Set botez

Școala într-un sătuc din Belgia: Statul asigură doar salariile învățătorilor, restul e din fondul școlii

Școala într-un sătuc din Belgia: Statul asigură doar salariile învățătorilor, restul e din fondul școlii

Părinții formează asociații benevole la școlile belgiene și tot ei adună fondul financiar al școlii pentru a acoperi cheltuielile, dar totul se face mult mai diferit decât în Moldova spre exemplu. Cel puțin aceasta am înțeles de la o postare făcută pe rețelele de socializare de către Vladimir Martinusi. Mai jos vă redăm istorioara internautului, care a rămas impresionat de prima adunare cu părinții la școala la care merge copilul său.

Am fost la ședința cu părinții de la clasa 1 a lui fiică-mea. A fost interesant. Programată la ora 8 seara, a început cu un discurs al directoarei școlii. Primul lucru spus: „Mulțumim că ne-ați încredințat copiii spre educație. Vom face tot posibilul să ne ridicăm la înălțimea așteptărilor voastre. Și în caz de probleme, suntem aici să vă răspundem la întrebări/doleanțe. Meseria noastră este educația, dar o putem face doar cu colaborarea dumneavoastră, dragi părinți".

A urmat o mică prezentare a asociației părinților. Adică părinții care benevol se ocupă de organizarea manifestărilor școlare (detalii mai jos). Despre cum asociația așteaptă idei din partea părinților, e deschisă la propuneri și dornică de schimburi de idei. Totul spre binele copiilor. Propuneri: cursuri de bicicletă de teren, cursuri de limbi străine pentru clasele mici, lista rămâne deschisă.

Apoi a urmat artileria grea. Toate învățătoarele de la clasa 1 au venit în fața părinților, s-au prezentat, apoi a urmat prezentarea materiei pe care copiii noștri o "studiază" în clasa 1. Amintiri de la cursurile de psiho-pedagogie din facultate mi-au fost trezite de concepte de genul "metoda gestuală-analitică", "metoda globală". Am reînvățat că micuții sunt actorii propriei învățări, că totul se face prin joacă și exclusiv prin captarea interesului propriu spre învățare, că există metode multisenzoriale de învățare (vizuale, auditive, tactile -- de exemplu, învață literele modelându-le cu plastilină), am aflat că în spatele acestor jocuri există o metodă bine pusă la punct, graduală (lectura: literă-silabă-cuvânt-frază; matematica: imagine multiplă-număr-operație, cu o mică incursiune prin muguri de teoria mulțimilor) sau globală (mai târziu, prin trimestrul 2).

Am făcut apoi, cu toții (ca la școală, că tot eram acolo) o incursiune în învățarea literelor prin semne, prin corectarea inversiunilor (b cu d, de exemplu) cu ajutorul gesturilor, o întreagă dezbatere despre stângaci/dreptaci (dusă până la ascuțitori specializate) și despre percepția spațiului tridimensional la vârsta de 6 ani.

Pe scurt, oamenii aceia și-au făcut datoria. Ne-au prezentat, amănunțit, ce vor studia copiii noștri la școală. Cu lux de amănunte, ca să nu spunem că nu știam. Că doar tot le dăm copiii pe mână să îi educe (nu doar să îi învețe să buchisească și să scrie).

Detalii pedagogice:
- orele durează de la 08:50 la 15:20 (mai puțin miercurea -- 08:50 -- 12:30); copiii pot sta la școală până la 18:00 (și pot veni începând cu 07:30), părinții plătind o sumă modică de 1 euro pe oră pentru acest serviciu;
- nu există festivități cu flori, discursuri plictisitoare, fornăieli ale autorităților profesorale; învățătorii sunt joviali, deschiși și extrem de receptivi la doleanțele părinților și ale copiilor;
- învățătorii școlii formează o echipă; toți copiii cunosc toți învățătorii și viceversa;
- învățătorii se rotesc pe parcursul aceluiași an: unii predau științe, alții lectură (citire), după materia pe care o preferă personal;
- ședințele cu părinții sunt 1 la 1, fiecare părinte are un sfert de oră individual cu învățătorul (așadar "ședința" durează câteva după-amiezi, programat dinainte, în funcție de disponibilitățile părinților); acest lucru se petrece de 3 ori pe an sau la cerere, oricând vreun părinte vrea să discute cu învățătorul;
- copiii primesc "cataloagele" individual, astfel încât doar ei și părinții lor își cunosc notele proprii (explicație: concurența e cu sine însuși, nu cu colegii; copiii nu sunt croiți identic, fiecare are propriile abilități, puncte forte sau puncte slabe);
- nu există festivități de premiere, ci petreceri de final de an (detalii mai jos);
- temele pentru acasă sunt date de pe o săptămână pe alta, astfel încât copiii să-și aleagă cum își gestionează timpul de lucru, în funcție de personalitate;
- în anii mai mari se pune mare accent pe lucrul în echipă, și locurile în bancă sunt schimbate periodic pe parcursul anului școlar, astfel încât fiecare copil stă în bancă cu fiecare coleg din clasă de-a lungul anului;
- copiii sunt încurajați să-și spună punctul de vedere și să și-l susțină, inclusiv în fața învățătorului;
- comunicarea cu părinții se face zilnic în baza "jurnalului de clasă", un dosar care se plimbă în ghiozdanul copilului, în care sunt notate temele de acasă și mesaje între părinți și învățător;
- orice mesaje către școală pot fi transmise telefonic sau prin e-mail.

Detalii organizatorice:
- nu există fondul clasei/ fondul școlii (învățământul este gratuit);
- statul asigură doar salariile învățătorilor, restul e plătit din fondurile proprii ale școlii (învățământ liber);
- fondurile proprii ale școlii sunt strânse pe parcursul anului prin organizarea de petreceri pentru părinți (cu bere, grătar, dulciuri), care au și rolul de a închega comunitatea de părinți prin socializare;
- toți părinții înțeleg paradigma de mai sus și participă la petreceri (unde se distrează de minune);
- există o manifestare de acest fel la care învățătorii sunt cei care servesc, iar părinții sunt cei care se distrează (numită "cina părinților", o dată pe an școlar); distracția e maximă, copiii stau acasă (măcar de data asta...); toată lumea se simte bine și ultimii cheflii pleacă (cu greutate) în zori.

Toate aceste lucruri sunt reale. E vorba despre o școală dintr-un sat din Belgia...

 

Foto simbol: nomoremaps.com; furniteka.com; 

Adaugă comentariu

Închide