Scrisoarea unei mame către doctorul care a sfătuit-o să avorteze

Scrisoarea unei mame către doctorul care a sfătuit-o să avorteze

În cea de-a 12-a săptămână de sarcină, Courtney a aflat că bebelușul cu care este însărcinată va avea Sindromul Down, iar medicii au sfătuit-o pe ea și pe soțul ei să renunțe la acest copil. Courtney Baker însă îşi dorea un copil şi faptul că acesta avea Sindromul Down nu a împiedicat-o să şi-l dorească la fel de mult şi în continuare.

Acum, fetița lui Courtney, pe nume Emersyn  are 15 luni și este o fetiță fericită și iubită necondiționat de părinții săi,  iar cu această ocazie, tânăra mămică i-a transmis un mesaj emoționant medicului care i-a recomandat să facă avort:

Stimate doctor,

O prietenă mi-a povestit recent că atunci când medicul ei i-a văzut ecografia copilului său nenăscut i-a spus „Este perfect”. După ce acesta s-a născut cu Sindromul Down, prietena mea a revenit la acelaşi medic care i-a spus din nou: „Ţi-am spus. Este perfect”.

Povestea ei m-a impresionat şi, în acelaşi timp, m-a făcut să sufăr pentru că eu nu am avut parte de aşa ceva. Mi-ar fi plăcut ca dumneavoastră să fiţi acel doctor.

Am venit la dumneavoastră în cel mai greu moment al vieţii mele. Eram îngrozită, anxioasă şi disperată. Nu ştiam adevărul despre copilul meu şi asta era tot ce aveam nevoie din partea dumneavoastră. Însă, în loc de ajutor, mi-aţi sugerat să avortez. V-am spus şi numele copilului şi dumneavoastră aţi insistat asupra modului în care viaţa noastră va fi afectată de naşterea unui copil cu Sindrom Down. Şi aţi continuat să cereţi să-mi reconsider decizia în legătură cu păstrarea sarcinii.

Începând cu acel moment, mi-a fost teamă să revin la dumneavoastră. Momentul cel mai greu al vieţii mele devenise insuportabil şi asta pentru că dumneavoastră nu mi-aţi spus niciodată adevărul despre copilul meu: Acesta este perfect!”

Prin această scrisoare, Courtney nu își dorește altceva decât să schimbe atitudinea medicilor față de copiii cu Sindrom Down.

Foto: facebook.com/courtney.w.baker

Adaugă comentariu

Închide