Povestea unei mame leneşe

Povestea unei mame leneşe

Povestea unei mame leneşe:

<< Da, sunt leneşă pentru că vreau ca copiii mei să fie independenţi, să aibă spirit de iniţiativă şi să fie responsabili.

În timp de lucram la grădiniţă, am observat mai multe exemple de superprotecţie din partea părinţilor. Mi s-a întipărit în minte cazul lui Veaceslav de 3 anişori. Mama lui considera că el este obligat să mănânce mereu tot pentru ca să nu slăbească. Nu ştium cum îl hrăneau acasă, însă la grădiniţă venea fără poftă de mâncare. Mesteca mecanic şi înghiţea tot ce îi dădeam. Plus la toate trebuia să îl hrănim cu linguriţa, pentru că mama lui spunea că el încă nu poate să mănânce de unul singur. În prima zi îl hrăneam cu linguriţa şi nu observam nici o emoţie pe faţa lui: ridicam lingura din farfurie, el deschidea gura, mesteca şi înghiţea.

L-am întrebat: „Îţi place terciul?”, mi-a răspuns scurt „Nu”, în timp ce mesteca şi înghiţea în continuarea. „Vrei să-l mănânci?” – „Nu”, dar continua să mestece. Îi zic să nu mănânce dacă nu vrea. Veaceslav a fost foarte mirat, nu ştia că este posibil şi aşa ceva.

La început Veaceslav se bucura de obţinerea dreptului de a refuza mâncarea şi la masă se atingea doar de compot. Mai apoi a început să mănânce cu adaos felurile de mâncare care îi plăceau şi nu se atingea de terciurile care nu îi plăceau. Mai târziu a început să mănânce singur, fără ajutorul celor din jur, pentru că alimentarea era o nevoie naturală şi un copil flămând va mânca şi singur.

Sunt o mamă leneşă şi mi-a fost lene să-mi hrănesc chiar şi pe copiii mei o perioadă mai îndelungată. Atunci când au împlinit un an, le-am înmânat lingura şi m-am aşezat alături de ei să mănânc. La un an şi jumătate copiii mei se descurcau şi cu furculiţa.

O altă problemă era oliţa. Veaceslav o făcea în pantaloni. Mama lui mi-a spus să îl pun pe oliţă la fiecare 2 ore. Ajuns la grădiniţă, Veaceslav aştepta să îl duc şi eu la fiecare două ore să îşi facă treburile. Nu a fost însă aşa şi făcea pe el, fără măcar să îşi schimbe pantalonaşii îmi cerea ajutor. O săptămână mai târziu, problema a fost rezolvată. „Vreau treaba mică” – spunea cu mândrie  Veaceslav şi se îndrepta spre toaletă.

Sunt o mamă leneşă. În weekend îmi place să dorm cât mai mult. Într-o sâmbătă m-am trezit la ora 11. Fiul meu de 2 ani se uita la desene animate şi ronţăia un biscuit. Televizorul l-a pornit de unul singur şi CD-ul cu desene tot singur şi l-a pus. Cel mai mare, care are 8 anişori nici măcar nu era acasă. Îşi ceruse voie din timp să meargă cu un prieten şi cu părinţii acestuia la cinema. I-am spus că îmi e lene să mă trezesc dimineaţa şi că dacă vrea să meargă cu ei, atunci să-şi pună singur deşteptătorul şi să se pregătească. S-a trezit la timp şi evident că m-am trezit şi eu şi l-am urmărit cum se pregăteşte însă fără ca el să ştie că nu dorm.

Plus la toate mie îmi este lene să îi pregătesc ghiozdanul pentru şcoală, să îi usuc hainele când vine de la înot şi să fac temele cu el (apropo, învaţă doar pe note bune). Şi să arunc gunoiul îmi este lene, aşa că fiul meu îl aruncă atunci când merge la şcoală. Mai am tupeul să îl rog să-mi facă un ceai şi să mi-l aducă în cameră. Îmi pare că cu fiecare an voi deveni tot mai leneşă şi mai leneşă.

Totuşi o stranie metamorfoză se întâmplă atunci când la noi vine bunica. Cel mai mare uită că poate să îşi facă temele de unul singur, să-şi încălzească mâncarea şi să îşi strângă ghiozdanul. Îi este frică şi să doarmă singur, pentru că bunica trebuie să îi fie alături, iar bunica noastră nu este leneşă!

Copiii nu sunt independenţi dacă acest lucru nu le convine părinţilor!>>

Sursa: neverojatno-no-fact.ru

Foto: twitter.com

Adaugă comentariu

Închide