebuia de fiecare data să mă opresc din ce făceam pe durata contracției.

Din fericire am ajuns repede la spital, era noapte și nu era trafic, și a fost nevoie de câteva minute să pot ieși din mașină – ploua torențial, iar eu aveam contracții foarte dureroase.

A venit moașa să mă ia de la mașină cu scaunul cu rotile și am ajuns în camera unde urmă să nasc în jurul orei 5. Ne așteptau acolo alte două moașe, camera era pregătită și cada era deja plină cu apă caldă. Se pare că aveam deja dilatație 8. Cu chiu, cu vai, m-au ajutat să mă dezbrac și să intru în cadă – nu îmi propusesem să nasc într-un anume fel, dar cada cu apă caldă s-a dovedit a fi cea mai confortabilă opțiune, așa că până la urmă am născut în apă la 5:35 dimineața.

Cum am gestionat durerea

Soțul și moașele mi-au fost de mare folos și m-au ajutat să gestionez durerea, contracțiile erau foarte apropiate și dureroase, soțul mă ținea de mână și încerca să mă încurajeze, iar moașele îmi apăsau anumite puncte în zona sacrală, îmi strângeau bazinul între mâinile lor în timpul contracțiilor și-mi spuneau că bebe era deja bine coborâtă în bazin și că suntem aproape.

Învățasem în timpul pregătirilor să gestionez durerea prin emiterea de sunete grave și prin intermediul respirației. N-am prea reușit, durerile erau prea mari și contracțiile prea apropiate, nu prea aveam timp să-mi trag sufletul și să mă liniștesc după o contracție, că următoarea contracție venea, așa că m-am descurcat cum am putut. Cursurile de fiziologia nașterii mi-au fost însă de mare folos, pentru că știam la ce să mă aștept și am putut simți că nu mai aveam mult până să o văd pe fetiță, ceea ce mi-a dat curaj.

De data aceasta, neavând epidurală, am simțit foarte bine când trebuia să împing. Este foarte interesant, atunci când vine momentul corpul împinge de fapt singur, mușchii se contractă și ai o nevoie de nestăpânit de a împinge, așa că am împins cu toată puterea încercând în același timp să gestionez respirația pentru ca bebe să nu vină ca o bombă și să-mi explodeze perineul.

Corpul meu a știut ce are de făcut

Din fericire nu a trebuit să așteptăm prea mult, eram la al doilea copil și corpul meu știa ce are de făcut, așa că în 3-4 contracții bebe a scos nasul la lumină, iar eu am scăpat fără epiziotomie sau ruptură de perineu, am avut doar câteva zgârieturi ce s-au vindecat repede.

Momentul în care am văzut-o pe bebe prima dată a fost foarte emoționant. Moașele au avut grijă ca bebe să se nască în apă pentru a trece din mediu acvatic în mediu acvatic, și mi-au dat-o printre picioare, de unde am putut să o iau în brațele mele. Când am văzut-o prima dată era în apă și mă privea curioasă cu ochii larg deschiși, am luat-o repede și am strâns-o în brațe. Nu a plâns imediat, a așteptat puțin, timp în care ne-am descoperit reciproc.

Nu mai țin minte exact când soțul i-a tăiat cordonul, dacă eram încă în cadă sau dacă ieșisem deja, dar cert este că au așteptat câteva minute până când cordonul a încetat să pulseze și abia după aceea l-au tăiat.

În Belgia, copilul rămâne cu părinții primele două ore, ulterior e măsurat și cântărit

Cu ea în brațe, moașele m-au ajutat să ies din cadă și să mă așez pe pat. Am ținut-o pe piept caldă și moale, o moașă m-a ajutat să o pun la sân, iar celelalte se ocupau de mine pentru că mai trebuia să elimin placenta – se pare că e bine ca bebe să fie la sân în aceste momente pentru că suptul provoacă contracții care facilitează eliminarea placentei.

Până la urmă, bebe a trebuit să stea o vreme la tati în brațe, care a fost foarte bucuros să stea cu ea piele pe piele și să-și descopere fetița, pentru că eu sângeram ceva mai mult decât trebuia, așa că am fost transferată la maternitate, unde medicul ginecolog de gardă a verificat că totul e în regulă – totul era OK, n-a fost nevoie de nici o intervenție suplimentară.

În Belgia în toate spitalele copilul rămâne cu părinții primele două ore, este lăsat pe pieptul mamei sau în brațe la tati dacă mama are nevoie de îngrijiri medicale, este pus imediat la sân, iar părinții pot să-și descopere pruncul pe îndelete. Abia după două ore bebe este cântărit, măsurat și, eventual, îmbrăcat.

Un sistem care respectă mama și copilul

Spun eventual pentru că în spitalul în care am născut toate moașele ne încurajau să o ținem pe bebe în contact permanent piele pe piele, măcar în primele 24 de ore, pentru a facilita alăptarea și bineînțeles adaptarea la viața extrauterină.

Aceasta este povestea nașterii mele și sunt foarte bucuroasă că am avut șansa de a naște natural și, mai ales, de a beneficia de un sistem care respectă mama și copilul în acest moment, atât de frumos dar și fragil al nașterii.

 

Foto simbol: avorimen.livejournal.com

Adaugă comentariu

Închide